Când deznădejdea te cuprinde,
Şi ești cuprins de-n grijo rări,
Tu nu m-ai nici o speranță,
Şi-n suflet norii negri-apar.

Iar viata ce-o trăiești ce pare,
Că nu m-ai are nici un sens,
Te face să le pierzi pe toate,
Să ai doar sentimente reci.

Şi-n mărmurit ca si o stâncă,
Cu sângele ca de cleștar,
Din ochii-ți de cristal acum,
Curg lacrimii de mărgăritar.

Cu buzele ca trandafirii,
Cu o dorință arzătoare,
Șopotești încet...
Tu mă iubești?

De undeva de printre stele
Din universul înghețat,
O voce blândă îți răspunde:
Eu te iubesc neîncetat!

Iar universul se deschide
Şi mii de raze-încep să cadă,
Iar sufletul pierdut în noapte
Se luminează.

Și-n inima cea sfâșiată
O rază ca si un rubin,
Pătrunde si redă Speranță,
Și totu-i luminat de viată.