Lăudați pe Domnul,
Chemați Numele Lui,
Căci mare este Numele Lui între popoare!
Izvoarele mântuirii curg înspre noi și ne inundă...
Răul pleacă departe de noi...
Nu-l vede nimeni, în negură se-afundă!

Vom fi plini de încredere și nu ne vom teme de nimic.
Tu ești Dumnezeul mântuirii tuturor neamurilor...
Deschideți porțile să intre poporul Domnului,
Căci a fost supărat, dar mânia Lui s-a potolit.
Îndurarea Lui cea mare, ca soarele,
Peste neamuri a răsărit.
Tu ești tăria celui slab!
Ești pricina laudelor celui întristat,
Scăparea celui prins în laț!

Eram ca o turmă fără păstor,
Ca o pasăre fugară, zdrobită în cuib...
Dar o mare promisiune ai făcut:
Da! Un scaun de domnie ieșit prin îndurare,
Și-L vom vedea șezând
În credincioșia Lui cea mare,
În casa Lui — un scaun de judecător,
Plin de râvnă pentru dreptate,
Dar mai întâi prieten tuturor...

Când am uitat de Tine, Doamne...
Când am uitat de Stânca mântuirii mele,
Am muncit pe pământuri străine,
Răsad plăcut la început, butuci străini...
Ce-au înflorit apoi cu spini,
Ce răni adânci au provocat
În ziua când I-ai depărtat.
Și Te-ai rănit,
Și ne-am rănit,
Durerea noastră-i fără leac...

Oh! Unde ne sunt voievozii?
Unde ne sunt înțelepții?
Plâng pescarii nemângâiați...
Cei ce întind mrejile plâng că apele-s mari...
Sunt prea adânci și nu-s curate!

Veniți toți, locuitori ai lumii,
Voi, locuitori ai pământului...
Lăudat să fie El din veac în veac!
Luați seama când se înalță steagul biruinței pe munți
Și ascultați când sună trâmbița!
„Eu privesc liniștit din locuința Mea!
Mă uit cum, cu mult înainte de seceriș,
Vi se scutură floarea...
Unde sunt roadele credinței voastre?
Unde sunt snopii strânși și puși deoparte?
Ați avut soare, ați avut rouă,
Și ploi târzii și timpurii...
De sunt acri strugurii în vii?"

Întoarceți-vă cu fața către munte,
Strigați Numele Domnului în adunarea Lui,
Chemați-L pe muntele Sionului,
Să vină Domnul să vindece rana...

Asupritorul asuprește,
Satan se luptă și lovește,
Pustiitorul pustiește...
Doar Tu, Doamne, umpli inima de pace!
Privește, Doamne, pe cei prinși de război...
Să mergem să-i aducem înapoi!
Să dăm apă celor ce le este sete,
Să ducem pâine fugarilor, să aibă pe-ndelete.

S-au pierdut, s-au rănit în lupte de moarte...
Doamne, strigă-i Tu pe nume, pune-i deoparte,
Pentru slava Ta ascunde-i în cetate!
Pe umerii Tăi I-ai adus pe toți înapoi...
Dacă nu-i așa, să spuneți voi!
Cine n-a fost trântit la pământ,
Fără vlagă și fără suflare?
Cine a stat tot timpul în picioare?
Și dacă a stat,
Să-I dea slavă fără-încetare!
Tot El, Domnul, te-a ținut,
Prin îndurarea Lui cea mare!

Să plece asupritorul
Ca pleava zburată de vânt,
Ca țărâna luată de vârtej...
Să-l sufle Domnul cu suflarea gurii Lui,
Să nu-i mai fie teamă nimănui!
Domnul oștirilor este cu noi! Vom birui!
Nu ne vom mai întoarce niciodată înapoi!