Am fost o harfă plîngătoare
ce-am prins în faptul unei seri
pe-a mele strune-ncepătoare
să plîng lumeștile dureri.

Dar într-o dulce primăvară
prin luna crinilor culeși
cînd pe cărări ningea, comoară
cu floare albă de cireș.

O Mîna S-a atins de strune
și-n pacea liniștii din lunci
un cîntec nou a prins să-mi sune
cum nu cîntasem pînă-atunci.

Ce blînd m-a legănat întruna
al melodiei sfînt ecou,
cînd îmi cînta voioasă struna
preafericitul cîntec nou...

Din clipa cea de mîngîiere
în mai mulți spini am stat și-apoi
dar n-am mai plîns de-a mea durere
și nici de-aceste mici nevoi.

Ci-n bucurie și-n furtună
cu inima și ochii-n Sus
am scos înfiorat din strună
cîntări și psalmi pentru Isus!