Chiar adâncimea, Doamne, de s-ar pune
Spre moarte să m-alunge înc-un pas;
Chiar dacă noaptea-n taină m-ar răpune
De dragostea Ta sfântă, nu mă las!

Chiar dacă viața s-ar uita spre mine
Și ca un zvon rebel m-ar lepăda;
Chiar îngeri de m-ar face în ruine,
Din mâna Ta, Isuse, nu m-aș da!

Chiar dacă lumea și a ei făptură
Ar face-n mine un viclean război;
Chiar de mi-ar cere doar o picătură,
În lume, Doamne, nu mai plec ‘napoi!

Chiar dacă o putere pământească,
Ar vrea să mă doboare-n orice ceas
Și prin zdrobire lacrima să nască;
Din dragostea Ta, Doamne, nu mă las!