Mă-ntreb pe cărarea vieții cât de mult am alunecat,
De câte ori fruntea obosită, frământată se-arăta?
Și ultima bucurie ce-n piept tresălta, s-a spulberat,
Atunci, cu vocea-Ți blândă mi-ai vorbit:
Nu te teme, ești iertat!

Când eram căzut în deznădejde, cu credința la pământ
Și înconjurat de ziduri, ce-n cale se ridică cu avânt,
Atunci, mâna Ți-ai întins spre mine, mi-ai fost pavăză și scut
Și cu ochii ațintiți spre mine, mi-ai șoptit:
Nu te teme, ești iubit!

Nu voi uita clipa-n care Doamne, Tu m-ai ridicat,
Nici iubirea-Ți fără margini, ce mereu m-a înconjurat.
Doamne, ziua aceea sfântă, viața-ntreagă mi-a schimbat,
Iar vocea Ta și astăzi mai răsună:
Nu te teme, ești salvat!

Doamne, zi de zi mi-aduc aminte de-ndurarea Ta,
Nimic nu mă-nspăimântă, căci Tu ești cu mine.
Și-Ți văd iubirea mereu cum mă-mpresoară,
Deși nu merit, mi-o arăți a câta oară?

Te văd în tot ce ai creat și revărsat
Și toate-n juru-mi se supun cu mulțumire.
Și-atunci, coborât-au pe o scară sfântă,
Din cer până la mormânt
Toți îngerii măririi, aici jos pe pământ.

Au venit să pregătească pe o rază de lumină
Drum de aur spre întinsa înălțime;
Se aranjau în șiruri deasupra grădinii
Arhanghelii puterii și sfinții heruvimi.

Când m-ai chemat pe nume, eram printre morminte,
Cu ochii plini de lacrimi și sufletul întristat...
Astăzi, inima-mi tresaltă cu cetele preasfinte
Și cânt de fericire: Osana, Glorie, Aleluia, sunt binecuvântat!