Adrian
Autor: Contra Curentului  |  Album: Contra Curentului  |  Tematica: Homosexualitate
Resursa adaugata de victor_802006 in 20/09/2015
    12345678910 0/10 X
Sursa originală: www.contracurentului.com

Mă numesc Adrian şi am douăzeci şi trei de ani. În rândurile care urmează doresc să vă relatez povestea mea, încercând să rezum evenimentele care presupun că au contribuit la apariţia atracţiilor homosexuale. De asemenea, alături de acestea o să prezint şi trăirile interioare pe care le‑am experimentat. Sunt convins că o mare parte dintre voi au avut sentimente similare.

Să o luăm cu începutul. Am fost conceput în afara legământului de căsătorie, iar părinţii mei nu s-au mai căsătorit după aceea, ci fiecare şi-a întemeiat propria lui familie. Eu am stat la bunica până la vârsta de nouăsprezece ani, după care am venit la Bucureşti la mama, pentru a urma facultatea.

Până să vin în Bucureşti la facultate, am mai fost la mama în vacanţe, iar ea a mai venit la mine şi la bunica mea. Am crescut fără tată, iar acest lucru şi-a lăsat amprenta în viaţa mea. Am dorit întotdeauna ca tata să-mi spună „te iubesc”, să mă ţină în braţe, să se joace cu mine, dar nu s-a întâmplat.

Încă din timpul sarcinii, mama şi-a dorit foarte mult să aibă o fată, numai că a avut un băiat. Când m-a născut, mama avea şaptesprezece ani. Îmi aduc aminte că în copilărie mi-a lăsat părul lung şi îmi făcea codiţă. Îmi plăcea foarte mult să mă îmbrac în hainele mamei, iar ea nu mi-a interzis niciodată să fac lucrul acesta, ba chiar uneori îmi zicea „fata mea”.

Toată copilăria, dar şi în adolescenţă, am fost mereu în preajma fetelor, iar cu băieţii îmi petreceam timpul foarte rar. Majoritatea persoanelor îmi ziceau „fetiţă” şi nu-mi plăcea acest apelativ, pentru că îl foloseau în bătaie de joc.

Timpul a trecut, iar odată cu înaintarea în vârstă mi-am dorit din ce în ce mai mult să fiu fată. Începând de la unsprezece ani şi până la şaptesprezece ani mă gândeam la o operaţie de schimbare de sex, ideea fiindu-mi insuflată tot de mama mea, care evident a glumit. Apoi am văzut la televizor o emisiune pe marginea subiectului respectiv şi am început să văd în aceasta o soluţie pentru ceea ce îmi doream dintotdeauna, şi anume să fiu fată.

M-am simţit respins de mama pentru că nu sunt fată, deşi sunt convins că mă iubeşte foarte mult, ştiind toate sacrificiile pe care le-a făcut pentru mine. Nu a intenţionat nicio clipă să mă facă să sufăr, iar eu, de asemenea, o iubesc mult.

Mama nu ştie nimic despre lupta mea, dar s-ar putea să bănuiască ceva, cu toate că până acum nu mi-a spus nimic. Intenţionez să vorbesc cu ea despre aceasta, însă nu pentru a-i produce suferinţă, ci pentru a-i arăta modul în care Domnul a lucrat în viaţa mea. M-a văzut trist în mai multe rânduri şi m-a întrebat de ce sunt aşa, spunând că ar vrea să ştie cu ce mă confrunt ca să mă ajute şi că este îngrijorată pentru că nu ştie ce am. I-am spus că nu are cum să mă ajute şi că o să vorbim despre durerea mea emoţională, numai că avem nevoie de mai mult timp la dispoziţie, fiind multe de spus.

Când aveam vreo patru sau cinci ani, un bărbat care era rudă cu noi s-a autosatisfăcut în faţa mea, ceea ce m-a afectat mai târziu, trezind în mine fascinaţie în ceea ce priveşte organele genitale masculine. Pe la vârsta de nouă sau zece ani deja mă luptam cu confuzia sexuală, deoarece am avut atracţii sexuale atât faţă de o fată, cât şi faţă de un băiat, însă cele homosexuale au fost mai puternice.

Când aveam doisprezece ani, un verişor de-al meu, care era mai mare cu vreo trei sau patru ani, m-a chemat într-o cameră unde eram doar noi doi, cu scopul de a mă ademeni, şi m-a întrebat dacă îmi mai aduc aminte ce am făcut amândoi când eram mici. Răspunsul meu a fost că nu mai ştiu, însă el mi-a zis că dacă vreau îmi arată, iar în acea zi am avut parte de primul joc erotic homosexual. Nu ştiu cum de am cedat aşa uşor şi nu m-am împotrivit. Mi-a plăcut, iar ulterior i-am cerut să ne mai vedem pentru a ne simţi bine. Având în vedere acea experienţă, sexualitatea mea şi modul ei de exprimare au avut de suferit, întrucât am început să fiu atras sexual de bărbaţi. Nici în ziua de astăzi nu îmi aduc aminte dacă s-a întâmplat ceva între mine şi verişorul meu când aveam cinci sau şase ani, tot ce îmi amintesc este că am dormit în acelaşi pat.

La vârsta de treisprezece ani am făcut pentru prima dată sex în adevăratul sens al cuvântului, cu un băiat mai mare decât mine cu un an, şi am practicat principalele forme de sex homosexual. De la acel băiat am învăţat şi autosatisfacerea, pe care am început să o practic în mod regulat. Când mă autosatisfăceam nu mă gândeam la bărbaţi dezbrăcaţi, ci pur şi simplu o făceam.

În cadrul tuturor relaţiilor homosexuale pe care le-am avut am jucat un rol pasiv, adică am îndeplinit funcţia pe care o are o femeie în cadrul unei relaţii heterosexuale. Îmi plăcea să privesc bărbaţi dezbrăcaţi şi îmi imaginam cum ar fi să facem sex. Eram atras sexual în special de băieţi mai în vârstă decât mine şi mi s-a întâmplat de mai multe ori să mă îndrăgostesc în ascuns, fără să ştie cineva. Este foarte dureros să te îndrăgosteşti de cineva care nu îţi poate răspunde tot cu iubire, iar în inima mea tânjeam să primesc dragoste din partea unui bărbat.

La o perioadă de timp după aceea, când aveam vreo paisprezece sau cincisprezece ani, am avut relaţii sexuale cu un bun prieten de-al meu. Cu el a fost diferit faţă de toţi ceilalţi, fiindcă pe lângă sex mă săruta, mă mângâia, mă strângea în braţe, ceea ce îmi plăcea, fiindcă mă făcea să mă simt iubit. Eram foarte gelos, îmi doream ca numai eu să primesc atenţia lui. Am constatat că mă înşela cu alţii, iar pentru a primi ce îşi dorea de la mine se prefăcea că mă iubeşte. De fapt şi eu mă gândeam să am relaţii sexuale cu alţi băieţi, chiar dacă el mi-ar fi fost fidel. Acest tipar comportamental este tipic homosexualilor.

Cândva mă gândeam ce bine ar fi să mă căsătoresc cu un bărbat, crezând că astfel voi fi fericit, însă ulterior am constatat neadevărul acelei presupuneri.

La începutul anului 2004 aveam vârsta de şaisprezece ani şi m-am implicat în relaţii sexuale cu mai mulţi băieţi, crezând că voi fi mai împlinit, însă promisiunea fericirii s-a spulberat în scurt timp, ba din contra, am început să mă simt gol şi nefericit.

Din luna mai a anului 2004, prin harul şi îndurarea lui Dumnezeu, am pus capăt tuturor relaţiilor homosexuale, însă cu autosatisfacerea am mai avut de luptat câţiva ani buni după ce am ieşit din homosexualitate. Dar slăvit fie Domnul, care m-a ajutat să birui şi autosatisfacerea prin puterea Sa! Lupta cu autosatisfacerea mi s-a părut mult mai grea decât cea cu homosexualitatea.

În pornografie nu m-am lăsat târât, deşi am simţit o atracţie faţă de ea, fiind fascinat de nudurile masculine. Să te laşi de practicarea homosexualităţii nu este aşa de dificil pe cât pare, partea grea este să scapi de atracţii, însă nimic nu este cu neputinţă la Dumnezeu.

În ceea ce priveşte latura emoţională, sunt o persoană sensibilă. Pot fi rănit uşor în sentimentele mele. Încă de mic copil îmi plăcea să fiu îmbrăţişat, sărutat, să fiu cuprins noaptea când dormeam şi să mi se spună „te iubesc”. Am constatat că limbajul principal al iubirii în cazul meu este cel al mângâierilor fizice sau al atingerilor. Îmbrăţişările şi săruturile pe obraz reprezintă felul în care îmi exprim afecţiunea faţă de cei din familia mea, dar şi faţă de celelalte persoane pe care le consider apropiate, iar eu, la rândul meu, percep cel mai bine iubirea lor tot în acest mod.

Acum doresc să vorbesc despre lupta interioară pe care am dus-o în toţi aceşti ani. Mai întâi, vreau să relatez faptul că au existat în viaţa mea trei momente în care am fost foarte aproape de moarte, unul la naştere, când am înghiţit lichid amniotic, altul la vârsta de trei sau patru ani, când din cauza unui antibiotic am făcut alergie şi am ajuns la spital, iar altul când aveam vreo zece sau unsprezece ani, când am căzut cu bicicleta într-un pârâu, iar din cauză că bicicleta s-a răsturnat peste mine, puteam să mă înec. După ce am crescut, m-am întrebat de ce nu a îngăduit Dumnezeu să mor în acele împrejurări. Răspunsul a fost că are un plan pentru viaţa mea, cum are pentru fiecare dintre voi.

Trebuie să spun că am crezut în Dumnezeu dintotdeauna, însă nu m-am raportat corect la El, pentru că dacă mi se întâmpla un lucru rău dădeam vina pe El, mă certam cu El şi Îl acuzam pentru ceea ce se petrecea în viaţa mea. De fapt, credinţa mea nu era credinţă în înţelesul Sfintei Scripturi, ci doar o acceptare intelectuală a adevărului că Dumnezeu există, fără ca eu să fi ţinut cont de ce zice El. Şi dracii au o astfel de credinţă, aşa cum afirmă apostolul Iacov, iar aceasta nu poate mântui.

Îl vedeam pe Dumnezeu ca fiind distant, rece şi indiferent faţă de mine, acea percepţie greşită fiindu-mi conturată în minte de lipsa tatălui. Cum puteam să Îl văd pe Dumnezeu ca tată, când nu ştiam ce înseamnă tată? Pentru mine, tata era cineva absent în momentele cele mai importante din viaţa mea şi căruia nu îi păsa de mine, deci nu vroiam un astfel de Dumnezeu. Dar El îmi vorbea uneori prin gânduri, deoarece atunci când aveam treisprezece ani, chiar în timp ce făceam sex cu un tip mi-a venit în minte un cuvânt, şi anume cuvântul „păcat”, însă l-am alungat repede din minte şi am continuat să mă afund în mocirlă.

La vârsta de cincisprezece ani am fost invitat de o prietenă la o biserică greco-catolică. Mi-a plăcut foarte mult, am fost cercetat de Dumnezeu, am simţit prezenţa Duhului Sfânt şi am fost atins de El. Pe atunci nu ştiam ce mi s-a întâmplat, însă mi-a plăcut ceea ce am trăit, astfel că am decis să mai merg acolo. În acea biserică greco-catolică, Dumnezeu mi-a arătat păcătoşenia mea şi a început pocăinţa mea de păcate. Pot spune din toată inima că simţirea prezenţei lui Dumnezeu nu se poate compara cu nicio plăcere, ea depăşeşte cu mult experienţa sexuală.

Înainte mai fusesem la biserica ortodoxă, întrucât provin dintr-o familie ortodoxă, dar mergeam rar la slujbă, de obicei cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşte, şi mărturisesc că îmi făcea plăcere să particip.

În anul 2004 în primăvară, când eram în clasa a zecea, am vorbit de vreo două ori cu o colegă care era evanghelică despre lucruri privitoare la Dumnezeu. Despre unele dintre ele aveam cunoştinţă şi eu, fiindcă fusesem învăţat la religie, dar nu ştiam că se găsesc în Sfânta Scriptură. În anul următor nu am mai fost colegi, însă am început să citesc din Noul Testament şi să aflu mai multe despre voia lui Dumnezeu. Dar, deşi începusem să aflu mai multe despre Dumnezeu, până la vârsta de şaptesprezece ani m-am lăsat târât în mai multe rânduri în păcatul homosexualităţii. În tot acel timp simţeam că mi se frângea inima de durere: pe de-o parte vroiam să ascult de Domnul, dar pe de altă parte eram implicat în păcat.

Am mărturisit preotului că mă lupt cu homosexualitatea, însă nu a ştiut cum să mă ajute. El este un om deosebit, de care Dumnezeu S-a folosit pentru a lucra în viaţa mea. Abia aştept să îi povestesc tot ce am aflat despre homosexualitate şi cum a început Domnul să lucreze la vindecarea şi eliberarea mea.

Eram trist, frustrat, simţeam un gol lăuntric şi, de multe ori, am plâns înaintea Domnului, cerând iertare şi izbăvire de păcat. Uneori mă simţeam atât de învins, încât îmi venea să mă lovesc pe mine însumi. Aveam cunoştinţe despre Dumnezeu, dar nu Îl cunoşteam personal. Acest lucru este adevărat şi cu privire la oameni, şi anume poţi să ai cunoştinţe despre un om, dar să nu îl cunoşti personal.

Timp de câteva luni în anul 2004, deşi eram în Biserică şi ştiam că homosexualitatea este păcat, m-am aventurat în mai multe relaţii homosexuale, aşa cum am precizat în prima parte a mărturiei mele. Eram în robie sexuală şi nu ştiam ce să fac. În inima mea era o nevoie adâncă de afecţiune, iar datorită faptului că sexul presupunea atingeri, mă făcea să mă simt dorit, însă acel lucru dura aşa de puţin.

Aveam parte de plăcere atât timp cât făceam sex, dar după fiecare act sexual mă simţeam singur, murdar, iar golul din sufletul meu creştea tot mai mult şi nu aveam linişte interioară. Aveam senzaţia că mi se rupea sufletul de durere, totuşi nu găseam puterea necesară pentru a mă opri, ba din contra, se înmulţise păcatul în viaţa mea. În mine se dădea o luptă, vroiam să fac voia lui Dumnezeu, dar şi să mă implic în relaţii homosexuale, în speranţa că voi găsi afecţiunea după care tânjeam atât de mult. Este foarte dureros să ştii că greşeşti, dar să nu găseşti putere în tine să te opreşti fiindcă iubeşti păcatul, altfel spus, eşti ataşat emoţional de el.

Mă deranja faptul că Dumnezeu condamnă homosexualitatea. Mi-ar fi plăcut mai degrabă să Îl schimb pe Dumnezeu, decât să accept ca El să mă schimbe pe mine prin puterea Sa. În minte am avut gânduri de genul: „Doamne, de ce nu eşti de acord cu homosexualitatea? Ceea ce simt mi se pare atât de natural, cum aş putea să mă împotrivesc atracţiilor? Ştii că îmi place homosexualitatea, dar pentru că spui că este păcat sunt aşa de nefericit! ” Mai târziu mi-am dat seama că eu eram cel care greşea. Dumnezeu nu poate greşi.

Voinţa mea cu privire la părăsirea acelui mod de viaţă era slabă, dar în anul 2004 am decis să ţin postul Paştelui. Sincer să fiu, a fost mai mult dietă decât post, dar Dumnezeu, în îndurarea Sa cea mare, mi-a auzit glasul, iar cu ocazia Sărbătorii Învierii Mântuitorului nostru Isus Cristos am primit o putere în fiinţa mea pe care nu am avut-o niciodată. Era Duhul Sfânt la lucru, dar eu nu ştiam. Îmi amintesc că am plâns şi mi-am cerut iertare, iar Domnul a avut milă de mine.

De la acea dată nu am mai practicat homosexualitatea. Acum, peste ani, am văzut că promisiunea făcută de păcatul homosexualităţii, şi anume că voi primi dragoste, este falsă, întrucât, deşi m-am implicat în relaţii homosexuale cu mai mulţi şi cu o frecvenţă destul de mare – am avut zece parteneri sexuali, dintre care cu şapte am întreţinut relaţii sexuale o singură dată, iar cu ceilalţi trei am făcut sex de mai multe ori – nu mi-a fost împlinită nevoia, ba din contra, mi s-a adâncit şi mai mult dorinţa după afecţiune. Concluzia a fost că păcatul nu aduce niciodată ceea ce promite, lucru pe care, din nefericire, l-am învăţat pe pielea mea.

Poate credeţi că odată ce nu m-am mai implicat în homosexualitate totul a fost bine, însă de-abia atunci a început adevărata luptă. Dar a meritat. Dumnezeu este alături de noi, de la El vine şi voinţa de a părăsi păcatul, şi înfăptuirea, adică puterea de a-l părăsi. Pentru câteva zile au dispărut complet dorinţele şi atracţiile homosexuale, iar eu am crezut că s-a produs schimbarea pe deplin. Nu îmi venea să cred, era minunat, simţeam că trăiesc cu adevărat.

Dar zilele acelea au trecut şi, deşi nu mai practicam homosexualitatea în trup, la nivelul inimii sentimentele au revenit, în sensul că mă luptam din nou cu atracţii nedorite faţă de băieţi, însă prin puterea voinţei întărite de Dumnezeu am rezistat, fără a ceda în faţa păcatului şi a insistenţelor celor din jurul meu de a relua relaţiile homosexuale. Aveam nevoie de afecţiune, nu de sex, iar relaţiile homosexuale nu-mi oferiseră lucrul acesta, prin urmare nu intenţionam să mă întorc iarăşi în mocirla din care mă scosese Dumnezeu.

Abia acum, când Dumnezeu mă izbăvise de practicarea homosexualităţii, puteam să văd grozăvia acestui păcat, deoarece înainte nu mi se părea că ar fi un păcat aşa de mare, de fapt îmi ziceam, ca să-mi liniştesc conştiinţa, că toţi păcătuim în multe feluri şi că nu este nimeni fără păcat, ba mai mult, acest păcat nu face rău semenului meu cum fac alte păcate. Cât întuneric şi câtă amăgire de sine au existat în viaţa mea, dar slăvit fie Domnul care a adus lumina!

Deşi nu am mai practicat păcatul homosexualităţii, în mintea mea erau gânduri de acuzare cu privire la ceea ce făcusem şi la ceea ce simţeam, iar eu credeam că veneau de la Dumnezeu, însă nu era aşa. Diavolul este acuzator, Dumnezeu, în îndurarea Sa, ne arată păcatul pentru a ne putea pocăi de el. Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume nu pentru a judeca lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El, iar Isus, Domnul nostru, a venit ca să caute şi să mântuiască pe cel ce este pierdut. Toate gândurile de acuzare aveau menirea de a mă despărţi de Dumnezeu, pentru ca mai apoi Diavolul să-şi bată joc de viaţa mea. Mulţumiri fie aduse Domnului, care nu m-a lăsat nicio clipă, deşi credeam că sunt părăsit.

Îmi aduc aminte că atunci când mă puneam să mă rog, de multe ori mintea îmi era inundată de gânduri sexuale şi de împotrivire faţă de Dumnezeu. Pe atunci nu ştiam despre lupta spirituală şi că în Cristos avem putere şi autoritate de a ne împotrivi Celui Rău, iar el va pleca de la noi.

Faptul că am crezut minciunile Diavolului a determinat să trec printr-o perioadă de doi, trei ani de tristeţe profundă, în care plângeam foarte des şi uneori foarte tare, încât simţeam că mi se rupea inima şi aveam senzaţia de gol lăuntric. Mă enervam foarte uşor, mă vedem foarte murdar, mă uram pe mine însumi, iar pe Dumnezeu Îl vedeam că mă respinge şi îmi doream să mor. Simţeam vinovăţie şi ruşine şi nu aveam motivaţie de a face ceva, mă vedeam inutil şi fără valoare.

Ura de sine şi dorinţa de moarte evident nu veneau de la Dumnezeu, ci de la Cel Rău. Mă simţeam vinovat cu privire la ceea ce simţeam, şi anume atracţiile homosexuale. De asemenea, îmi priveam trupul ca pe ceva rău, din cauza homosexualităţii în care am trăit, însă acel mod de a privi lucrurile nu era în acord cu ce spune Dumnezeu despre trup, şi anume că este bun.

Alte tulburări pe care le-au adus în viaţa mea gândurile de acuzare au fost subalimentaţia mai întâi, şi supraalimentaţia mai târziu, neimplicarea în prima fază, iar mai apoi implicarea excesivă în activităţi şcolare şi muncă, toate nefiind altceva decât moduri nedumnezeieşti de a face faţă durerii emoţionale profunde pe care o aveam. Au fost momente când aveam senzaţia că sunt mort, deşi trăiesc, şi că sunt prins în cursa vieţii, din care vreau să scap, că nu-mi mai doresc să continui, fiindcă am obosit.

Ştiu că îmi treceau prin minte gânduri de sinucidere din cauză că mă luptam cu atracţii homosexuale, cu toate că nu mai practicam păcatul homosexualităţii, însă nu m-am gândit niciodată în mod concret că aş putea să îmi iau viaţa. Mă gândeam că nu voi scăpa niciodată de acele dorinţe şi că era foarte trist. Cred că dacă sinuciderea nu ar fi fost păcat înaintea lui Dumnezeu, poate aş fi ales să-mi iau viaţa din cauza durerii emoţionale şi lipsei de speranţă în ceea ce privea scăparea de homosexualitate. Dar totdeauna când aveam gânduri de sinucidere, mă gândeam la persoanele dragi care mă iubesc şi la faptul că un asemenea gest le-ar produce multă suferinţă.

În anul 2006, din cauza poverii emoţionale datorate gândurilor de acuzare cărora le-am dat crezare, trupul meu a început să dea semnale că ceva nu era în regulă. Simţeam că aveam un nod în gât, mă durea inima tare, aveam impresia că o greutate mare îmi apăsa pe inimă, simţeam un junghi în piept, iar degetul mic de la mâna stângă îmi amorţea. Am avut multe nopţi în care nu am putut dormi, aveam palpitaţii, tensiunea îmi era crescută şi credeam că o să mor. Văzând cum stau lucrurile, mi-am făcut un examen cardiologic de specialitate constând în EKG şi ecografie Doppler, însă rezultatele au ieşit bune, iar medicul mi-a spus nu am nimic fizic, aşa că m-am mai liniştit.

În octombrie 2006, am venit la facultate în Bucureşti, dar nu eram într-o stare foarte bună din punct de vedere emoţional, eram dezamăgit, pe de-o parte, de viaţa mea, în sensul că mă luptam cu atracţiile homosexuale, iar pe de altă parte, de ceea ce se întâmpla în biserică. În acea perioadă am început să simt tot mai mult lipsa de afecţiune din partea tatălui, însă nu am discutat niciodată acest lucru cu mama mea.

Din luna octombrie a anului 2006 şi până în aprilie 2007, fiind în Bucureşti, am mers la o biserică romano-catolică. Simţeam că Îl urăsc pe Dumnezeu pentru ceea ce ajunsesem, şi anume fiindcă scăpasem de practicarea homosexualităţii, dar nu şi de atracţii, şi mă gândeam că era mai bine dacă nu L-aş fi cunoscut sau dacă nu m-aş fi născut, cu menţiunea că aş fi preferat a doua variantă. Eram foarte trist şi îmi venea să mă revolt împotriva lui Dumnezeu. În minte parcă purtam un dialog cu Domnul, dar fără a primi răspuns: „Dacă eşti Dumnezeul Cel Atotputernic, atunci de ce nu faci nimic să mă ajuţi, să iei de la mine atracţiile homosexuale, ca să nu mă simt aşa de vinovat? Este prea grea această povară pentru mine. Sunt zdrobit şi nu mai am putere. ”

Uneori îmi veneau în minte gânduri de genul: „Ce bine ar fi fost ca Dumnezeu să nu existe şi ce bine ar fi fost să nu existe viaţă dincolo de moarte! ” Altădată gândeam: „Dumnezeu mi-a arătat voia Sa, dar tot în iad mă va trimite, pentru că nu pot trăi la înălţimea chemării Sale din cauza atracţiilor homosexuale. De fapt, El nu mă iubeşte, ci vrea să fiu nefericit, de aceea nici nu îmi ascultă rugăciunile în care Îi cer să mă scape de astfel de dorinţe scârboase. ”

Mă gândeam să renunţ la biserică şi la Dumnezeu şi să‑mi văd de viaţa mea. Dar nu puteam să renunţ la Domnul întrucât, uitându-mă în urmă, vedeam purtarea Sa de grijă, chiar dacă au fost şi lucruri mai puţin plăcute care mi s-au întâmplat. De fapt, eu sunt cel care are nevoie de El în fiecare domeniu al vieţii mele, El Se poate lipsi de mine. De aceea Îi sunt mulţumitor şi recunoscător că S-a îndurat de mine şi a îngăduit să Îl cunosc, pentru că altfel viaţa mea ar fi fost un chin mult mai mare, iar după moarte aş fi ajuns în iad. Dacă aş fi ales să trăiesc în homosexualitate, aş fi fost nefericit atât în viaţa aceasta, cât şi în veşnicie, sunt sigur de acest lucru. Ce nebunie să crezi că poţi să fii fericit fără El!

Îl învinuiam pentru ce simţeam şi credeam că El m-a creat aşa. Îmi părea nedrept că mi s-a luat dreptul de a iubi şi de a fi iubit. Dacă m-aş fi luat după sentimentele mele, aş fi renunţat la Domnul, însă mintea mea luminată de Duhul Sfânt îmi spunea cu totul altceva şi am decis să stau lângă Dumnezeu, aşa cum eram de nenorocit.

Uneori mă simţeam foarte slăbit, atât din punct de vedere fizic, cât şi mental, din cauza luptei emoţionale care se dădea în mine, însă în acest fel Domnul mi-a arătat că El este sursa vieţii şi puterii mele. Am fost tentat, când am venit în Bucureşti, să caut pe internet pe cineva disponibil pentru a avea relaţii homosexuale, însă imediat ce am intrat pe un site, am simţit că ceva mă opreşte şi astfel am ieşit şi nici nu am mai intrat de atunci vreodată pe site-uri de acel gen.

În luna aprilie a anului 2007 Domnul a îngăduit să cunosc la facultate o colegă care era evanghelică. Am vorbit mai multe despre Dumnezeu, însă nu am discutat nimic cu ea în legătură cu problema mea. Am început să merg la biserica evanghelică, iar Domnul S-a atins de viaţa mea în mai multe rânduri, dar nu eram liber pe deplin.

M-am angajat faţă de Domnul să slujesc cu credincioşie, iar în aprilie 2008 m-am botezat, deşi am fost convins de Dumnezeu cu privire la aceasta de când eram în Biserica Greco-Catolică, în anul 2005.

Mi-am făcut mulţi prieteni şi prietene şi mă simţeam bine în mijlocul lor, întrucât Îl iubeau cu adevărat pe Dumnezeu, iar acel lucru se observa în viaţa lor. Îmi făcea plăcere să-mi petrec timpul cu astfel de oameni, mai ales că ne rugam, citeam din Sfânta Scriptură şi Îl lăudam pe Dumnezeu prin cântări.

De când sunt în Bucureşti nu am mai căutat niciodată să îmi fac prieteni pentru a avea relaţii homosexuale, mai ales că nu prea am prieteni care să nu fie creştini cu adevărat, pentru că ştiu că tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.

În momentele în care lupta la nivelul minţii şi al emoţiilor era foarte grea, îmi venea să Îl întreb pe Domnul, pe un ton certăreţ: „Ce rost are viaţa? Unde Te afli, Doamne? De ce eşti atât de indiferent şi stai aşa departe? Sufăr, iar Ţie nici măcar nu-Ţi pasă? Dacă m-ai iubi, m-ai lăsa să mor sau mi-ai lua suferinţa. De ce nu pot să Te ating? De ce nu pot să Te văd? De ce nu pot să simt îmbrăţişarea Ta, să văd că mă iubeşti? ”

Îmi amintesc că atunci când mi se întâmpla ceva rău, îmi veneau în minte gânduri care îmi spuneau că Dumnezeu este de vină şi că aş putea să mă răzbun şi eu pe El, pentru că a permis ca aşa ceva să se întâmple, implicându-mă într-o relaţie homosexuală.

De atunci am citit mai multe cărţi creştine privind eliberarea, în care a fost abordată şi problema homosexualităţii. Autorii au mulţi ani de experienţă în ceea ce priveşte consilierea persoanelor cu probleme, întâlnind în slujirea lor şi oameni care se luptă cu homosexualitatea.

Trebuie să ştim, din capul locului, că oamenii nu se nasc homosexuali, ci devin aşa datorită anumitor factori. Dacă homosexualitatea poate fi justificată, atunci de ce să nu justificăm şi prostituţia, pedofilia, crima, furtul sau alcoolismul? Prostituata, pedofilul, criminalul, hoţul şi alcoolicul nu s-au născut aşa, ci au devenit astfel ca urmare a unor circumstanţe nefavorabile.

Aşadar Dumnezeu nu a creat pe nimeni pentru a fi homosexual, deoarece nu ar fi fost drept din partea Lui ca mai apoi să interzică homosexualitatea.

Păcatul homosexualităţii are şi consecinţe fizice, şi anume bolile cu transmitere sexuală, dintre care cea mai gravă este HIV/SIDA. Este important de ştiut că simptomele în cazul HIV pot apărea la un interval lung de timp după ce a avut loc infectarea, uneori chiar la mai mulţi ani de zile, iar în acest interval de timp cel în cauză s-ar putea să întreţină raporturi sexuale şi cu alţii. Nici nu vreau să mă gândesc la un astfel de scenariu, dar în realitate apar şi astfel de situaţii.

Referitor la homosexualitate, pot spune cu certitudine că noi, cei care ne-am luptat sau ne mai luptăm cu ea, cunoaştem mult mai bine cum stau lucrurile decât ceilalţi, care pot doar să îşi imagineze.

Homosexualitatea a fost, este şi va fi păcat înaintea lui Dumnezeu, în acord cu învăţătura Sfintelor Scripturi. Însă în una din cărţile pe care le-am citit, autorul spunea că acuzarea celor care se luptă cu homosexualitatea este contraproductivă, întrucât ei deja suferă de o teribilă criză de identitate şi nu au nevoie de condamnare şi respingere. Aşadar, acuzarea în niciun caz nu le va da puterea de a părăsi păcatul, ci le va aduce mai multă ruşine şi vinovăţie. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să fim de acord cu păcatul, nicidecum.

Acceptarea şi dragostea celorlalţi sunt foarte importante în procesul de schimbare. De cele mai multe ori, lupta cu homosexualitatea este una foarte singuratică şi dureroasă. Pot spune cu toată sinceritatea că aşa stau lucrurile. Cu toţii avem nevoie de dragoste, acceptare şi apreciere, chiar dacă nu recunoaştem în mod deschis, din cauza mândriei.

Dacă am lua toate pasajele din Sfânta Scriptură care interzic homosexualitatea, le-am pune pe hârtie şi am încerca să le memorăm, nu ne-ar ajuta foarte mult, întrucât, în conformitate cu ceea ce spune apostolul Pavel prin lege vine cunoştinţa deplină a păcatului, şi nu puterea de îndreptare.

