Izbăvire
Autor: Ioan Sighiartau  |  Album: Mistere  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 14/02/2006
Izbăvire

Ascult glasul pământului zvâcnind în muţenie
Clipele trec nenumărate încordând teascul fricii
mi-s zilele nopţi şi nopţile zile; doar licuricii
zbor neobosiţi şi supăraţi, înţeleşi cu aricii
sunt în echipa celor fără nici o cetăţenie.

Ziua, târât sunt de gânduri pe drumul morţii
Mă-nchid în crusta-mi şi nu pot vedea
Înceţoşată mi-e privirea; nu văd măcar o stea,
Steaua singurătăţii ce ieri pe boltă era...
Şi stau amăgit, cu ochii închişi de ironia sorţii.

Zeci de tone de amărăciune mă doboară
Şi nu-i pasă nimănui că sunt slab, om şi singur
Şi cad uneori sub povoară şi tremur...
Mă trec fiori când nu pot să mă asigur
Că Însuşi Domnul, pe rază, la mine coboară.

Trec zile incandescente pline de presiune
Şi n-am nici clipe să-mi trag respiraţia rece
Pe umeri şi-n cap, convulsia morţii îmi trece
Se-apropie cu viteză lumină ceasul doisprezece
Şi eu stau cerând de la Tatăl iertăciune.

Ochi de flăcări îmi ţin drumul de-aproape
Sticlesc în bezna ce mă-nconjoară, cu disperare
Ar vrea să mă vadă sărind alături din cărare
Ar vrea să nimicească ce mi-a fost dat pentru lucrare
Şi plini de sadism în noroi să mă-ngroape.

Dacă El nu-Şi va întinde braţul, voi cădea în gol
Vâjâind vor trece peste mine visele lucrări Lui
Vise făurite cu truda în aurite căţui.
Copaci obeziţi de falnicii ani, acum amărui
Şi colţii de stâncă zăcând în bălţi de nămol.

Tot noianul de fericire şi pace lăuntrică s-a dus
s-a stins făclia în miez de noapte scânteind
şi farmecul slujbei de aur se stinge murind
se duc cu el ultimele raze ale lui semănând
licoarea morţii, nenlăturată doar de Isus.

Vreau să simt lângă mine iar ai Lui îngeri
Să ia de peste mine toate temerile mari
Să mă ia de mână şi să stau lângă cei tari
Să calc peste cioburi şi să lupt cu cei cari
Calcă cu ciudă florile, schimbându-le-n sângeri.

Mi-e timpul puţin şi-mi pare eternitate
Şi lungi sunt scurtele ceasuri de agonie
Mă târâie-n gheare moartea spre nebunie
S-a dus în durere stinsă a vieţii mele armonie
Şi plâng în ruină şi-ascult cum inima-mi bate.

Mă sună ceasul din urmă de-aproape
Şi-i aud paşii grei şi-n tropot de paşi răsuflarea
Pe brânci îmi scald în lacrimi bătătorind cărarea
Şi umbrele, negre fantome, năluci cu pierzarea
Îmi trec peste trup înecându-l în negrele ape.

Soluţie-i moartea cu ochii murdari
Şi vrednic sunt de-a ei rece îmbrăţişare
Şi dus de voi fi în tainicele-i reci, mucegăite cămare
Nu-s vrednic de mai mult decât îmi pare
Şi-n focu-i eu merit să ard cu tâlhari.

O nouă noapte şi-o zi din veşnica crudă cenuşă
Cu frică aştept să-mi vorbească din cer
s-aud că mă-nşel, că-s tot mesager
trimis să ducă de veste celor ce pier
Că veşnicul Rege e încă, e încă la uşă.

Milioane de îngeri albi îşi apleacă zborul
Le simt respiraţia în globul deschis de cristal
Se-aprind în beznă sceptre sclipitoare de opal
Întreg încă, cu lacrimi în ochi vâslesc către mal
Unde, cu peşte şi pâine m-aşteaptă Salvatorul.

M-arunc în braţele-I deschise şi-i zic Tată!
Departe de Tine cu ochii şi gândul departe
Cu frici şi suliţi negre înfipte de moarte
Cu raniţa-n spate ascultând negrele şoapte
Eu nu vreau să mai fiu, să mai trăiesc niciodată.

M-ascultă şi-mi şterge din ochi amarnicul plâns
Scăpat sunt de cazne şi relele groaznice fapte
Şi-aud în fiinţa-mi cântate, fericele şoapte
Sunt îngeri ce-mi strigă un nume din Carte
E numele meu, un nume ce noapte a aprins.

Biruinţa mea e garantată prin Hristos
Şi negrele porţi ale umbrei veşnice nu mă-nving
Şi-atunci când sunt încercuit eu pot să strig
Şi-n inimă Cuvântul Lui putere am să strâng
Şi voi păşi mereu prin El victorios.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1720
  • Export PDF: 2
Opțiuni