Domnu-ți dă după dorință
Autor: Diana14  |  Album: Album 1  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 17/04/2021
Domnu-ți dă după dorința, care-n tine tu o ai,
El îți dă a Lui iubire, după cum și tu i-o dai.

El te iartă-ntotdeauna, după cum dai tu iertare,
Celor ce-s plini de ocară, celora ce te-nconjoară.

El te-ascultă-ntotdeauna, după cum și tu-L asculți,
Te aude-n miez de noapte, după cum și tu-L auzi.

Îți vorbește-ntotdeauna, tot așa cum tu-i vorbești,
Te-a iubit și te iubește, după cum și tu-L iubești.

El te vede-n orice clipă, oriunde tu frate-ai fi,
De și tu-n cele mărunte, pe Domnul îl vei zări.

De îl vezi în dimineață, îți va face-o zi senină,
De i-o dăruiești Lui astăzi, toată de El va fi plină.

De îl vezi pe Împăratul, în amurgul ce-i în seară,
Lângă luna cea din noapte, printre stele-o să apară.

Se va îngriji ca noaptea, să îți fie liniștită,
Orice umbră-ar vrea s-apară, ea de El va fi oprită.

De-L găsești în orice floare, El mireasma ta va fi,
Pe al vieții ce-i cărare, doar spre tine va privi.

Nu te va lăsa de mână, de îl vezi pe El în toate,
Că-ți va fi El călăuza, înspre viață, nu spre moarte.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 235
  • Export PDF: 15
Opțiuni