Când deznădejdea te cuprinde,
Și ești cuprins de îngrijorări,
Tu nu mai ai nicio speranță,
Și-n suflet norii negri apar.

Iar viața ce o trăiești, ce pare,
Că nu mai are niciun sens.
Te face să le pierzi pe toate.
Să ai doar sentimente reci.

Și-ncremenit ca și o stâncă,
Cu sângele ca de cleștar,
Din ochii-ți de cristal acum,
Curg lacrimi de mărgăritar.

Cu buzele ca trandafirii,
Cu o dorință arzătoare,
Șopotește încet...
Tu mă iubeşti?

De undeva de printre stele.
Din universul înghețat,
O voce blândă îți răspunde:
Eu te iubesc neîncetat!

Iar universul se deschide
Și mii de raze-ncep să cadă,
Iar sufletul pierdut în noapte.
Se luminează.

Și-n inima cea sfâșiată
O rază ca un rubin,
Pătrunde și redă Speranță,
Și totul e luminat de viață.