Regretul

      După un an de școală, cine nu și-ar fi dorit să aibă parte de o vacanță cât mai plăcută? Fiecare copil își face planuri și speră să aibă parte de tot ceea ce a visat, numai că de multe ori planurile celor mici nu coincid cu planurile celor mari.

     Rebeca și Emanuel erau frați și ca ceilalți copii așteptau să se bucure de binemeritata vacanță. La școala lor s-au organizat multe tabere, atât la mare, cât și la munte. Fiecare spera că va putea să-și convingă părinții să-i lase să meargă.

     Din cauza situației financiare, părinții nu au putut să le satisfacă dorința, dar au încercat să ofere măcar unuia dintre ei ceea ce-și dorea. Ei nu au putut alege între cei doi. Simțeau că într-un fel sau altul, amândoi ar fi meritat. Rebeca era o elevă foarte bună și, în anul acesta, ca și în ceilalți ani, va lua premiul întâi. Emanuel nu era la fel de bun la învățătură, în schimb era un bun gospodar. De câte ori părinții aveau ceva de lucru în grădină, el era prezent. Și pentru că nu puteau alege între cei doi fără să se simtă vinovați că-l nedreptățesc pe celălalt, ei au organizat o mică întrecere.

     Cei doi copii frecventau Școala Duminicală, părinții lor fiind creștini. Concursul consta în alcătuirea unei povestiri-rezumat despre viața lui Samuel. Ei cunoșteau această istorisire, pentru că tocmai o studiaseră. Întrecerea nu era grea și aveau la dispoziție două săptămâni pentru ea.

     Ideea a surâs celor doi copii, așa că s-au apucat de treabă. După ce-și făceau temele pentru a doua zi, își rezervau timp pentru a studia și despre Samuel.

     Nu a trecut mult timp, și Emanuel a încetat să își continue studiul. Era nepăsător. Părinții l-au chemat deoparte și l-au atenționat:

— Emi, să știi că ne îngrijorează faptul că ai încetat să-ți scrii povestirea. Nu cumva te-ai hotărât să renunți?

— Nu, nicidecum. Fiți liniștiți. Sunt sigur că tot eu voi câștiga. Am micul meu secret, pe care-l veți afla la momentul potrivit”.

     În contrast cu el, Rebeca își petrecea aproape tot timpul cu Biblia și caietul în mână. Găsise interesantă tema și nimic nu ar fi putut-o opri s-o termine.

     A sosit și momentul mult așteptat, când cei doi au venit în fața părinților cu lucrarea lor.

     Povestirea Rebecăi era mult mai scurtă decât a lui Emanuel. Și, pentru că tot era mai scurtă, tatăl a început cu a ei. O citea tare ca s-o audă și ceilalți. Era un pic copilărească, dar bine documentată. Sfârșitul părea mai frumos decât tot restul lucrării:

     „Nimic nu-mi doresc mai mult”, scria Rebeca, „decât să mă cheme și pe mine Domnul Dumnezeu pe nume ca pe Samuel altădată și să-I pot spune: Vorbește Doamne, că roaba Ta ascultă!”

     „Prostii”, gândea Emanuel. „Așteaptă să citească și lucrarea mea. Atunci te văd eu, surioară, dacă mai speri să iei parte la vreo tabără”.

— Foarte frumos! au lăudat-o părinții. Ne place. Trebuie însă să ascultăm și lucrarea fratelui tău.

     Emanuel a ridicat privirea și a zâmbit enigmatic. Știa că-i va impresiona pe toți: o așa lucrare nu putea face oricine.

     Tatăl a terminat de citit, dar nu l-a lăudat. Pe fața lui se putea citi ceva ca o urmă de tristețe. El a zis:

— Acum vă puteți duce la joacă. Vă vom chema noi când ne-am decis cine este câștigătorul.

     Timpul trecu greu pentru cei doi copii. Nu înțelegeau de ce se întârzie atât. În sfârșit, s-au auzit strigați.

— Copii, a spus mama, haideți în casă. E timpul să aflați rezultatul.

     Cu sufletul la gură, ei au intrat și s-au așezat pe canapeaua din camera de zi. Tatăl a zis:

— Dragii mei, ați avut de îndeplinit o sarcină, și cel care a făcut-o cel mai bine va merge în tabără. În acord cu mama voastră, am decis ca Rebeca să fie câștigătorul.

— De ce? A întrebat Emanuel. Lucrarea mea este mai bună ca a ei. Eu trebuie să câștig, și nu ea.

— Cred însă că am dreptate, a adăugat tatăl cu amărăciune, luând o carte din bibliotecă.

     Fața lui Emanuel pălea tot mai tare.

— Vezi tu, lucrarea ta e prea bună. E prea teologică pentru un copil de 12 ani. Când am citit-o mi se părea cunoscută. Cât timp ați fost afară, am căutat prin cărțile mele și am descoperit că lucrarea ta seamănă cu capitolul acestei cărți. Acesta este motivul eșecului tău. Nu numai că nu ai muncit tu, dar ai și mințit, însușindu-ți munca altuia. Lucrarea ta e doar... o copie.

— Nu se poate să nu mă lăsați în tabără. Îmi doresc prea mult. O să fac altă lucrare, mai bună ca a Rebecăi, dar nu-mi faceți asta, vă rog!

— Prea târziu. N-ai fost drept față de sora ta. Ai avut șanse egale cu ea. A fost alegerea ta, și sperăm că pe viitor vei învăța din această întâmplare.