Cina este o taină mare, trupul Domnului Isus
Împărțit la fiecare, ce dorește a fi supus
Sângele este viața, care-n jos pe cruce-a curs
Căci pe altarul din Golgota pentru noi ca Miel s-a pus.

S-a adus ca jertfă sfântă EL, cel fără de păcat
Ca să scape din osândă, orice suflet vinovat,
Care astazi se căiește și se-ngroapă-n moartea Lui
Prin botez, se pocăiește primind harul Domnului.

De-am păcătuit cu ochii, cu urechile sau gura
Lui Isus atuncea spinii, când i-a încoronat făptura,
I-a deschis izvoare sfinte ce spală de-atunci întruna,
Cu întregi râuri de sânge, urechile, ochii, gura.

Si apoi, mâinile-mi pătate de rele ce-am făptuit
A lui Isus au fost sparte, în cuie le-au țintuit
I-au deschis alte izvoare, ce spală de mii de ani
Mâinile de vină pline, ale multora sărmani.

Apoi, a mele picioare, când s-au abătut spre rău,
Să-mi amintesc din a Sale a curs sânge ca un râu,
Ca să spele și picioare ce-s pornite către hău
Să le pună pe-a Sa cale, din lume spre cerul Său.

Carnea Lui a fost zdrobită pentru mine biciuit
Chiar inima-i fu străpunsă de romani batjocorit.
M-a iubit! Cum? . . nu știu spune... iubire nepământească
De eram doar eu în lume, tot venea să se jertfească.

S-ar putea să simt rușine? oare să mă port smerit?
Și să uit că pentru mine, EL a fost batjocorit?
A disprețuit rușinea, a stat gol pe cruce sus
Sub privirile mulțimii, oare, la asta ce-am de spus?

Să m-aplec cu umilință, să mă cercetez smerit,
Nu pe alții, doar pe mine... și să-ndrept unde-am greșit.
De-am rănit suflete care, cu-a Lui sânge le-a plătit,
Să-I cer degrabă iertare ca să nu fiu osândit.

Să alerg la-a Lui picioare! la izvorul cel curat
Să-L rog cu lacrimi amare să mă spele de păcat.
Să trăiesc, ca-n timpul zilei lumină să fiu mereu
Și epistola citită de ce-i ce-s în jurul meu.

Să nu-ntind cu grabă mâna, fără a mă cerceta,
Și-apoi să văd mai la urmă, că mi-am luat osânda
Căci Hristos nu s-a grăbit când pe față Îl scuipau,
Nici când a fost pălmuit, sau când barba i-o smulgeau.

Ore-ntregi de chin cumplit, greu, să mă desăvârșească,
Între tâlhari s-a sfârșit, sufletul să-mi mântuiască.
Cum să iau cu ușurință? EL! . . de sete se stingea
Când din slavă-n umilință, pentru mine cobora.

Doamne, dă-mi a Ta putere, să-Ți slujesc mereu supus,
și de-aș trece prin durere, să privesc la cruce sus
Dă-mi iubirea Ta cea sfântă! să iubesc copiii Tăi!
Ca să pot ajunge-n ceruri, unde vor merge și ei.

Să pot să iert ca și Tine, nimănui vreun rău să-i fac
Ci, să pot face doar bine, și astfel să-Ți fiu pe plac,
Și când voi întinde mâna ca din cină să servesc!
Amintindu-mi de-a Ta moarte și-nvierea s-o primesc.