Adună Isuse ai Tăi copii,
Ca vapoarele plecate-n larg!
Adună-i de pe străin meleag,
La cei dragi, în ţara lor adu-i!

Se stinge-ncet omul de-acasă,
Doar frunza-i cântă-n adiere,
Prin vânturi, albit de durere
În ploi de-argint viaţa şi-o ceartă!

Privesc cu ochii goi, la ce oare?
Tată, e vremea de Lumină,
În lanţul Iubirii să vină,
Zala dreptăţii salvatoare!

Gândul nopţii îi fură tihna.
Spune Doamne, spune un Cuvânt!
Tot ce spui e neschimbat, e sfânt!
Tată, veghează-n România!