Poporul Meu(12)
Autor: George Cornici  |  Album: Pelerini printre versuri  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de geocornic in 10/01/2017
POPORUL MEU(12)

Poporul Meu nu te lăsa
Captat de legile terestre
Orcâți dușmani te-ar apăsa
Nu renunța la sfânta zestre.

Păstrează bine ce-ai primit
Când te-am chemat la Apa vie
De câte ori ai adormit
Când era cruntă bătălie?

De modernism să nu te legi
Și nici de noua teorie
Căci numai prin divine legi
Poți să propagi o mărturie.

Tiptil...tiptil s-au strecurat
Principii fără de viață
Mereu, mereu ai murmurat
În zilele cu ger sau ceață.

Povețe clare ți-am mai dat
Dar rezultatul nu se vede
În scurtă vreme te-ai schimbat
Grădina ta nu mai e verde...

S-au ofilit și pasiuni
Și-adâncul dor pentru cântare
De când n-ai mai dorit minuni
N-ai mai simțit înviorare.

Îți scriu...cum în trecut ți-am scris
Ce-naltă e a ta chemare
Atâtea daruri v-am trimis
Dar Mi-ați răspuns cu nepăsare.

Rutina te-a înfășurat
Și nu-i fierbinte închinarea
De când nu ai mai explorat
Cuvântul ce dă vindecarea?

Poporul Meu nu te lăsa
Captat de legile terestre
Oricâți dușmani te-ar apăsa
Nu renunța la sfânta zestre.

George Cornici/10 Ianuarie, 2017
Frumos indemn la credinta, la urmarea adevarului pe drumul spre mantuier: "Poporul Meu nu te lăsa
Captat de legile terestre/Orcâți dușmani te-ar apăsa/Nu renunța la sfânta zestre.//" Felicitari si har de la Domnul.
Adăugat în 11/01/2017 de marin2016
Statistici
  • Vizualizări: 899
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni