Ale noastre lacrimi nu-s de crocodil
Autor: George Cornici  |  Album: Nestemate pentru suflet  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de geocornic in 21/11/2013
ALE NOASTRE LACRIMI NU-S DE CROCODIL

Ale noastre lacrimi nu-s de crocodil
Ele curg șuvoi ca la un copil
Plânsu-i autentic, suspinul e greu
C-au vrut să-L înșele chiar pe Dumnezeu.

Durerea ne-apasă, e mare revolta
Au pătat și mirul, au pătat recolta,
Au lăsat să intre colb în Adunare,
Au golit simbria strânsă prin hambare.

Cum să nu ne doară, sau să ne-ntristeze
Când sfătuitorii vrut-au să pozeze?
Au voit s-apară ca neprihăniți
Dar în șmecherie toți erau vestiți.

N-am putut opri hohotele noastre
C-au denaturat vorbele măiastre
Care-au fost rostite de-al vieții Rege
Și tot ce-au stricat n-au voit a drege.

Lacrimile noastre nu sunt pentru show
C-au ascuns iubirea chiar într-un cavou
Ca să ne iubească fără nici un dar
Să ne dea în schimb pleavă și coșmar.

N-am voit teatru, n-am voit păpuși
Și nici strigătură tocmai ca la ruși
Dar au transformat actul de-nchinare
Într-o conferință pentru relaxare.

Ne frământă gândul – gând adânc, real
C-au permis să intre duh comercial
Interesu-și joacă rolul lui de bază
Praful nepăsării peste tot se-așează.

Spun că au Stăpân pe care-L iubesc
Dar de-atâtea ori I se-mpotrivesc
Le spune s-aplice mila și dreptatea
Dar calcă-n picioare toată demnitatea.

Lacrimile noastre nu se șterg ușor
C-au chemat la lucru înc-un slujitor
Ce-a venit cu mască scumpă și frumoasă
Dar de cei pierduți știm că nu îi pasă.

Nu-i un joc de scenă, ci e plâns normal
Că-n această stare nu ajung la Mal
S-a făcut amestec din argint și zgură
Nu-i pe primul loc vorba din Scriptură.

O, ce mult dorim să fie trezire!
Să nu mai domnească duhul ce-i în fire
Mai vino, ISUSE, cu înviorare
Ca din nou să fie har în sanctuare!

George Cornici/18 Noiembrie, 2013

Subscriu alaturi de D-voastră.nu pot decât să zic Amin , la ultima strofă. E adevărat, lacrimile noastre nu sant de crocodil, dar avem o mare consolare: El numără toate lacrimile noastre ! El , care a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat ! Domnul să vă binecuvinteze , frate George pentru curajul measjului D-voastră ! Multa Pace !
Adăugat în 21/11/2013 de cristianagape
Dumnezeu iubeste lacrimile sincere,adevarat izvorite din inima sincera, El ii cunoaste pe toti si va raspunde fiecaruia dupa ''calitatea lacrimilor''. M-ati inviorat cu aceste versuri.Tot respectul ,Sanda Tulics
Adăugat în 21/11/2013 de sanda_tulics
Să ne rugăm pentru Marea Înviorare a Duhului Sfânt!

Cu tot respectul
Adăugat în 21/11/2013 de Duverna
Ne eliberam prin lacrimi de poveri ce ne apasa, sau plangem recunoscatori pentru binecuvantari primite de la Domnul. Fiti binecuvantat.
Adăugat în 22/11/2013 de florenta.sarmasan
„Ne frământă gândul – gând adânc, real
C-au permis să intre duh comercial” Într-adevăr, duhul de vânzare-cumpărare, duhul lui Iuda, este duhul anticristic, prin excelență. Bine surprins și deplâns în poezie. Și duhul de actor, adică fățărnicia, este pe drept înfierat(Hypocrites erau actorii cu măști din antichitate, nu-i așa?). Actuală temă, bine dezbătută! Domnul să cerceteze toate adunările!
Adăugat în 22/11/2013 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 1475
  • Export PDF: 5
  • Comentarii: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni