Lupta mea secretă
Autor: Contra Curentului  |  Album: Contra Curentului  |  Tematica: Homosexualitate
Resursa adaugata de victor_802006 in 10/11/2007
    12345678910 5.50/10 X
Media 5.50 din 2 voturi
Sursa originală: www.contracurentului.com
Lupta mea secretă

Ispita

1 octombrie 1999

De-a lungul anilor, Leadership şi-a câştigat reputaţia de a se adresa problemelor legate de misiune în mod realist şi eliberator. Ocazional, aceasta însemnă să abordeze un tabu.

Cu şaptesprezece ani în urmă am publicat „The War Inside” [Războiul dinăuntru], despre lupta unui pastor anonim cu pofta şi voyeurismul. Datorită descrierii realiste a tentaţiei sexuale, a devenit repede unul dintre cele mai controversate – şi cele mai solicitate – articole ale noastre.

Aproape două decenii mai târziu, ispitele sexuale, în variate forme, continuă să îi chinuiască pe cei care fac misiune. Articolul următor prezintă lupta îndelungată a unui pastor pentru a birui gândurile şi dorinţele homosexuale. Ca şi „Războiul dinăuntru”, este o relatare sinceră despre un subiect sensibil şi credem că publicarea sa ar putea constitui un prim pas pentru ajutorarea altor lideri creştini care duc în viaţa privată o luptă asemănătoare.

În unele zile, impulsul de a avea fantezii nu era atât de rău. Eram ocupat cu munca, iar gândurile de acest gen nici măcar nu-mi treceau prin cap. Acelea erau momentele când îmi plăcea să fiu pastor. Savuram privilegiul de a întinde o mână de ajutor altora şi simţeam că Dumnezeu mă folosea pentru a atinge vieţile celor răniţi.

Dar în alte zile trebuia să depun toate eforturile pentru a rămâne concentrat asupra misiunii. Sentimentele mi se furişau în minte, stârnite de un corp musculos de pe stradă sau de un chip frumos dintr-un restaurant. Mă rugam şi încercam să-mi reprim gândurile chiar acolo, dar adesea erau prea grozave, prea plăcute. Acelea erau momentele când uram să fiu pastor. Dispreţuiam minciuna pe care o trăiam.

Viaţa şi slujirea mea erau un haos. La suprafaţă, eram un lider de biserică respectat, căsătorit cu o femeie frumoasă, cu o familie minunată. În interior, eram un om complet diferit, mistuit de dorinţe homosexuale.

Dimineţile de duminică erau deosebit de dureroase. Cum se duce la amvon un aşa-zis om al lui Dumnezeu, ca să predice cu integritate şi convingere despre faptul de a deveni o creaţie nouă, când propria lui viaţă este atât de pătată şi lipsită de speranţă? Deseori îi priveam pe cei din biserică şi mă gândeam: „Dacă, voi, oameni buni, aţi şti cum sunt eu cu adevărat, cu ce mă lupt în fiecare zi, gândurile pe care le-am întreţinut săptămâna aceasta…”

Într-o zi, m-am dus cu maşina într-un oraş îndepărtat, pentru a mă întâlni cu un grup de pastori din confesiunea mea. Am stat într-o cameră de conferinţe, discutând despre zonele din regiunea noastră care ar fi fost ideale pentru plantarea de noi biserici. Dar în timp ce discutam despre demografie şi strategii, eu mă luptam să opresc imaginile pornografice care îmi apăreau frecvent în minte, imagini care mi se imprimaseră prin privirea repetată a filmelor şi fotografiilor explicit sexuale.

În drum spre casă, am luat-o pe rampa de ieşire, am consultat Pagini Aurii şi în câteva minute mă aflam într-un magazin de casete video pentru adulţi, studiind copertele casetelor video şi revistele lucioase, căutând imaginea bărbatului perfect.

Nu eram ca alţi bărbaţi

Am crescut într-o familie creştină din clasa muncitoare. Dumnezeu mi-a arătat clar, de timpuriu, că slujirea era calea Lui pentru viaţa mea. Nu a fost întotdeauna o chemare bine-venită. Mi-a fost teamă de ea, am luptat cu ea, am dat-o la o parte. Dar nu am putut scăpa de ea.

Nimic nu îmi dădea mai multă pace şi împlinire decât să-i ajut pe alţi oameni şi să le fac legătura cu Creatorul lor. Eram foarte implicat în grupul de tineret, eram un voluntar obişnuit în călătoriile misionare şi un consilier de tabără neobosit pe timp de vară. Misiunea era bucuria mea, lucrul care mă făcea să mă simt împlinit.

În mod ironic, chemarea mea la misiune a coincis cu apariţia luptei cu homosexualitatea. Când eram băiat, trupul masculin îmi stârnea o mare curiozitate. Nu sunt sigur de ce. Poate din cauză că tatăl meu, care avea două slujbe, nu era prea mult prin preajmă. Atunci când era prezent, nici nu mă susţinea, nici nu era afectuos. Eram convins că nu mă iubea şi simţeam că eram o dezamăgire pentru el.

Ca adolescent, am ajuns la concluzia că eram diferit. Deşi simţeam o anumită atracţie pentru fete, eram mult mai atras de cei de acelaşi sex. Când m-am maturizat fizic, atracţiile au devenit mai puternice. Cu toate acestea, ştiam că dacă aş fi spus cuiva, ar fi fost o greşeală tragică.

Când părinţii mei vorbeau despre homosexuali, foloseau cuvinte ca „pervertiţi” şi „dezgustători”.

Într-o zi, am citit în ziar o scrisoare trimisă lui Ann Landers de cineva care se lupta cu sentimente homosexuale. În aceeaşi seară, mama s-a referit la ea. L-a numit pe bărbat „homo” şi a zis că oameni ca el erau bolnavi la cap. Cuvintele ei m-au rănit. De-ar fi ştiut ea că lupta lui era şi lupta fiului ei!

La liceu colegii făceau glume despre „poponari” şi „fetiţe”. În încercarea mea de a fi unul dintre băieţi, râdeam. Dar în interior mă durea. Eram confuz. De ce eram atras de băieţi? Eram o femeie în trupul unui bărbat? Eram o greşeală a naturii?

De multe ori, mă duceam în camera mea şi strigam la Dumnezeu, uneori cu mânie, uneori datorită unei neajutorări copleşitoare. Stăruiam ca Dumnezeu să mă schimbe. Dar indiferent cât de pasionată era rugămintea mea, indiferent cât de intense erau rugăciunile mele, nu m-am schimbat. Dorinţele mele faţă de cei de acelaşi sex nu au dispărut. În mintea mea, Dumnezeu păstra tăcerea.

Am găsit uşurare în fantezie şi autosatisfacere. Deşi nu am avut niciodată o întâlnire sexuală cu un bărbat, îmi hrăneam dorinţele puternice cu imagini erotice din reviste. Până la absolvirea liceului, fusesem expus la o cantitate relativ mică de pornografie, dar fantezia îmi scăpase de sub control. Era modul meu de a înfrunta singurătatea. Îmi oferea o scăpare, un sentiment puternic şi plăcut, până mă inunda următorul val de ruşine.

Colegiul a însemnat pentru mine o lume nouă a poftei şi obsesiei sexuale. Eram acum adult, într-un oraş diferit. Mă puteam rătăci. Urmam un colegiu creştin, dar aveam mai multă libertate decât cunoscusem vreodată înainte. În câteva luni, am descoperit pornografia explicită.

Strigam la Dumnezeu,
uneori cu mânie,
uneori datorită
unei neajutorări copleşitoare.
Stăruiam ca Dumnezeu
să mă schimbe.

Am continuat să-mi umplu mintea cu imagini noi cu bărbaţi, pe care le vedeam în reviste sau în cabinele din magazinele pornografice. Dar alinarea era întotdeauna temporară. De fiecare dată, mă simţeam un pic mai murdar. Ruşinea s-a amplificat, ca şi sentimentele de inferioritate. Îmi era greu să mă concentrez asupra temelor de la şcoală. În cea mai mare parte a timpului, viaţa mea era un iad.

