La umbra aripilor Tale...
Autor: Maria Luca  |  Album: Clocot de cuvinte  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de maria23luca in 12/03/2020

La umbra aripilor Tale
Eu caut acum un adăpost
Când iată... e necaz și teamă
Și-alergă lumea fără rost!
La pieptul Tău e pace sfântă
Și sufletul mi-e plin de cânt
Căci hrană mi-e a Ta iubire
Și apa vie din Cuvânt!
Pe brațul Tău nu mai am teamă
De-ar fi furtuna cât de mare
Căci ai putere Domnul meu
Să dai alin și vindecare!
La umbra aripilor Tale
Voi fi la adăpost mereu
Și nici un rău nu mă atinge
Căci Tu ești Dumnezeul meu!

Vulcan-12-03-2020
Mary


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 950
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni