Și anii trec în zbor
Se duc și nu se mai întorc.
Și viața trece ca un gând
Se mută-n nemurire.

De când te naști
Și până mori,
De viața-i trecătoare
Te-ntreabă: ce ești pe pământ?

Străin, pribeag și călător,
Călătorind spre veșnicie?
Sau inima-i de pe pământ
Să strângă aur și-avuție.

O, toate trec, sunt pieritoare,
Nici aur și nici bogății
Nu trec dincolo-n veșnicii,
Căci toate sunt gunoaie.

Căci tot ce este pe pământ,
Și orice știință într-un cuvânt,
Și universul murmurând,
Se va sfârși cu toate.

Căci pentru cei străini, pribegi,
Comoara cea mai vie,
Este un suflet care vine la Hristos,
Ca să primească mântuire.