De-ar cunoaște azi creștinul
Autor: Diana14  |  Album: Album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 17/05/2021
De-ar cunoaște azi creștinul,
Suferința lui Isus,
Ar fi doar într-o-nchinare,
Cu privirea doar în sus,
Și-ar cere mai des iertare,
Ar fi mult mai răbdător,
Ar vedea că drumul vieții,
Nu e greu... este ușor.

De-ar simți acea durere,
Când a fost El răstignit,
Când a fost fără vre-o vină,
El pe spate biciuit,
Și-ar bătători genunchii,
Azi creștinu-n rugăciune,
S-ar apropia de Domnu-,
Ndepărtându-se de lume.

Ooo... de-ar fi scuipat el astăzi,
Sau poate batjocorit,
Lepădat cum a fost Domnul,
De acei ce i-a iubit,
Ar fi poate azi creștinul,
Celora din jurul său,
Sprijin în necaz pe cale,
Celuia ce-i este greu.

Dar în zilele de astăzi,
Cei ce se numesc creștini,
Vor coroană mai aleasă,
Nu o vor pe cea din spini,
Nu vor cruce azi pe cale,
Ca sunt slabi... așa ei spun,
Vor s-ajungă-n Țara sfântă,
Fără lupte pe-acest drum.

Stau mereu numai în spate,
Cu-a lor gând să stea în frunte,
Dar nu vor luptele grele,
Ci pe cele mai mărunte,
Tot spunând... lăsăm pe alții,
Care sunt mai tari ca noi,
Judecând ei luptătorii,
Obosiți ce-s în război.

Ooo... creștini de pretutindeni,
Ce-acest nume voi purtați,
Vă-ngrijiți de voi pe cale,
Pe cei slabi îi lepadați,
Argumente-aduceți multe,
Că-s de Domnul pedepsiți,
Adevărul este-acesta,
Voi de lupte toți fugiți.

Nu uitați... cândva odată,
Slava Domnu-a părăsit,
Și pe-acest pământ o clipă,
El... la El nu s-a gândit,
Pentru omenirea-ntreagă,
Și pentru acest pământ,
Și-a dat trupul, și-a dat viață,
Tot cu noi mereu în gând.

Nu a zis că-i grea povara,
Nici de cruce nu s-a plâns,
Nu a murmurat pe cale,
A luptat pân-a învins,
Moartea... cu a Lui iubire,
Pentru noi ce a avut,
El întreag-amărăciune-n,
Rugăciune a băut.

Ooo... de-ar ști astăzi creștinul,
Câte Domnul a-ndurat,
Nu ca El să fie astăzi,
Mângâiat, iubit, iertat,
A-ndurat doar pentru mine,
Pentru el Domnu-a-ndurat,
Ca să fim iertați de Tatăl,
Astăzi noi de-orice păcat.

S-avem parte de iubire,
Cerul să îl moștenim,
Să ne fie-a noastră casă,
Țara care ne-o dorim,
Pe acest pământ întruna,
Al Său nume să-l purtăm,
Și în ziua revenirii,
L-a Sa masă toți să stăm.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 273
  • Export PDF: 17
Opțiuni