Aș vrea să-ți spun ceva de dorul ce poate... te mai încearcă uneori
Despre chemarea cea cerească, despre amintirea unei tainice comori...
Aș vrea să-ți amintesc de legământul ce l-ai facut cu Dumnezeu
C-ai să-I slujești o viață întreagă făcând din El Stăpânul sufletului tău

Privind spre zări de dimineață zideai în taină sfânt altar
Timpul... parcă-ți era atunci prieten... nu cunoșteai nici un hotar
Râvna ce-o aveai în suflet s-alergi la casa Domnului...
N-aveai o altă bucurie decât să stai cu aleșii lui Lui

În orice loc și-n orice vreme purtai Cuvântul Sfânt la piept
Îți era sursă de viață, îți era sfatul înțelept...
Un cânt ți-era mereu pe buze și-l îngânai spre Slava Lui
Din zi în creșteai în cunoștință prin revărsarea Duhului

Altarul tău se înălța în casă și cei din jur vedeau că te-ai schimbat
Iar tu slăveai din ce în ce mai mult pe Domnul și harul Lui cel minunat...
Credeai atunci și-n sfântă vindecare, credința ta era de neclintit
Iubirea îți era desăvârșită... nimic din lume nu te-ar fi biruit

Ai alergat la cei bolnavi odată... i-ai cercetat la patul lor
Ai fost un sprijin pentru unii, la cei mai mulți săreai în ajutor
Ai fost la cei sărăci și le-ai întins o mână din ce-ai avut ai dat și tu
Nu te opreai 'n-a face bine... tu nu știai a spune nu

Ce s-a întâmplat că astăzi nu mai ești asemeni? purtat ești parcă de visări...
Când te-ai oprit din alergare? Cum ai pierdut a cerului comori?
Cum ți-a ajuns credința frântă? În care loc te-ai poticnit?
Plăcută a fost a ta purtare sfântă... cum s-a întâmplat c-ai ațipit?

Izvorul e aici și încă curge... ajunge doar să vrei din nou
O... de-ar putea urechea ta s-audă al rechemării sfânt ecou
Dacă ai înțelege cu câtă dragostea te-așteaptă ca să vii
Să-I stai la piept ca altădată sub mângâierile iubirii

Dacă te-ai duce iar în prag de seară în colț de geam afară să privești...
Spre orizont... spre auroră... credința iarăși să-ți zidești
Să stai de vorbă ca odinioară cu Cel ce odat' ți-a fost prieten bun
Te-așteaptă ceru-ntreg cu noi decizii și hotărâri 'ncepând de-acum

Orice dovezi de apărare la crucea Lui chiar azi să prăbușești
Să ceri putere peste orice piedici cu biruință să pășești
Să-L chemi din nou cu pasiune cum L-ai chemat întâia oară
Să simți din nou cum Slava Lui peste ființa-ți rece se coboară...

Mai este apă în izvorul îndurării mai sunt merinde la altar
De-ai vrea să vii din nou prin pocăință
De-ai vrea să-ntinzi din nou o mână prin credință
De-ai vrea să-I simți din nou mărețu-I har...

Mlădițele ce ți-au crescut în fiere cu mare grijă le-ar îndepărta
Ar curățata cu-așa o gingașă simțire far' s-adâncescă în rana ta
Și te-ar săpa la rădăcină sevă aleasă acolo ar strecura
Ca să dai rod doar pentru veșnicie și împreună va veți bucura...

Dar nu doar pentru sfântă răsplătire ce-ai putea odată să primești
Ci ca să-nveți ce-nseamnă adevărata lui jertfire și așa să poți și tu să te jertfești
Ai fost odat' sensibil în iubire și-ai alinat dureri ce te-au străpuns
Cum astăzi treci pe lângă ele? Cum oare nepăsarea te-a pătruns?

O, dacă ai veni să pui și tu o piatră în ceea ce zidește Dumnezeu
De-ai pune suflet, dragoste în toate găsi-vei îndurare în dreptul tău...
Și-n casa ta izvor de binecuvântare... de pace și de har divin
Prezența-I binevoitoare în încercarea ta ți-ar fi alin...

Întoarce-te o clipă înapoi... adu-ți aminte de unde ai căzut
Te pocăiește azi și te întoarce... la faptele ce-ntâia oară le-ai făcut
Ca nu cumva Cel ce are puterea, lumina să o ia din fata ta
Să nu deosebești stânga de dreapta și-n întuneric să rămâi deapururia...