Atuncea cînd am fost
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântările dintâi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de mihaela_ostafe in 05/08/2021
Atuncea cînd am fost căzut
în mîini de sînge pline
atîția, Doamne, au trecut
mereu pe lîngă mine.

Cu jale unii m-au privit
căzut acolo-n cale,
dar vai, nici unii n-au venit
din moarte să mă scoale.

De-a mele răni înduioșat,
iubirea Te aduse
cu-atîta har și Te-ai plecat
să mă ridici Isuse.

Și-a mele răni adînci le-ai uns
durerea să se-aline,
o Doamne, lîngă Tine-ajuns
pe veci rămîn cu Tine!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2024
  • Export PDF: 3
Opțiuni