Singur eu am fost pe lume
Autor: Diana14  |  Album: Album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 17/05/2021
Singur eu am fost în lume, singur pe acest pământ,
Viața îmi era-nspre moarte, dusă ea mereu de vânt.

Îmi era mereu ea plină, de pustiu-ncețoșat,
De a lumi-amărăciune, ce în viață am gustat.

Mă ducea mereu în noapte, și adesea lăcrimam,
Drumurile-ntunecate, apăreau când nu vroiam.

Cineva văzu cum mie, viața mereu mi-aducea,
Doar durere și-ntristare, care greu mă apăsa.

Mi-a văzut singurătatea, pe drum ce mă cuprindea,
Și a hotărât în grabă, să coboare-n viața mea.

Mi-a adus ce nu avusem, picături de fericire,
Și în clipe de-ntristare, m-a-nvelit cu-a Sa iubire.

Gândul obosit îndată, El mi l-a eliberat,
Căci văzu cum îl făcuse, lumea... gândul tulburat.

Ochii ce priveau pământul, mi i-a ridicat în sus,
Și de-atunci privirea-mi este, ațintită spre Isus.

Viața este tot o luptă, dar cu El e mai ușoară,
Orice-apare-n drumul vieții, astăzi nu mă mai doboară.

Căci de mână sunt ținut eu, de un sfânt ce îl iubesc,
El mă trece-ntotdeauna, de-ncercări când obosesc.

Azi în viața mea Stăpânul, este Cel ce l-am ales,
Căci din groap-adâncă Domnul, dintre mii El m-a ales.

Mi-a văzut singurătatea, azi mi-e prietenul Cel sfânt,
Singur nu mai sunt în viață, cât voi fi pe-acest pământ.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 185
  • Export PDF: 16
Opțiuni