Mai vino iar la a mea ușă
Autor: Ioan Vasiu  |  Album: zbor spre lumina 2  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de ioanraul in 06/04/2016
Motto:""Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa,
voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine."" Amin! Apocalipsa 3:20.

La ușa mea, nu doar odată,
Bătut-ai cu răbdare;
Dar ușa mea era încuiată
Cu pământești zăvoare.

Și astăzi, Doamne, mă-nfior
De-a mele fapte rele;
M-apasă adesea și mă dor
Păcatele-mi prea grele.

Plăcute-au fost inimii mele
Plăcerile de-o clipă,
Dar cât de repede, prin ele,
Păcatul se-nfiripă.

Și-apoi, păcatele-ncolțite
Din plăcerile deșarte,
Te amăgesc pe nesimțite
Ducându-te la moarte.

Să Te urmez făcut-am legământul,
Pășind pe calea dreaptă;
Să lupt să împlinesc Cuvântul
În cuget și în faptă.

Cuvântul Tău, scump giuvaer,
E-o scară a credinții;
Și fără ea n-ajungi în cer
Acolo unde-s sfinții.

Cei cu credință neclintită
Suie mereu pe scară,
Dar cei cu inima-mpărțită
Nu suie ci, coboară.

Mai vino iar la a mea ușă,
Mai bate înc-odată;
În sac, Te-aștept, și în cenușă
Și ușa-i descuiată.

Atunci, la pieptul Tău voi plânge,
Iertare, Doamne, să îmi dai;
Iar când pâinea cinei o vei frânge,
Mă voi simți cu Tine-n Rai.

Doar Tu-mi poți șterge pe vecie
Trecutul păcătos,
De-acum, viața să-mi fie
O trăire în Hristos.

Puțin mai este și ziua vine
Când toate se sfârșesc;
Dar ce care se-ncred în Tine,
În veci vecilor trăiesc.
Amin!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1132
  • Export PDF: 6
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni