Astăzi merg pe-un drum în viață
Autor: Diana14  |  Album: Album 1  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 28/04/2021
Astăzi merg pe-un drum din viață, unde multe-am cunoscut,
Multă ură, lăcomie, dar și lucruri ce-am pierdut,
Printre ele eu văzut-am, bucuria... fericirea,
Erau undeva deoparte, mare mi-a fost și uimirea.

N-alergam nicicând spre ele, nu știam că-s pentru mine,
Pe-al meu drum parcurs din viață, credeam că le sunt străină,
Și de-acea liniște care, azi îmi spune... eu te vreau,
Eu mă uit mirat la ele, și mă-treb... unde erau.

Azi spre mine privesc toate, și plăcut ele-mi zâmbesc,
Iar mă uit mirat la ele, și îmi spun... mi le doresc,
Dar cel rău cu a lui șoaptă, la ureche mie-mi spune,
Ele sunt acele care, te-au lăsat pierdut în lume.

Îmi aduce-o tulburare, dar eu tot vreau să le am,
Și cu lupte mult prea grele, înspre ele mă-ndreptam,
Aveau brațele întinse, fericirea și iubirea,
Dar și liniștea-mi soptește, să știi... ele-s nemurirea.

Făceam înc-un pas în față, și cu cât înaintam,
Lupta era mult mai mare, și de multe ori cădeam,
Dar iubirea mult dorită, îmi dădea mereu putere,
Dar și celelalte două, mi-aduceau doar mângâiere.

Și acu mă-ndrept spre ele, căci eu știu că-s pentru mine,
Chear de-ntruna mă oprește, o putere ce-i străină,
Am văzut... este mai mică, ca cele din fața mea,
Ele luptă pentru mine, căci puterea e a Sa.

Pe-acest drum, parcurs în viață, multe eu am învățat,
Dar mai mult... că nu sunt singur, mereu am fost căutat,
De iubire, fericire, și de liniște am fost,
Când credeam că eu prin viață, trec fără să am vre-un rost.

De când le-am găsit pe cale, nicicând nu vreau să-mi opresc,
Alergarea catre ele, chear dacă eu obosesc,
Fericirea și iubirea, dar și liniștea... mereu,
Îmi vor da mie putere, căci vin doar din Dumnezeu.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 265
  • Export PDF: 15
Opțiuni