"De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, și va împărți prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuși la moarte, și a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora și S-a rugat pentru cei vinovați." (Isaia 53:12)

Cine-a crezut în ceea ce vestise
Cuvântul sfânt, de viaţã dãtãtor?
El a-ntocmit un plan în Sine Însuşi
Şi dete lumii un Izbãvitor.

Tu, om obişnuit cu suferinta,
Sorbind pe cruce groaznicul potir,
Erai zdrobit dar rãspândeai mireasmã
Ca şi petala unui trandafir...

Tu ai crescut ca o odraslã slabã,
Ca un lãstar dintr-un pãmânt uscat.
N-aveai nici frumuseţe sã ne placã,
Nici strãlucirea unui împãrat.

Respins de fraţi şi pãrãsit de oameni,
Erai atâta de dispreţuit
Cã nici mãcar nu Te-am bãgat în seamã.
Tu ne iubeai, dar noi nu Te-am iubit...

Noi rãtãceam ca nişte oi pierdute
Care mureau şi nu ştiau cã mor!
Dar Tu-ai fãcut sã cadã peste Tine
Nelegiuirea noastr-a tuturor.

Luat prin judecatã şi-apãsare
Şi şters de pe pãmântul celor vii
Mureai cerând şi dãruind iertare,
Fãcând din noi ai Tatãlui copii.

N-am înţeles atunci cã Tu eşti jertfa!
Credeam cã eşti lovit de Dumnezeu.
Tu suspinai... iar în hãţiş de umbre
Se bucura în tainã Asmodeu...

Cum tace mielul la mãcelãrie
Şi oaia-n faţa celor ce o tund
Aşa priveai potopul judecãţii
Cum varsã ape tulburi peste prund...

Cãci ne vedeai pe noi peste milenii,
Bolnavi, loviţi şi dezorientaţi.
Atunci ne-ai vindecat de boli şi... lacrimi
Ai şters şi ne-ai fãcut cu Tine fraţi.

Pe toţi câţi vin, Tu îi primeşti în braţe,
Scãpându-i de blestemul strãmoşesc.
Dai pace, bucurie şi credinţã
Şi viaţã celor ce se pocãiesc!