Fericit e omul care;
Umblă doar cu Dumnezeu,
Cu cel rău el nu se duce
Ci la Domnul jerfe-aduce.
Ca un pom e langă apă,
Cu păcate nu se-adapă
Spre ocară nu se-apleacă
Ci la Domnul el aleargă
Cu cei răi, nu-i tot așa
Ei cu Domnul nu vor sta
Când veni-va ziua Sa
Ci ca pleava-s scuturați
În cuptor sunt aruncati
Ferice de omul* care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul** celor batjocoritori,
El este ca un pom sădit* lângă un izvor de apă,
De aceea cei răi nu pot ţine capul sus în ziua judecăţii,