Amintiri triste
Autor: Eugen Oniscu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de EUGENIO in 25/04/2020
    12345678910 0/10 X

 Într-o frumoasă noapte de vară, la o oră destul de târzie, mă întorceam spre casă admirând bolta înstelată și meditând la anumite idei ce le descoperisem din cărți. Străzile pe care înaintam în noapte erau pustii, și casele cufundate în noapte îmi dădeau impresia că totul în jurul meu se afla într-un repaus odihnitor. La cei douăzeci de ani pe care îi aveam pe atunci, mă bucura faptul că puteam așa singur mergând în noapte să meditez la unele lucruri minunate descoperite în urma lecturilor mele. Totul în jurul meu era cufundat în liniștea nopții de vară, încât nu îmi auzeam decât zgomotul pașilor mei pe caldarâm. Ce minunate momente am trăit în anii tinereții, și când spun asta mă refer în primul rând la timpul pe care îl dedicam cititului și la momentele de meditație ce au urmat în urma acelor ore petrecute aplecat asupra cărților.

Cum mergeam adâncit în propiile mele gânduri, nu mi-am dat seama de apropierea unui bărbat ce avea în jur de treizeci și cinci de ani, până ce el a început să vorbească deodată tare, străpungând liniștea nopții. Am ridicat ochii și l-am privit pe acel om ce era îmbrăcat destul de curat, cu părul negru pieptănat peste cap, cu ochii căprui și întreaga expresie a feței destul de simpatică. Însă era ceva straniu în discursul său ce era interminabil, părea ca construit din mai multe discursuri, iar frazele care le rostea una după alta nu aveau nici o legătură una cu cealaltă. Tot ce el spunea era foarte incoerent încât mă uimea, vorbea continuu cu o voce puternică. I-am privit ochii săi cu mai mare atenție, și am văzut în ei o lucire stranie ce trăda pierderea sănătății mintale. Preț de câteva minute l-am ascultat pe acel om după care am încercat să-i vorbesc, dar nu era chip să mă asculte pentru că vorbea continuu și incoerent.

Apoi la fel de brusc cum apăruse, a plecat din fața mea și a pornit în noapte continuându-și șirul său de vorbe fără nici o legătură între ele. Acea întâlnire din noapte, m-a umplut de tristețe risipindu-mi starea mea de liniște interioară. Am intrat în casă și mi-am făcut un ceai, iar în timp ce îmi beam ceaiul nu puteam uita acea apariție din noapte. Mă întrista faptul că un bărbat tânăr, ajunsese în acel hal de nebunie. Îmi aduc aminte că timp de mai multe zile m-a urmărit în minte imaginea jalnică a acelui bărbat perorând în noapte cuvinte fără nici un rost. În toată acea imagine înțelegeam că era atât de multă durere și neputință omenească.

La ceva timp după acea întâmplare, eram într-o dimineață de vară în fața spitalului de psihiatrie așteptând pe cineva. Clădirea veche a spitalului îmi părea sinistră poate și datorită faptului că știam ce se petrece dincolo de acele ziduri. În curtea spitalului se aflau mai mulți pomi și câteva bănci, iar gardul ce înconjura spitalul era din bare metalice ce erau ascuțite la vârf ca niște sulițe, tot acel gard era vopsit în verde și foarte înalt. Deodată liniștea acelei dimineți de vară fu întreruptă de strigătul desnădăjduit al unui tânăr ce ieși pe ușa spitalului și începu să strige: , , Vreau la mama, vreau la mama... ” Era un tânăr înalt, brunet, slab, îmbrăcat în pijamale și purta peste pijamale un halat de o culoare grena închis. Alergă foarte repede până la acel gard cu bare metalice și se prinse desnădăjduit de acele bare. Apoi începu escaladarea acelui gard, ajungând însă în vârf nu putu să sară în stradă pentrucă vârfurile acelor bare i se înfipseră în pijamale și halat și rămase suspendat pe acel gard neputând să ajungă în stradă și nici să se întoarcă înapoi. Repeta doar cu un glas tânguitor: , , Vreau la mama acasă... ”

În urma lui veniră cu pași repezi doi bărbați, unul din ei era un bărbat mărunțel și șters, celalalt era de înălțime mijlocie, solid, având niște brațe puternice, părea să fie un fel de supraveghetor în incinta acelui spital. Îmi dădea impresia din expresia feței sale rotunde și mai ales din privirile ochilor săi albaștrii, că era de temut pentru bolnavii mintali din locul acela, probabil că impunea ordinea acolo prin forța pumnilor. Am observat că atunci când acel tânăr l-a văzut apropiendu-se de el, a început să aibe un tremur nervos în glas. Acel bărbat a pus mâna pe tânărul cocoțat pe gard și ia spus: , , Ce cauți mă aici?” Răspunsul tânărului din vârful gardului veni cu o notă de profundă durere ce se simțea în glasul său: , , Vreau să mă duc la mama... ”, , Bine, bine, lasă că te duc eu nu avea nici o grijă," spuse acel bărbat puternic ce îmi dădea impresia că își stăpânea cu greu mânia și dorința de a se năpusti asupra tânărului cu mintea pierdută. Cei doi l-au ajutat pe acel tânăr să coboare de pe acel gard ducându-l înapoi în acel spital.

Pe mine însă m-a zguduit profund acel tânăr cu acea durere zugrăvită pe chipul său și strigătul său jalnic: , , Vreau la mama, mă duc la mama... ” Erau cuvintele pe care le repetase de câteva ori. În adâncul minții sale bolnave probabil că se imprimase în mod profund chipul duios al mamei sale, iar în noaptea nebuniei în care se zbătea tânjea după mama sa, convins fiind că doar ea îi putea alina durerea sa. Mult timp după acea zi, am fost urmărit de acel strigăt tânguitor al acelui tânăr. Și m-am întrebat: , , Oare cum de ajunsese în acel hal de nebunie?” Am înțeles pe atunci, și înțeleg cu mult mai bine acum că una din cele mai mari nenorociri ce îl pot lovi pe om este pierderea sănătății mintale. Trist este faptul că în contextul păcatului, al suferinței umane, uneori se poate ajunge la pierderea sănătății mintale. Și cât de mult decade ființa umană ce nu mai are o judecată sănătoasă! Ce adâncimi ale degradării umane se pot coborâ în astfel de situații!”

Creierul este cel mai complex organ din corpul uman, și este atât de minunat prin alcătuirea lui, de asemenea modul cum funcționează îi surprinde foarte mult pe oamenii de știință și astăzi. Creatorul ne-a înzestrat pe toți cu acest organ minunat, de aceea cred că sănătatea mintală este un dar neprețuit de noi toți. Iar mai mult de atât, avem nevoie și de discernământ spiritual pentru a vedea ce este bine și ce este rău. Solomon fiind sub inspirația divină ne-a oferit câteva sfaturi minunate: , , Să nu te părăsească bunătatea și credincioșia: leagă-ți-le la gât, scrie-le pe tăblița inimii tale. Și astfel vei căpăta trecere și minte sănătoasă, înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările. Nu te socoti singur înțelept; teme-te de Domnul și abate-te de la rău” (Proverbe 3; 3-7)

Minunate și pline de profunzime sunt cuvintele lui Solomon. Eu înțeleg din aceste sfaturi și din tot ceea ce cartea Proverbe ne învață că avem nevoie să ne așezăm mintea și întreaga noastră viață în mâinile lui Dumnezeu. Pentrucă niciodată nu putem știi la ce presiuni poate fi supusă mintea noastră în umblarea pe care o desfășurăm zi de zi pe cărările vieții. Și nici nu putem anticipa cu exactitate cât de mari vor fi furtunile vieții pe care va trebui să le străbatem. Durerea oricum este partea noastră în această lume, dar umblând cu Dumnezeu vom avea liniște interioară. Și chiar dacă alergarea va fi extrem de grea și inima ne va fi plină de zbucium, cel puțin vom avea un loc de refugiu și vom simți că atunci când strigăm după ajutor, Duhul Său minunat se va coborâ asupra minții noastre stresate și a inimilor noastre tulburate aducându-ne mângâiere și vindecare. Iar mai presus de orice altceva, simțământul că nu suntem singuri în această lume a suferinzilor, și că avem speranță într-un viitor luminos. Vom avea astfel certitudinea că Dumnezeu pătrunde în noaptea durerii umane, pentru a fi cu noi aici și a ne conduce spre veșnicia Sa.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 110
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni