Să prețuim orice secundă
Autor: George Cornici  |  Album: Nestemate pentru suflet  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de geocornic in 14/09/2013
SĂ PREȚUIM ORICE SECUNDĂ


Să prețuim orice secundă
Din timpul care ni s-a dat
Voind ca harul să pătrundă
În sufletul ce-a fost salvat.


Răscumpărarea vremii cere
Un sacrificiu, un efort
Dar vine-apoi o mângâiere
Și-un dor pentru eternul port.


Ne-a mai surâs o dimineață
Cu-nrourare prin livezi
Urmează ziua fără ceață,
Șederea sub copacii verzi...


Urmează clipele în care
Putem privi spre infinit,
Putem să-nvingem o uitare
Să știm cât Cerul ne-a iubit.


Înc-un cadou venit să-ncânte
Viața noastră de pribegi
E-o zi...dar să luăm aminte
La ce-nvățăm din sfinte legi.


Să nu lăsăm să treacă clipa
Fără o vorbă, făr-un gest
Prin care-nlăturăm risipa,
Prin care stingem un protest.


În ”mâine” n-avem siguranță
(În vale viața-i ca un fum)
Acum să dăruim speranță
Celor ce plâng pe-ngustul drum.


Prilejul, poate, se ivește
De-a-l ridica pe cel căzut
De-l vom trata dumnezeiește
În Tatăl vom găsi un scut.


Și-acea secundă încheiată
Nu mai revine s-o trăim
S-o prețuim; ne este dată
Doar pe Mesia să-L slăvim.


George Cornici/14 Sept, 2013
Un indemn sfint, incurajator, care ne responsabilizeaza.
Fti binecuvintat!
Adăugat în 14/09/2013 de sanda_tulics
O poezie de o mare seriozitate si profunzime, scrisa intr-o forma frumoasa...
Adăugat în 15/09/2013 de loredanam
Doamne ajută-ne să împlinim după acest îndemn sfânt din versurile inspirate,foarte frumoase pe care Domnul ți le-a pus în inimă.Dumnezeu să te inpire pe mai departe și să te binecuvinteze cu
sănătate și putere de muncă, frate George.
Adăugat în 15/09/2013 de ana_haz51
O poezie minunată ca de obicei ! Da, Doamne, ajută-ne să prețuim clipele vieții, pentru Tine .
O duminică minunată cu Isus vă doresc !
Adăugat în 15/09/2013 de viorel77
Timpul care trece parca atat de repede este foarte pretios, sa-l folosim cu folos pentru Lucrarea Domnului. Multe binecuvantari.
Adăugat în 15/09/2013 de florenta.sarmasan
Amin! Vad ca suntem preocupati de aceleasi ganduri, chiar daca fiecare in stilul propriu...Frumos si profunda viziune! Fii binecuvantat, frate George!
Adăugat în 16/09/2013 de lboltasu
"Înc-un cadou venit să-ncânte
Viața noastră de pribegi
E-o zi..." - Doamne, ajuta-ne sa stim a pretui cadoul Tau!
Adăugat în 17/09/2013 de francu.cristina
Statistici
  • Vizualizări: 1109
  • Export PDF: 5
  • Comentarii: 7
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni