Așa e, oare?
Autor: George Cornici  |  Album: Pelerini printre versuri  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de geocornic in 23/04/2016
AȘA E , OARE?

”Dar când va veni Fiul omului
va găsi El credință pe pământ?
(Luca 18:8)
**********************

Credința e-n scădere
și frații-s mai comozi
își amintesc de vremea
când ei stăteau la cozi?

Atunci era răbdare
cum astăzi nu găsim
așa să fie, oare
spre Rai așa pășim?

Pompoasele cuvinte
ce vin de la amvon
menite-s pentru minte
și n-ajung în Sion.

Sunt pilde vii drumeții?
răspundeți, câți din ei
acordă ajutorul
bătrânelor femei.

Dotarea-i excelentă
(conecții la ecran)
în starea existentă
suntem legați de ban.

Atâtea informații
putem găsi pe net
dar câți știu că Hagai
e-al Domnului profet?

Ne-a biruit ecranul
cum de s-a întâmplat?
nu mai vedem Limanul,
ochiul e-ncețoșat.

Subțire e fiorul
prezentei dedicări
mult s-a schimbat decorul
în multe adunări.

Avem organizare
mai bună ca orcând
dar nu-i înviorare
în suflet și în gând.

Tipti...tiptil pătrunde
un duh al lumii noi
și nu putem ascunde
că-s mai puțini eroi.

Avem confesiune
și ne mândrim cu ea
dar nu e pasiune
când crucea e mai grea.

Scriptura prăfuită
ne cheamă din sertar:
”sunt pentru voi viață
și sunt mărgăritar.”

Oare, așa să fie?
aici noi am ajuns?
privim mai mult spre glie
acesta-i un răspuns.

De vrem o veche stare
cu har și cu minuni
să cerem vindecare
cu-aprinse rugăciuni.

George Cornici/22 Aprilie, 2016
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1213
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni