Cu suflet alb
Autor: Traian Dorz  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Cu suflet alb de nevinovăţie,
înfioraţi de-atâtea frumuseţi,
vin tinerii ca să-Ţi aducă Ţie,
Isuse, zorii altei tinereţi.

Isus iubit, ca roua-mbelşugată
venim ca să-Ţi aducem Ţie-n dar
în orice piept o jertfă ne-nfricată
şi-n orice sân un crin pe-al Tău altar.

Venim din văi de moarte şi ruine,
cu ochi scăldaţi în haru-Ţi minunat,
că noi şi sfinte bucurii în Tine
şi-o nouă fericire ne-am aflat.

Din toate cele patru părţi de lume
suim spre Tine mii şi mii de mii,
având pe buze-acelaşi dulce Nume
şi-n piept aceleaşi sfinte bucurii.

Sub crucea Ta aducem fiecare
potirul alb al crinilor din noi,
să-l umpli Tu cu sfânta-nflăcărare
şi să ne-arunci în lupta Ta apoi.

Să ne jertfeşti deplin şi tuturora
pământul pentru Cer să-l cucerim,
privind cu ochii-n lacrimi aurora
Cerescului dorit Ierusalim.

Să biruim şi moarte, şi urgie
ştiind că în curând noi vom purta
pe frunte-n fericita veşnicie
cununi de slăvi şi sărutarea Ta.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 5292
  • Export PDF: 143
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni