Cântec de Jale
Autor: Cristi Dobrei  |  Album: Râuri de Har  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Cristi79 in 16/05/2020
Îl plâng pe orice om pierdut în lume,
Fãrã de apã, aproape fãrã grai,
Vreo cale cãutând, cu calu-n spume
Cu pâinea mirosind a mucegai...

Deşertul i-a ucis orice speranţã
Cât şi curajul de a mai trãi
E fãrã ţel, abea mai are viaţã
Nu ştie: este noapte... este zi...

Îl plâng pe omul care se cãzneşte
Sã ne arate drumul spre cetate,
Cetatea-al cãrui zid se prãbuşeşte
Şi porţile demult i-s dãrâmate.

Îl plâng pe cel ce-şi mânã din ciomege
Oile-n crâng, sã-şi caute de mâncare;
Şi pe acel ce grabnic ar alege
Din douã rele, pe acel mai mare.

Îl plâng pe cel ce nu poate sã facã
Deosebire clarã-ntre cuvinte;
Stã lâncezitã mintea lui sãracã,
Mâncând ce i se pune înainte.

Îl plâng pe cel ce şade la fântânã
Pe lângã cei ce beau pe sãturate,
O zi întreagã, cu gãleata-n mânã,
Cãutându-şi apa-n drum spre alte sate...

Îl plâng cu-amar pe-ascultãtoru-n salã
Care mãnâncã tot ceea ce-i dai,
Când nu are coloanã vertebralã
Şi rãdãcina-i toatã putregai.

Îl plâng pe cel ce zice cã nu ştie,
Cât şi pe cel ce ştie dar nu vrea.
Pe cel care pretinde o simbrie
Când e chemat sã intre-n slujba Ta...

Zicem din nou ca voia Ta sã fie!
Când ne trimiţi, noi sã nu zicem "Nu".
Vorbeşte-ne în stare de trezie,
Vorbeşte-ne în somn, sau cum vrei Tu!

Trezeşte-n noi un duh de rugãciune
Cum de la început ai rânduit,
Sã ne vorbeascã şi sã ne adune,
Ca nu cumva sã plângem la sfârşit...


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 481
  • Export PDF: 8
Opțiuni