Fii altfel!
Autor: Olivia Pocol  |  Album: Volumul 5 - Apusul unei crizanteme  |  Tematica: Revenirea Domnului
Resursa adaugata de Olivia_012 in 21/05/2022
În lumea-mpărțită de vină,
De intrigi, discordii, dispute,
Cu Iude cu buze vândute,
Ce nu se sfiesc să sărute,
Fii altfel! Trăiește-n lumină!

În lumea prea fără de pace,
Lipsită de har, de clemență,
Ce pune preț doar pe-aparență,
Săracă-n virtuți sau decență,
Fii bun, însă nu te complace!

În lumea grăbită s-apună,
Ce schimbă-a iubirii noblețe
Pe griul cu multele-i fețe,
Istoria nevrând să-nvețe,
Tu luptă-te lupta cea bună!

În lumea de Cer mai străină,
Ce nu-și mai cunoaște Păstorul,
E sumbru, -anticristic "decorul",
Se-ncinge-al prigoanei cuptorul,
Tu-așteaptă-L pe Domnul să vină!
Comentariile sunt oprite pentru această resursă.
Statistici
  • Vizualizări: 727
Opțiuni