În ziua cercetării
Autor: S.Simoniak  |  Album: 2021  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de SimAik in 28/08/2021
Eu am îmbrățișat cărarea lumii largă...
Și am iubit din lucruri pe care le-osândești
O inimă-mpărțită nu poate să-Ți răspundă
În inima-mparțită nu poți să locuiești...

Mi-am adunat în suflet atâtea stări străine
Atâta căutare ce s-a sfârșit în hău
Am căutat în oameni lumina cea divină
Am căutat în alții ce n-am avut nici eu...

În inima de om lăsat-ai un gol mare
Să poată încăpea ce-nseamnă Dumnezeu
Dar l-am umplut în grabă cu lucruri la-ntâmplare
Pierzându-mă-n pustiul, al duhului  ecou

Plăcerile de-o clipă ne-arunca în noroi
Nelinstea apare își bate joc de noi...
Zâmbetu-i grimasă, privirea caută-n jos
Ne-ascundem prin mulțime cu-n cuget păcătos

Luptăm să umplem golul... și-o repetăm mereu. .
Amestecăm de toate și un pic din Dumnezeu
Crezând că stă deasupra ca spuma-n valul mării
Pierzând mereu razboiul... puterea nepăsării...

Când mâna Lui apasă și o simți până-n adânc
Când ți se usucă vlaga și duhul tău e frânt
Când simți seceta mare și n-ai nici un izvor
E vremea cercetării... n-o cântări ușor...

Când vechiul stil de viață condamnă în tacere
Când inima-ți îngheață sau zace în durere
Când visul neîmplinit e greu de suportat
Când vidul vieții tale în gropă te-a lasat

Păcatului pe nume nu te feri să-i spui
Fărădelegea toată s-o lași la crucea Lui
Alege-n clipa aceasta când ești din nou chemat
Apuca șansa vieții de vrei să fii salvat...

Smulge de pe tine veșmântul putrezit
Dezvăluie-I păcatul ascuns ce l-ai urzit
Căci El cu atâta milă Te-așteaptă ca să treci
Să lași la cruce totul, genunchii să-Ți apleci

Să crezi  a ei putere și să te curățești
Să-ți schimbi apoi viața să cauți să-L iubești
Poate va fi o luptă... o noapte... nu știu cât
Dar știu că dimineața veni-va cu un cânt

Așa a fost în ziua când harul m-a străpuns
Când mi-a deschis urechea, păcatul n-am ascuns
El vina mi-a iertat-o salvând sufletul meu
De-atunci sunt cu Hristos ascunsă-n Dumnezeu

O moștenire nouă... un dar nemeritat...
Când mila Lui cea Mare spre mine și-a îndreptat
În cartea vieții Lui un nume nou stă scris
Ce mare har... fereastră în ceruri ne-a deschis...

Psalmul 32 4-5
19.mai.2021
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 137
Opțiuni