Răsfoiesc azi anii vieții
Autor: Diana14  |  Album: Album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 17/05/2021
Răsfoiesc azi anii vieții,
Foile ce-n ea azi stau,
Și mă îngrozeștea cartea,
Vieții mele... și mai dau,
Înc-o foaie mai în spate,
Dar niciunde nu găsesc,
Doar un rând unde să scrie,
Că eu Ție îți slujesc.

Tot citind filă cu filă,
Domnul meu... eu am văzut,
Că nicicând în a mea viață,
Nu am fost cum ai fi vrut,
Doar pe căi străine-ntruna,
Rătăceam când mă strigai,
Dar citind... văzutam Doamne,
Nelipsit în ea erai.

Am văzut neascultarea,
Ce mă conducea mereu,
Departe de Tine Doamne,
Să n-aud eu glasul Tău,
Am văzut mereu cum teama,
Îmi spunea să nu te vreau,
Dar Isuse... ai Tăi îngeri,
Lângă mine ei stăteau.

Răsfoind îmi curg azi lacrimi,
Pentru tot ce am făcut,
O căință mă cuprinde,
Că eu Doamne nu am vrut,
Ca să te cunosc pe Tine,
Ție ca să îți slujesc,
Să-mi ridic astăzi privirea,
Ooo... Isus... nu îndrăznesc.

Cartea vieții mele Doamne,
Este plină... dar pustie,
Căci lipsesc două cuvinte,
Mântuire... veșnicie,
Mai lipsesc încă vre-o două,
Te iubesc... dar azi aș vrea,
Cu ele ca să sfârșească,
Cartea-n care scrii în ea.

Nu știu câte foi mai are,
Dar Isuse de-s puține,
Vreau ca ele de-al Tău nume,
Ca să fie toate pline,
Să n-o-nchizi fără ca Ție,
Să îți spun că te iubesc,
Te rog lasă-mi doar o foaie,
În care să te slujesc.

Șterge rândurile-n care,
Doamne eu nu te-am urmat,
Rupe foile Isuse,
Unde rău te-am supărat,
Nu mai vreau ca să mai fie,
Ele-n cartea vieții mele,
Vreau doar foi curate Doamne,
Fără rătăciri în ele.

Și de-i voia Ta, Tu iartă-mi,
Tot ce-i scris în acea carte,
Și te rog... de astăzi scrie,
Despre Tine mai departe,
Căci Isuse... a mea viață,
Ție eu ți-o dăruiesc,
Și-nceputul nou să-nceapă,
Cum eu spun... un te iubesc.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 248
  • Export PDF: 16
Opțiuni