Îndrumă-mi pașii pe cărare
Autor: Diana14  |  Album: Album 1  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 07/04/2021
Îndrumă-mi pașii pe cărare,
Îndrumă-mi gândul către cer,
Deschide porțile de-aramă,
Deschide porțile de fier,
Ce m-au închis să nu văd zarea,
Dar nici lumina cea de sus,
Numai la Tine e puterea,
Să le deschizi iubit Isus.

Îndrumă-mi viața către viață,
Și dorul meu de Țara Ta,
Îndrumă-mi pasul doar pe urma,
Ce ai lăsat-o Tu cândva,
Desculț pe dealul Căpățânii,
Lovit de biciul ce-a brăzdat,
Acele răni din care Doamne,
A curs un sânge de-Mpărat.

Îndrumă-mi sufletul sub raze,
În noptile ce reci îmi sunt,
Chear dacă vin din lună Doamne,
Când ele-ating acest pământ,
Îmi luminează calea sfântă,
Și stelele îmi însoțesc,
A mea ființă înspre Tine,
Atunci când eu nu te găsesc.

Îndrumă-mi Doamne azi privirea,
Spre biruință, înspre mal,
Să nu se-oprească ea Părinte,
În apa tulbure din val,
Chear dacă ochii-nchid întruna,
Privirea mea, in timpul greu,
Să se îndrepte-ntotdeauna,
Doar înspre ceruri Domnul meu.

Îndrumă-mi inima-n iubire,
În ea să bată ea mereu,
Sa fie vie-ntotdeauna,
Și-n bucurii... și-n timpul greu,
Să fie-o inimă vioaie,
În suferință și-n necaz,
Să aibă-n ea un zâmbet Doamne,
Când lacrimi curg pe-al meu obraz.

Îndrumă-mi gura în cântare,
Și mâinile numai în sus,
A mele buzele-n rugăciune,
Să-ți spună Ție, ce-au de spus,
Îndrumă-mă lângă izvorul,
De-al Tău cuvânt ce este viu,
Ce curge el din Stânca vieții,
În seceta ce-i în pustiu.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 304
  • Export PDF: 16
Opțiuni