Cum ai dus Tu Doamne crucea, și-o povar-atât de grea,
Căci eu azi pe-această cale, nu pot să o duc pe-a mea,
Tu ai dus a omenirii, ce și astăzi pe pământ,
A uitat jertfa iubirii, cea adusă de un sfânt.

Cum Tu ai băut paharul, de atât-amărăciune,
Căci eu astăzi fug de-amarul, ce-a cuprins o-ntreagă lume,
Și-ntr-un colț ascuns întruna, mă ascund să nu o beau,
Tot spunând... aceste vremuri nu sunt cum cândva erau.

Cum ai mers pe dealul care-ai fost bătut, batjocorit,
Când din cerul plin de slavă pentru mine ai venit,
Căci eu azi adesea Doamne, mă așez pe-această cale,
Când întâmpin vorbe grele, ce mă duc mereu prin vale.

Cum pășeai desculț pe drumul, ce te-a dus pe culme sus,
Unde te-au bătut în cuie, ce-i ce n-au știut Isus,
Că ești Rege-n cerul care, pentru noi Tu l-ai lăsat,
Și-ai venit s-aduci iertare, pe un lemn crucificat.

Ai fost plin Tu de iubire, de-ai venit pe-acest pământ,
Să înduri aceste toate, fără murmur sau vre-un gând,
Să ne părăsești vre-o dată, ci ai vrut ca noi să fim,
Cei ce-n ziua revenirii, ceru-ntreg să-l moștenim.

Și acum la fel ești Doamne, plin de milă și iubire,
Tu și astăzi lupți Isuse, ca în sfânta nemurire,
Să ajungem noi cu toții, unde Tu împărățești,
Sus în Țara minunată, unde Împărat Tu ești.

Lasă peste noi iubirea, ce-ai purtat-o pentru noi,
Ca pe drumul plin de pietre, să nu dăm azi înapoi,
Să-ndurăm și noi ca Tine, să răbdăm cum ai răbdat,
Pe-acest drum care sfârșește, sus în cerul minunat.