O floare a pălit în crâng... s-a veştejit așa deodată
Și toți vor spune c-ai murit... dar tu-n miresme învăluit
Te-ai dus în lumea mult visată...

Lumina ce era în ochii tăi când ne-așteptai timid în poartă...
N-am s-o mai vad un timp dar știu
C-o voi vedea odată în cer... la întâlnirea minunată...

Eu nu cunosc al timpului mister dar cred c-acum ți-e mult mai bine
De-i prea devreme... nu pot ști...
Dar știu pe Cel ce va veni, Cel te-a luat la Sine...

Ah, cum doare rana provocată și ni se pare un vis urât...
În care am adormit cu toții...
Crezând că viața ne aparține... că veșnicia-i pe pământ

Noi știm că cine e din Dumnezeu la sânul Lui se va întoarce
Și moartea nu-i decât un pod pe care-l treci...
Pe noi nu ne mai poate tine îmbrățișarea, răceala umbrei sale reci...

Noi stim că suferința în cer are o valoarea ce n-o putem pricepe, că-i ascuns...
Și tainic... Dumnezeul nostru
Scurtând din rană și-a întins mâna și te-a smuls

O umbră de regret ne va rămâne însă pentru totdeauna... un amar...
Că nu am mai apucat să-ți spunem
Cât te-am iubit! Şi-i prea târziu acum s-a rupt zilelor șirag...

Lacrimi vom presăra pe ultimul tău drum... şi-apoi nimic nu vom mai spune...
Un bun rămas... sau pe curând...
Vom murmura încet știind că vom pleca și noi, pe rând...

N-am auzit al îngerilor cânt, când au venit așa deodată...
Și te-au purtat departe de pământ
Dar știu că-n toate acestea Domnul avu-ta ultimul cuvânt...

Răul din lume n-ai să-l vezi... n-ai să cunoști nefericirea
Tristețea noastră n-ai s-o știi...
Tu printre a cerului oștirii îmbrățișezi azi nemurirea...

Cu pașii tăi de fiu ceresc pășești prin raze de lumină
O taină lași în urmă... semn...
Că nu știm câte zile avem și care-i cea din urmă...