Puterea mea ești Tu Isuse
Autor: Diana14  |  Album: Album 1  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 16/04/2021
Puterea mea ești Tu Isuse,
În timpul luptelor de azi,
La Tine este izbăvirea,
Din suferință și necaz.

Tu-mi ești mereu o alinare,
Suspinelor care mă dor,
Mă scoți mereu doar la lumină,
Eu în adânc când mă cobor.

Nădejdea mea Tu ești întruna,
Când șoaptele se năvălesc,
Când al meu gândul și-a mea ființă,
Atât de greu le obosesc.

Ai fost și ești acea speranță,
Ce în picioare m-a ținut,
Când umbrele necunoscute,
M-au dus într-un necunoscut.

Mi-ești rază-n orice dimineață,
Prin care ziua îmi petrec,
Ooo... Domnul meu, iubire-naltă,
Care te simt mereu în piept.

Tu dragoste nemuritoare,
Prezența Ta în viața mea,
Eu am simțit-o-ntodeauna,
Mai mult în ziua cea mai grea.

Ai fost și vei rămâne Doamne,
Iubirea sufletului meu,
Un ajutor venit în toate,
Doar Tu mi-ai fost... doar Tu... mereu.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 369
  • Export PDF: 16
Opțiuni