Prima mărturisire

Când am ajuns la jumătatea colegiului, mi-am adunat curajul pentru a-i împărtăşi durerea mea unui prieten apropiat. Ne-am plăcut de când ne întâlnisem prima oară. Îl consideram evlavios, spiritual şi grijuliu. Îl respectam pentru încrederea de sine şi pentru ceea ce părea a fi o înţelepciune care depăşea vârsta pe care o avea. M-am gândit că voi fi în siguranţă dacă îi voi spune secretul meu.

Pe vremea aceea, pentru mine neliniştea de a fi doar un observator, un participant la viaţă, era mai mult decât puteam îndura. Băieţii din dormitorul meu aveau întâlniri cu fetele, îşi urmau visele şi se gândeau la viitor. Unii plănuiau să se logodească. Cu toate acestea, eu eram paralizat de teamă şi ruşine.

În noaptea în care am hotărât să împărtăşesc secretul meu, prietenul meu şi cu mine eram plecaţi la un loc privat pentru relaxare. Era aproape miezul nopţii, iar noi stăteam întinşi în camera noastră, povestind despre şcoală şi viaţă. În cameră era întuneric. El era în patul de sus. Eu eram întins în cel de jos. Anii de durere şi respingere se dezlănţuiau înăuntrul meu. Tremuram. Vroiam să-i împărtăşesc secretul meu, dar cuvintele refuzau să vină. Cum îi spui cuiva că eşti homosexual? Mă va respinge? Va spune altora?

Stăteam tăcut, căutându-mi cuvintele. Orice cuvinte, altele decât cuvântul cu „H”. Nu era niciunul.

În cele din urmă, am zis: „Ştii că se aşteaptă ca băieţii să fie atraşi de fete? Ei bine, eu sunt atras de…” Am rămas tăcut, dat el ştia deja.

„De băieţi? ” a spus el.

„Da”, am răspuns după o lungă pauză. Deodată, secretul meu fusese rostit. Pentru prima dată, sufletul meu stătea gol înaintea altui om.

Nu-mi amintesc cuvintele colegului meu de cameră din acea seară, dar îmi amintesc de bunătatea lui. Cum s-a rugat pentru mine şi m-a acceptat. Mi-a oferit o privire fugară asupra harului şi acceptării lui Dumnezeu.

A fost un moment vindecător, dar în două săptămâni prietenia noastră s-a deteriorat. Mă bazam prea mult pe el. Contam pe el să mă ajute, să mă încurajeze, să mă repare. În cele din urmă, nevoia mea l-a îndepărtat. Cu înţelepciune, m-a încurajat să văd un consilier, ceea ce am şi făcut. Dar consilierea a fost pe termen scurt şi nu m-a ajutat prea mult.

O chemare dură

În ciuda sentimentelor de îndoială şi inadecvare, mi-am continuat drumul către slujirea cu normă întreagă. M-am dus la seminar, sperând că voi găsi în vreun fel vindecarea după care tânjeam cu disperare.

Unii ar putea argumenta că de la bun început nu ar fi trebuit să urmăresc slujirea, că lupta cu homosexualitatea mă descalifica de la slujirea efectivă şi, într-o anumită măsură, pot aprecia asemenea obiecţii. Dar mă întreb dacă cei care obiectează au experimentat vreodată o chemare de la Dumnezeu; felul în care El stăruie, împuterniceşte şi binecuvântează pe cineva aflat în slujba Sa.

În mod clar – prin conversaţii, încurajare din partea altora şi eficienţă în misiunile pe care le-am făcut – ştiam că destinul meu era să devin pastor. Nu a fost un proces uşor.

Uneori eram în agonie, întrebându-mă dacă eram destul de sfinţit pentru o astfel de chemare. Dar Dumnezeu a continuat să-mi deschidă uşi pentru slujire şi, oricât de mutilat eram din cauza luptei interioare, am intrat pe ele.

În cea mai mare parte a carierei mele la seminar, am reuşit să rezist impulsului de a folosi reviste pornografice. După ce am cedat o dată tentaţiei, m-am mărturisit pastorului meu. Fiind un bărbat profund şi înţelegător, m-a trimis la un consilier, care m-a încurajat să mă întâlnesc cu femei. A fost o mişcare care avea să-mi schimbe viaţa pentru totdeauna.

Încercând legătura căsătoriei

Am început curând să mă întâlnesc cu o tânără specială din biserica mea. Laura (nu este numele ei adevărat) era blândă şi plină de compasiune, întotdeauna dornică să-mi asculte plângerile despre examenele de greacă sau lucrările de teologie de treizeci de pagini. Ne făceam unul pe celălalt să râdem şi, cu timpul, am devenit foarte apropiaţi.

Dar tot nu vedeam niciun motiv pentru a-i dezvălui secretul meu. Ştiam că dacă relaţia noastră urma să continue, în cele din urmă, aveam să fiu nevoit să îi spun. Dar am hotărât să aştept. „Poate că voi găsi eliberare din lupta mea, înainte de a trebui să i-o dezvălui. ”

Într-o seară, am cedat tentaţiei şi am vizitat un magazin de băuturi care vindea pornografie masculină. Totuşi, de data aceea nu am mai suportat vina. Ştiam că Laura vedea relaţia noastră ca având potenţial pe termen lung. Lucrul corect pe care trebuia să îl fac, am decis eu în sfârşit, era să încetez să o înşel şi să admit că făcusem ceva greşit, dar că nu era ceva foarte serios. Trebuia să ştie cine eram cu adevărat.

Mărturisirea mea a prins-o cu totul nepregătită. La început, i-a fost teamă. „De ce eşti atras de mine? ”, m-a întrebat ea. „Ce înseamnă asta pentru relaţia noastră? ”

Nu i-am putut răspunde. Am încurajat-o să discute cu pastorul nostru, care îmi cunoştea situaţia. S-au întâlnit în săptămâna următoare. El i-a arătat deosebirea dintre natura homosexualităţii şi păcatul efectiv de a exprima dorinţele în comportament. Fiindcă nu exprimam în comportament impulsurile pe care le aveam, ci doar mă luptam cu dorinţele, el credea că era lipsit de pericol să continuăm relaţia.

Sfatul pastorului a ajutat la diminuarea neliniştii Laurei, iar în cele din urmă am decis să ne căsătorim. O iubeam pe Laura, dar vedeam căsătoria şi ca un pas important spre închiderea uşii pentru sinele meu homosexual şi pentru adoptarea unei vieţi noi de heterosexualitate trăită în mod public.

Căsătorindu-mă, am sperat că, în cele din urmă, vechi pofte şi dorinţe se vor diminua. Nu a fost aşa.

Încet, încet am realizat că fusese un mod îngrozitor de a intra într-o căsătorie. Săream de la a fi un soţ bun, la a fi unul prost dispus, supărat şi deprimat. Din cauza frustrării care venea odată cu neputinţa de a mă împotrivi ispitei, o făceam să sufere pe soţia mea. O învinuiam pe ea pentru problemele mele.

În momentele de intimitate conjugală, mă trezeam cedând gândurilor de poftă faţă de bărbaţi, după care aveam sentimente enorme de vină. Bineînţeles, nu i-am spus ei aceasta. Ştiam că ar fi rănit-o profund să descopere că îi găseam pe bărbaţi mai provocatori decât ea.

Probleme în misiune

După seminar, am acceptat un post la o biserică mică, dar plină de viaţă. Eram un predicator competent. Prin Duhul Domnului, predicile mele aveau impact. Auzeam adesea cum Dumnezeu folosea anumite mesaje ale mele pentru a schimba vieţile oamenilor. Eram un administrator eficient. Aveam reputaţia că făceam lucrurile cum trebuie. Şi relaţionam bine cu membrii bisericii mele.

Îmi era uşor să arăt grijă pastorală. Eram capabil să simt empatie pentru sufletele rănite (datorită propriei mele dureri? ), iar oamenii se deschideau faţă de mine, deseori spunând: „Nu mă aşteptam să-ţi spun toate astea. ” O femeie spitalizată cu depresie severă mi-a spus că în prima duminică în care m-a întâlnit, a ştiut că înţelegeam durerea.

Cei mai mulţi oameni credeau că aveam totul, dar eu mă luptam din răsputeri, în multe zile, să mă menţin pe linia de plutire.

