Unde e Împăratul de demult născut?
Autor: George Cornici  |  Album: Pelerini printre versuri  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de geocornic in 18/12/2021
Vezi Matei: 2:2

E-n inima celui ce vrea
Pe Tatăl cu zel să-L slujească
Și vrea-ncrezător ca să stea
(Chiar când e lupta mai grea)
Doar în Iubirea cerească.

E-n viața celor ce vor
Să urce cântând spre Slavă,
Să nu se-nfrice că mor,
Să știe că au Salvator
Ce-i scoate din starea gravă.

E cu noi când valul izbește
În luntrea vieții și-n noi
Văzând cum îl potolește
Încrederea-n El crește
Că-i Ghid spre viața de-apoi.

Unde-i Împăratul născut
În ieslea cu paie, săracă?
E-n grupul acelor ce-au vrut
Să-ngroape păcătosul trecut
Și vor credincioși să trăiască.

E cu toți acei ce-au deschis
Ființa s-accepte slujirea
Și tot ce-n Cuvânt este scris
Privitor la Fiul promis
Și vor să-și crucifice firea.

Să știe toți pământenii
Împăratul, mereu, e cu-acei
Ce nu găzduiesc șiretenii
Ci părtășii și sfințenii
Și nu vor falși dumnezei.

El merge-n sanctuarul unde
Numele Lui e slăvit
E prezent, nu se-ascunde
Ci vrea cu Duh să-i inunde
Pe cei ce din har au servit.

Nu-L veți găsi în sfera
Unde faima e idol și zeu
Nici unde tronează himera
Ci unde-i din Cer atmosfera
Și-s armonii pe traseu.

El merge pe cale cu frații
Ce nu cunosc compromis
Cu cei ce doresc revelații
Și nu pământești decorații
Și împlinesc ce-au promis.

Spre iesle când merg pelerinii
Acolo-i și El - prezent
S-arate prezența Luminii
Să vadă cărarea, nu spinii,
Să nu fie duși de torent.

Unde-i Împăratul născut
În ieslea modestă, cu paie?
E-n grupul celor ce-au vrut
Să-ngroape păcătosul trecut,
Să-L cheme la ei în odaie.

George Cornici
16 DEC. 2021
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1539
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni