Frica
Autor: Emanuel Hasan  |  Album: O.P.S.  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de emanuelhasan in 27/10/2018
Frica te ține prizonier
În lanțuri mari, precum de fier
Încătuşat, c-aşa vrea ea
Ca nu cumva să poți zbura.
Ca să rămâi doar la pământ
Şi să nu zbori prin Duhul Sfânt
Să nu te bucuri şi să creşti
În părtăşiile cereşti...
Frica provine din cel Rău,
Armă din arsenalul Său
Cum dar te poți elibera
De frică, de strânsoarea sa?
Foarte uşor: chemi Dragostea
Ce a murit pe Golgota
Să mustre duhul necurat
Care tot te-a ținut legat!
Vedea-vei de îndat' căzând
Ale ei lanțuri, rând pe rând
Şi liber vei putea să zbori
Ca vulturul, mai sus de nori!
Căci Sângele vărsat pe lemn
A Dragostei, Emanuel
Are puteri de-a 'libera
De-a vindeca, de-a învia!
De vei chema pecetea Sa
Nimic nu te va vătăma,
Ci lanțuri mari se vor zdrobi
Iar frica iute va fugi!
Tu eşti copil de Dumnezeu,
Cheamă deci ajutorul Său
Că-n dragoste frică nu e:
De ce, dar, să te temi, de ce?





Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1019
  • Export PDF: 5
Opțiuni