Urarea Tatălui de Anul Nou
Autor: George Cornici
Album: Aripi cutezătoare
Categorie: An nou
URAREA TATĂLUI DE ANUL NOU

Vă doresc, copii iubiți
Doar ce-i sfânt să-nfăptuiți
Înc-un an vă dăruiesc
Nu uitați, că-n veci domnesc.

Înc-un an bogat în har
Munci să nu fie-n zadar
N-acceptați nimic din lume
Doar Lumina să vă-ndrume.

Pe traseul cunoscut
Eu vă sunt nădejde, scut
Când veni-va vijelia
Știți că Eu vă sunt tăria.

Altă hrană nu doriți
Dacă vreți să biruiți
Numai mana ce-i în Carte
De ispite vă desparte.

Nu vă duceți la izvoare
Unde trandafirul moare
Stați lângă Fântâna vieții,
Lângă taina Frumuseții.

Gândul vostru să se suie
Nu spre falnica statuie
Ci spre veșnica Cetate
Și spre Sfânta Trinitate.

Valuri iarăși o să vină
S-atace la rădăcină
Deci, chemați-L pe Mesia
Să vă fie temelia.

Spuneți oricând sănătate
Celor din comunitate
Prin surâsul care-l dați
Multe fețe-nseninați.

Multe piedici o să fie
În a voastră drumeție
Dar triumful este dulce
Când, voioși, purtați o cruce.

Înc-un an vă stă în față
Știți că-n Duhul e dulceață
El vă-nvață, El v-alină
Și poate să vă susțină.

Cântul, versul, rugăciunea
Să-nsoțească misiunea
Truda va avea răsplată
A semnat: al vostru TATĂ.

George Cornici/An Nou, 2014
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/118323/urarea-tatalui-de-anul-nou