De ce Doamne e atâta suferință pe pământ?
De ce omul rătăcește și-i purtat ca frunza-n vânt?
Iartă-mă că Te întreb dar de ce iubirea moare
Și-i atâta dușmănie și suspine sunt sub soare?
Când privesc în jurul meu simt cum sufletul îmi plânge
Parcă toamna ce-i afară până-n inimi ne ajunge
Și ni-e teamă de furtună... și ni-e teamă de dureri
Și ni-e teamă că-ntr-o zi nu vom mai avea puteri. .
Văd în lume cum bogatul și mai mult se-mbogățește
Iar săracu-și poartă jugul... nu se plânge... nu cârtește...
Văd copii răpuși de boală și părinți ce se topesc
Și de dorul celor mici liniștea nu-și mai găsesc...
Văd cum pleacă-n veșnicie mame tinere sau tați
Și rămân copii orfani... și-ntr-o zi vor fi uitați
Și văd Doamne cum iubirea se transformă în dispreț
Parcă dragostea curată nu mai are-n lume preț...
De ce Doamne e atâta suferință pe pământ?
Oamenii-au uitat de ceruri... au uitat de tot ce-i sfânt
Alergăm din zori în seară să avem pe masă pâine
Și trăim sperând că poate mâine ne va fi mai bine...
Azi m-aplec cu umilință... vin Părinte-n Fața Ta
Să Te rog să întinzi mâna spre-a ne binecuvânta
Numai Tu ne ești Nădejdea... . numai Tu ne ești Salvare
Numai Tu prin Harul Tău poți să dai eliberare!
Știu că Ți-am greșit adesea... Fața Ta am întristat
Când am fost conduși de fire și-am greșit și n-am vegheat
Însă azi venim la Tine... Te rugăm prin tot ce-i sfânt:
Doamne-alungă suferința ce domnește pe pământ!