Se deschide astăzi cerul, și spre mine se apleacă,
Cel ce în curând revine, Cel ce-a coborât odată,
Să îmi spună, fără frică, să pășesc pe-acest pământ,
Căci necazurile vieții, se vor termina-n curând.

Glasul Lui din nou mi-aduce, mângâiere-n clipe grele,
Harul Său mi-e vindecare, când suspin în vre-o durere,
Bunătatea fără margini, și-o arată-n dreptul meu,
Cănd îmi ea a mea povară, chear atunci când mi-este greu.

A pus soarele pe ceruri, când lumină nu aveam,
A dat norii la o parte, când întins sub ei stăteam,
A oprit furtuna care, viața ea mi-a-ntunecat,
Căci Acel ce toate poate, este Domn... e Împărat.

Mâna Lui ea mă ridică, cu putere când un vânt,
El încearcă să îmi smulgă, rădăcina din pământ,
El îmi flutură ființa, când suflă cu-a lui putere,
Aducând-umi doar suspine, lacrimi multe și durere.

Carul Său de biruință, peste valuri mă ridică,
Și îmi spune să n-am teamă, mie să nu-mi fie frică,
Când pe mare multe valuri, se înalță-n jurul meu,
Căci Acel ce le doboară, e cu mine El mereu.

El e Cel ce-a pus și luna, înspre ea ca să privesc,
Când sunt singură în noapte, eu cu ea ca să vorbesc,
Dar și stelele din noapte, le-a ales tot Dumnezeu,
El prin ele-ar vrea să-mi spună... lângâ mine e mereu.

Sunt un fiu iubit de Domnul, și de sunt purtat de vânt,
Nu mi-e frică, că-Mpăratul, când rostește un cuvânt,
Vântul se oprește-ndată, căci Acel ce îl oprește,
Este Împăratul lumii, peste toate-mpărățește.

Doar în mâna Lui se află, a mea viață pe pământ,
El a pus suflare-n mine, dragoste de-al Său cuvânt,
Mă ferește de furtună, și de tot ce este rău,
Căci iubit întotdeauna, eu am fost de Domnul meu.