În exterior, ani de zile am rămas credincios soţiei mele şi slujirii mele. Dar în interior, comiteam adulter în mod regulat. Numai prin harul lui Dumnezeu am evitat să trec linia şi să mă implic cu un bărbat, şi asta numai fiindcă situaţia potrivită nu a apărut niciodată.

Pentru câteva clipe,
pornografia îmi oferea
o scăpare, un sentiment puternic şi plăcut,
până mă inunda
următorul val de ruşine.

Uneori eram atras fizic de bărbaţii pe care îi ştiam de la biserică. De obicei, îmi închipuiam că asemenea sentimente erau sigure, pentru că erau heterosexuali şi nu exista potenţialul pentru a mă implica sexual cu ei. Am pus capăt unei prietenii de monitorizare fiindcă ştiam că bărbatul ducea aceeaşi luptă ca mine, iar potenţialul ca amândoi să cădem era prezent.

Din nou, m-am confruntat cu durerea prin fantezie şi autosatisfacere. Pornografia a continuat să constituie o luptă constantă pentru mine. Ispita de a conduce maşina până la o librărie pentru adulţi era prezentă aproape de fiecare dată când mergeam la o întâlnire creştină sau făceam o vizită la spital. Deşi mă duceam rareori într-un asemenea loc, îmi creştea adrenalina numai trecând prin apropiere.

Lupta cea mai puternică avea loc atunci când soţia mea era plecată din oraş. Uneori lupta era atât puternică, încât mă umpleam de sudoare şi mă îmbolnăveam din punct de vedere fizic. După ce cedam, îi mărturiseam de obicei soţiei. Pe mine mă făcea să mă simt mai bine; pe ea o făcea să se simtă mai rău. Eram prea preocupat de mine însumi, ca să realizez ce îi făceam ei ca persoană, cum aceasta îi distrugea, puţin câte puţin, stima de sine şi sentimentul de siguranţă. Trăia într-o semistare de teamă că, într-o zi, cineva care mă cunoştea va trece pe acolo şi mă va prinde uitându-mă la pornografie. Îşi imagina că eram dat afară din slujire şi că vieţile noastre aveau să fie întoarse pe dos.

Cedarea psihică

După mai bine de zece ani de căsnicie şi după ceea ce părea a fi un haos emoţional de o viaţă, ajunsesem aproape la capătul puterilor. Un moment de îngăduire a poftei mă dusese la un magazin de casete video pentru adulţi, în suburbiile oraşului.

Aşa cum era ritualul pe care mi-l făcusem, am absorbit imaginile proaspete şi am părăsit magazinul, plin de ruşine şi dezgust. Dar de data aceea, valul de vină şi de frustrare a fost mai acut. Ca şi cum Dumnezeu îmi oferise o privire fugară asupra decăderii mele patetice, din propria Lui perspectivă. Trebuia să caut ajutor, chiar dacă însemna să îmi asum riscul ca biserica mea să afle.

Când am ajuns acasă, i-am spus Laurei că nu mai puteam continua să trăiesc aşa, că îmi voi face programare la o misiune care funcţiona pe lângă biserica dintr-un oraş apropiat, care îi ajuta pe cei care se luptau cu homosexualitatea. Nu ştia ce să creadă.

Când a vorbit, teama şi supărarea ei au ieşit la suprafaţă: „Dacă află cineva de la biserică, nu vei mai avea serviciu. Ce vom face? Cum le vei explica asta copiilor? ” S-a prăbuşit pe un scaun şi a izbucnit în plâns. „De ce nu poţi să te aduni şi să termini cu asta? ”

„Nu ştiu cum să termin cu asta”, am răspuns eu repede, supărat. „Am încercat. Dacă biserica noastră nu poate rezolva asta, atunci nu vreau să fac parte din ea. ”

Am continuat, cu lacrimile curgându-mi: „Sfinţenia mea şi căsnicia noastră sunt mai importante pentru Dumnezeu decât serviciul meu. Iar sfinţenia mea şi căsnicia noastră încep să devină mai importante şi pentru mine. Trebuie să-mi asum riscul. ”

În sfârşit, speranţă!

Consilierul cu care m-am întâlnit a vrut să particip la o întâlnire săptămânală pentru cei care se luptau cu homosexualitatea. M-am împotrivit săptămâni întregi, dar ştiam că trebuia să o fac.

Când conduceam maşina pe autostradă ducându-mă la prima întâlnire, eram plin de îndoială. Înăuntrul meu se dezlănţuia un război pe care nu îl mai simţisem niciodată. „Este lucrul pe care trebuie să îl faci. Dumnezeu va avea grijă de tine”, mi-am amintit mie însumi. Dar ridicându-şi capul urât, vechea mea natură păcătoasă striga: „Este o prostie! Dacă dai peste cineva cunoscut? Dacă unul dintre enoriaşii tăi este acolo? ”

Când am ajuns, nu eram sigur ce voi găsi. Ceea ce am descoperit a fost un grup de bărbaţi şi femei care arătau ca aceiaşi oameni pe care îi văd la magazinul Kmart local. Arătau destul de mult ca mine.

Prima întâlnire s-a încheiat cu rugăciune pentru fiecare membru al grupului. Ne-am împărţit în grupuri de câte patru, strigându-ne numărul, ca să ne împărtăşim nevoile şi să le spunem celorlalţi ceva despre noi înşine. Spre surpriza mea, Dumnezeu a dirijat numerele astfel încât cei care slujeau în biserică erau în acelaşi grup: soţia unui pastor, un fost pastor de tineret, un dirijor de muzică şi eu. Am rămas perplex. În acea clipă, am ştiut că Dumnezeu era acolo şi că era mulţumit că eram şi eu acolo. Ştiam că avea să fie bine.

Aproape doi ani am învăţat despre ruşine, despre ispită şi despre vindecarea identităţii noastre rănite. Am discutat ce înseamnă să fii bărbat sau femeie şi cum să dezvoltăm relaţii sănătoase. Ne-am împărtăşit unul altuia durerile, temerile şi eşecurile.

În acel mediu, haosul vieţii mele a început să iasă la iveală. Am fost capabil să dau la iveală sufletul meu sângerând şi durerea mea nerezolvată, şi să găsesc înţelegere, dragoste şi acceptare de la oameni care se aflau în aceeaşi situaţie ca mine. Mai mult, am primit speranţă că viaţa putea fi diferită, că Dumnezeu putea să mă vindece.

Dar au fost şi momente când am vrut să renunţ. Momente când vindecarea era prea înceată şi dureroasă. Citisem cărţi, fusesem la consiliere şi de luni de zile nu vizionasem pornografie, dar apărea ceva care declanşa o recădere în vechile obiceiuri.

Într-un asemenea moment, i-am spus consilierului: „Schimbarea nu este posibilă. ”

„Este în ordine să spui că este extrem de grea”, mi-a răspuns el. „Dar nu spune că este imposibilă. ”

Am început să încetez să mă ţin tare de rănile din trecut. Trebuia să le ofer iertare celor care mă răniseră – tatălui meu distant emoţional, mamei mele dominatoare, tovarăşilor mei de aceeaşi vârstă lipsiţi de sensibilitate şi altor zeci de oameni care mă răniseră. Mi-am amintit de ei unul câte unul, în prezenţa consilierului meu iubitor, i-am iertat şi I-am dat durerea mea lui Dumnezeu.

Într-o zi, consilierul m-a întrebat: „Când te gândeşti la Dumnezeu ca Tată, ce gânduri îţi trec prin minte? ”

Întrebarea lui m-a luat pe nepregătite. Nimeni nu mă mai întrebase aşa ceva (şi dacă ar fi făcut-o, probabil că nu aş fi răspuns sincer). M-am gândit un moment şi am răspuns: „Că este distant şi că este dezamăgit de mine. ”

„Şi cum Îl descrie Biblia pe Dumnezeu Tatăl? ” m-a întrebat consilierul.

Cuvintele pe care le învăţasem în copilărie mi-au venit în minte: „Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate. El nu se ceartă fără încetare şi nu ţine mânia pe vecie… Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. Căci El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că suntem ţărână… Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult îndepărtează El fărădelegile noastre de la noi. ” (Psalmul 103: 8-9, 13-14, 12)

„Mi se pare”, a continuat consilierul, „că ai o percepţie corectă despre Dumnezeu în minte, dar nu şi în inimă. Îl vezi pe Tatăl tău ceresc cum l-ai văzut pe tatăl tău pământesc. Dar Dumnezeu nu este aşa. ”

Ştiam că acele cuvinte erau adevărate, dar pentru mine erau atât de greu de acceptat! Cu toate acestea, măcar o mică parte din adevăr mi-a pătruns în inimă. În acea clipă, am văzut clar calea plinătăţii.

Reînnoirea minţii şi a sufletului

Astăzi soţia mea şi cu mine ne aflăm în drum spre vindecare. Mai mult de două decenii m-am temut de durere şi respingere. Acum, mulţumită consilierii pline de putere, centrate pe Cristos şi ajutorului unui mentor masculin plin de compasiune, care m-a provocat să fac alegeri responsabile şi mi-a cerut socoteală când nu le făceam, am găsit adevărata libertate ca bărbat, soţ şi pastor.

Parte din vindecarea mea a implicat să-mi asum mai multe riscuri în dezvoltarea prieteniilor. Făcând astfel, am descoperit cât de dornic eram de prietenii sănătoase cu alţi bărbaţi. Când m-am simţit confortabil având relaţii sănătoase cu cei de acelaşi sex, atracţia fizică faţă de bărbaţi s-a diminuat. Relaţia cu soţia mea s-a schimbat, de asemenea. Momentele noastre intime s-au îmbunătăţit semnificativ, deoarece acum sunt capabil să mă concentrez exclusiv asupra ei. Am descoperit o atracţie sexuală pozitivă faţă de ea, care în trecut lipsea extrem de mult.

Cel mai important este că Dumnezeu mi-a descoperit iar şi iar că trebuie să cresc în relaţia mea cu El. Când mi-am făcut un obicei din a petrece mai mult timp memorând şi meditând la Cuvântul lui Dumnezeu, am realizat cât de multe minciuni am crezut în viaţă – minciuni despre cine eram, despre ce îmi dădea valoare şi despre abilitatea şi dorinţa lui Dumnezeu de a mă schimba.

Ceea ce am descoperit mi-a adus nu numai vindecare şi speranţă în viaţa personală, ci mi-a inspirat şi un nou entuziasm în slujirea mea ca pastor.

Cândva credeam că eram homosexual datorită gândurilor şi sentimentelor mele. Credeam că eram fixat în rolul de homosexual şi că ar trebui să mă văd ca homosexual. De atunci, am devenit conştient că Dumnezeu mă vede în Cristos ca o creaţie nouă. (2 Corinteni 5: 17) Sunt un creştin care se luptă uneori cu gânduri homosexuale, care însă s-au diminuat considerabil. Dar aceasta este numai o parte din cel care sunt eu. Nu este identitatea mea.

Aş minţi dacă aş spune că procesul prin care am trecut a fost uşor sau că am ajuns la destinaţie. Va fi o călătorie care va dura întreaga mea viaţă. Dar Dumnezeu mi-a adus schimbare dincolo de cele mai nebuneşti vise ale mele. Şi ştiu că încă nu a terminat.

[My Secret Struggle. Tradus şi publicat cu permisiune. Autorul acestui articol este pastorul unei biserici din Midwest, Statele Unite. ]

apreciez in mod deosebit sinceritatea acestui barbat; dorinta de a ramane langa Dumnezeu l-a salvat; bineinteles minunea de eliberare a facut-o Domnul ;si aceasta a venit in urma marturisirii;e un caz special! poate ca mai sunt altele asemanatoare dar nu au puterea de a marturisi...Dumnezeu sa binecuvinteze acest suflet cu eliberare totala; sa ne rugam pentru astfel de suflete atacate de demoni in acest mod;desi din propria mea experienta o spun ca este foarte greu cand am patruns pe teritoriul lor deranjandu-i ...de fapt este cumplit; dar lupta a dus-o Domnul ! insa ele isi cauta inca terenul potrivit...
Adăugat în 21/08/2011 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 2588
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 2
  • Comentarii: 1
Opțiuni