Printre cei ce lucrau acolo era și Vasile Duțu fiul sorei noastre Tofana, care fiind mai curajos a coborât în fântâna adâncă de 15 m. După ce a încărcat vreo 4 cazane de mâl, i-a atenționat pe cei de sus să lucreze cu atenție pentru că se simte o posibilă surpare. La un moment dat, pietrele care formau pereții fântânii au început să se miște ieșind de la locul lor și împreună cu lutul umed s-au surpat, acoperind total fântâna în câteva secunde. Pentru câteva momente toți cei ce erau acolo au amuțit. Gândul că moartea poate să răpească așa de repede pe unul dintre ei i-a tulburat tare. După câteva clipe se putea auzi mai încet, apoi mai tare:

— S-a… s-a dărâmat… a murit… a murit Vasile Duțu… Era ora 15,30.

     S-au adunat imediat oameni, au anunțat pe cei din familie și vestea aceasta intra repede cu durere în inimile celor ce l-au cunoscut îndeaproape. Imediat a aflat primarul din comună și a venit la fața locului, și a mobilizat oamenii pentru a-l scoate afară. Spre seară, primarul a trimis acasă pe cineva după haine mai groase, spunând;

— Am să stau aici toată noaptea până îl scoatem afară și voi da bani de la primărie ca să-i facem o înmormântare frumoasă.

     Unul dintre frații noștri care era lângă el i-a spus:

— Domnule primar, dumneata îl aștepți ca să îi faci înmormântare, dar eu totuși aștept să iasă ca să se pocăiască că tare mult s-a mai rugat mama lui pentru el. Toată noaptea, oamenii au lucrat cu schimbul și spre dimineață când oboseala era tot mai evidentă, oamenii au auzit o voce:

— Săpați cu grijă, că trăiesc…

     La auzul acestor cuvinte, oamenii au slăbit și mai tare, le tremurau mâinile și picioarele.

— Aa… auziți…  trrrăiește! ! ...

     Spre marea uimire a oamenilor, Vasile Duțu iese viu din fântână la ora 7,40 dimineața.

     Fratele lui Vasile, Ioan Duțu a primit cele mai complete detalii cu privire la tot ce s-a întâmplat în cele aproximativ 16 ore petrecute în adâncul fântânii.

     „Am văzut că încet fântâna se prăbușește, am fost conștient că nu mai am nici o șansă și atunci am spus:

— Doamne! Viața mea este în mâinile Tale, … fă ce vrei cu ea!

     Pietrele din peretele din față au început să se apropie de mine copiindu-mi trupul fără a mă zdrobi, o lespede mare a venit deasupra capului meu așezându-se pe o altă piatră care era în peretele din spatele meu, apoi în câteva clipe s-a făcut întuneric și nu am mai auzit nimic. Am adormit și am început să visez că mergeam pe un drum frumos, drept și după o lungă bucată de drum am ajuns la o intersecție, unde se putea lua în două direcții. În mijloc era o ființă deosebită învăluită în multă strălucire și am întrebat-o:

— Cum pot să ajung la mama mea?

— Tu nu poți să ajungi la mama ta, tu trebuie să te întorci înapoi.

     După ce am primit răspunsul, m-am trezit din somn. Când m-am trezit, am auzit zgomote deasupra mea și am strigat să sape cu grijă că trăiesc. Așteptând să ajungă la mine, am simțit că nu mai am aer și atunci m-am rugat:

— Doamne, dacă nu m-ai primit acolo și nu ai vrut să-mi dai lumina veșnică, scoate-mă la lumina zilei ca să mă pocăiesc și să Te slujesc.

     A fost transportat la spital unde a fost supus unor analize, dar nu s-a putut constata altceva decât o epuizare fizică din care și-a revenit în scurt timp.

     Un reporter al televiziunii Antena 1 care a venit să se informeze despre acest caz i-a pus următoarea întrebare:

— Ce vârstă aveți?

— Am 6 ore… de când am început să trăiesc. Răspunsul nu a putut fi înțeles.

     Cazul acesta a fost mediatizat în ziarele Monitorul și Obiectivul de Vaslui din data de 12 ianuarie 2005.

     După două săptămâni Vasile Duțu, fiind prezent în Casa de rugăciune care s-a construit între timp, la sfârșitul slujbei de Evanghelizare s-a predat în brațele bune ale Domnului Isus și în prezent Îl urmează.