Urarea Tatălui de Anul Nou
Autor: George Cornici  |  Album: Aripi cutezătoare  |  Tematica: An nou
Resursa adaugata de geocornic in 30/12/2013
URAREA TATĂLUI DE ANUL NOU

Vă doresc, copii iubiți
Doar ce-i sfânt să-nfăptuiți
Înc-un an vă dăruiesc
Nu uitați, că-n veci domnesc.

Înc-un an bogat în har
Munci să nu fie-n zadar
N-acceptați nimic din lume
Doar Lumina să vă-ndrume.

Pe traseul cunoscut
Eu vă sunt nădejde, scut
Când veni-va vijelia
Știți că Eu vă sunt tăria.

Altă hrană nu doriți
Dacă vreți să biruiți
Numai mana ce-i în Carte
De ispite vă desparte.

Nu vă duceți la izvoare
Unde trandafirul moare
Stați lângă Fântâna vieții,
Lângă taina Frumuseții.

Gândul vostru să se suie
Nu spre falnica statuie
Ci spre veșnica Cetate
Și spre Sfânta Trinitate.

Valuri iarăși o să vină
S-atace la rădăcină
Deci, chemați-L pe Mesia
Să vă fie temelia.

Spuneți oricând sănătate
Celor din comunitate
Prin surâsul care-l dați
Multe fețe-nseninați.

Multe piedici o să fie
În a voastră drumeție
Dar triumful este dulce
Când, voioși, purtați o cruce.

Înc-un an vă stă în față
Știți că-n Duhul e dulceață
El vă-nvață, El v-alină
Și poate să vă susțină.

Cântul, versul, rugăciunea
Să-nsoțească misiunea
Truda va avea răsplată
A semnat: al vostru TATĂ.

George Cornici/An Nou, 2014


O urare frumoasă de anul nou, cu multe îndemnuri minunate. Domnul să vă dea noi binecuvântări!

La mulţi ani!
Adăugat în 30/12/2013 de Duverna
O urare plină de Dragoste și Înțelepciune ca din partea Tatălui, Domnul să te răsplătească, frate
George.
Adăugat în 30/12/2013 de ana_haz51
Iubirea Domnului sa ne calauzeasca si noi sa ne lasam condusi de El. Multe binecuvantari si la multi ani.
Adăugat în 30/12/2013 de florenta.sarmasan
Multumim pentru aceasta ziditoare poezie-profetie! La multi ani!
Adăugat în 30/12/2013 de loredanam
Domnul sa ne ajute sa implinim ceea ce este scris.
La multi ani si sfinte bucurii !
Adăugat în 30/12/2013 de sanda_tulics
Minunate versuri! LA MULȚI ANI PROSPERI ȘI BINECUVÂNTAȚI DE DOMNUL!
Adăugat în 30/12/2013 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 2643
  • Export PDF: 8
  • Comentarii: 6
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni