De ce ne rătăcim des pe cărare
Autor: Diana14  |  Album: În zbor  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 18/07/2021
De ce ne rătăcim des pe cărare,
De ce noi spunem... Domnul ne-a uitat,
De ce uităm cum crucea pe Golgota,
În chinuri pentru noi El a cărat.

De ce lăsăm mereu ca amăgirea,
Să ne arunce într-un gol ce-i stins,
De ce lăsăm ca focul de iubire,
El doar să pară că-i mereu aprins.

De ce ascundem lacrimile-amare,
Cu-n zâmbet care-i fals... dezamăgit,
De ce nu este astăzi unitate,
Ca cel trudit să fie izbăvit.

De ce-apar înălțimi azi în popoare,
De ce cel mic e astăzi judecat,
De ce avem un cuget care spune,
Că cel ce-i mic păcat nu e păcat.

De ce fugim de luptele ce-s grele,
Spunând că ele nu sunt pentru noi,
De ce-i lăsăm pe cei ce-n încercare,
Au obosit de greu și de nevoi.

Căci biblia ne-arată altă formă,
De unitate sfântă între frați,
Ne cere să simțim unii cu alții,
Să nu-i lăsăm pe cei ce-s mici... uitați.

Isus a spus, ... '' am alte oi în lume,
Ce nu sunt ele azi în turma Mea,
Le voi aduce căci sunt ale Mele,
De glasul Meu mereu vor asculta''.

El ne-a chemat la lupta pământească,
Spunând că în război va fi cu noi,
Să facem ce-a făcut pe drumul crucii,
Să-naintăm... , să nu dăm înapoi.

El ne-a promis, va fi întotdeauna,
Cu noi atunci când greul va veni,
Ne-a spus ca să vestim cuvântul vieții, . Oricât de greu, și-amar pe drum va fi.

Să nu ne părăsim unii pe alții,
În rugăciune toți să ne unim,
Pentru acei loviți ce sunt de valuri,
În fața Lui să stăm... să ne smerim.

Căci unde-s doi sau trei în unitate,
Rugându-se cu foc și cu credință,
Acolo El coboară și aduce,
O dezlegare și o biruință.

Mereu ascultă ruga care vine,
Din inimi ce-s unite și curate,
Și își arată mila Sa cerească,
Căci Domnul este plin de bunătate.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 358
  • Export PDF: 13
Opțiuni