*
Atât cuvânt atâta înțelepciune
Cuvatul Tău ne stă prin case lepădat...
Și harfe-n ce-am cântat odată
Tăcute-s parcă nici n-au existat...
Atâta timp îl risipim fără de Tine
De ne-nsoțești... nu ne-am mai întrebat
Și o luăm așa mergându-Ți înainte
Crezându-ne pe sine singuri înțelepți
Ne răzvrătim când nu ne faci vre-un bine
Ne supărăm, cârtim când vrei să-ndrepti...

Noi ne-am crezut aleși și puși deoparte
Când tot păcatul greu ni L-ai iertat
Dar prea devreme-am luat o nouă cale
Și-o nouă lege mai ușoară ne-am creat
Aici se vede marea asemănare
Cu al tău popor odată lepadat...

Căci fiecare-n dreptul lui se uită
Și crede despre el că e neprihănit
Dar firea iese la iveală într-o clipită
Săraci - de-i vorba de iertat și de iubit
Nu ne-a păsat de vorba cea amară
Ce-am aruncat-o făr' să ne pară rău vre-un pic
Nici de dorinta de-am avea ce are altul
Tânjind mereu la lucruri de nimic...

Căința noastră fi-va într-o zi târzie
Căci timpul trece, nu-i suntem stăpâni
Tot ce-am trăit în cer o să se scrie
E bine în pocăința adevărată să rămâi...
Caci cel neprihănit dacă din calea lui s-abate
Rămâne condamnat pentru același vechi păcate...

Primeşte-ne din nou la Tine Doamne
Îndură-Te de cei ce odată au crezut...
Că-n goana noastră în această lume
Ne-am rătăcit și ne-am pierdut...
Mai lasa azi o mică picătură
Din sânge Sfânt să curățească iar
Să fie ca zăpada alba toată
Îmbrăcămintea ce ne-ai dat în dar

Să Te înduri din nou... a câta oară?
Și cât în mila Ta mai poți privi
La ignoranța ce ne-a fost povoară
La nepăsarea ce ne-a despărțit?
O, pune-n noi înțelepciune
Să Te urmăn precum ai spus
Și-o teamă Sfântă să ne poarte
Pân' vom ajunge în cer sus...