Te laud, Nume veşnic, ce nu poţi fi rostit,
Izvor al strălucirii ce nu poţi fi privit,
Adânc a-nţelepciune ce nu poţi fi cuprins,
Fior al armoniei ce nu poţi fi atins ...

Te laud că din toate aceste frumuseţi,
Ai pus ceva şi-n visul fugarei mele vieţi,
Că din a vieții ape, din al iubirii foc,
Umplând-o şi umplând-o, mai afli încă loc.

Te laud că eu, umbra, de-o clipă vieţuind,
Sunt înfiat în taina Vieţii nemurind,
Şi dobândind eterna putere de-a crea,
Adeveresc prin toate Dumnezeirea Ta.