Este important de ştiut că Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, va produce schimbarea în noi, în măsura în care ne dorim acest lucru cu toată fiinţa noastră. Schimbarea are în vedere atât inima, cât şi trupul. Dumnezeu Se va atinge de noi şi va tăia orice legături prin care suntem ataşaţi emoţional de păcat, iar transformarea va fi atât de profundă, încât nu vom mai practica homosexualitatea.

Domnul nu vrea să ne împotrivim păcatului doar cu puterea voinţei, în timp ce la nivelul inimii suntem la fel de legaţi de păcat, adică ne dorim să-l practicăm. Lucrarea o va face Duhul Sfânt, care va scrie Cuvântul lui Dumnezeu în inima şi mintea noastră, şi aşa vom fi schimbaţi.

Totuşi, noi avem responsabilitatea de a ne împotrivi ispitei şi de a nu cădea în păcat, pentru că nicio ispită nu depăşeşte puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, aşa cum spune Sfânta Scriptură (1 Corinteni 10: 13), deşi Cel Rău încearcă să ne convingă că nu este aşa, tocmai pentru a ne determina să alegem să păcătuim.

Noi, cei care ne-am murdărit cu păcatul homosexualităţii, atât în minte, cât şi în trup, avem nevoie de o refacere a conceptelor despre Dumnezeu şi noi înşine, întrucât Cel Rău, prin intermediul păcatului, a pervertit imaginea lui Dumnezeu şi percepţia noastră de sine. Din cauza faptului că avem o imagine distorsionată despre Dumnezeu, nu Îl vedem aşa cum este în realitate, iar de multe ori ne vine să fugim de El, să ne ascundem şi nu avem curajul să Îi spunem tot ce simţim. Oricum, El ştie tot ce este în inima şi mintea noastră.

Avem nevoie de prieteni adevăraţi care să lupte alături de noi, pentru că Dumnezeu lucrează şi prin oameni. Însuşi Isus Cristos a fost ajutat să ducă crucea până la Golgota de către Simon din Cirene.

Despre lupta mea ştiu prietenii mai apropiaţi, iar aceştia sunt puţini la număr. Fetele au aflat mai întâi despre lupta mea. De fapt, mă înţeleg foarte bine cu fetele. Pot mărturisi că este o mare uşurare să ştii că cineva îţi este alături, te încurajează şi te susţine în rugăciune. Slăvit să fie Domnul pentru astfel de oameni pe care i-a adus în viaţa noastră!

Probabil aţi observat că nu am folosit deloc termenul „gay”, întrucât acest cuvânt, tradus din limba engleză în română, ca substantiv înseamnă „homosexual”, însă ca adjectiv semnifică „fericit”, dar eu nu am văzut ca oamenii implicaţi în homosexualitate să fie cu adevărat fericiţi. Deşi unii pretind că ar fi fericiţi, dacă îi cunoşti mai îndeaproape îţi dai seama că nu este aşa.

În mediul homosexual este mai multă nefericire ca oriunde altundeva, infidelitatea caracterizează aceste tipuri de relaţii, iar datorită deprimării, cei mai mulţi recurg la ţigări, alcool şi droguri. Există şi homosexuali care sunt atât de răniţi în sentimentele lor încât sfârşesc prin a-şi pune capăt zilelor, fiindcă nu se simt iubiţi, nu au parte de înţelegere şi nu au pe nimeni aproape cu care să comunice. A fi homosexual înseamnă să fii foarte singuratic. Deprimarea este urmarea faptului că modul de viaţă homosexual nu poate aduce satisfacţia dorită, iar eu cunosc foarte bine acest lucru din experienţă personală.

Ştiu că homosexualitatea nu mai este ceea ce îmi doresc pentru viaţa mea, din mai multe motive:

  • Mă separă de Dumnezeul Cel viu şi adevărat, care mă iubeşte şi îmi vrea doar binele.
  • Mă îndoiesc că dacă s-ar întâmpla să am vreun accident sau să mă îmbolnăvesc, ar sta un bărbat lângă mine să mă îngrijească.
  • Chiar dacă aş putea adopta copii, acestora le-ar fi ruşine tot timpul cu mine, pentru că ceilalţi copii şi-ar bate mereu joc de ei cu privire la sexualitatea mea, iar ceea ce ar face aceşti copii când ar fi mari, ar fi să mă urască şi să plece de acasă.

M-am convins, din tot ce am trăit, că numai Dumnezeu poate să ne împlinească cu adevărat nevoia de afecţiune. Nu vă lăsaţi călăuziţi de inimă, adică de sentimente, ci de mintea luminată şi îndrumată de Domnul, căci însăşi Sfânta Scriptură spune că inima este nespus de înşelătoare.

Vreau să vă încurajez, raportându-mă la experienţa mea cu privire la intensitatea luptei împotriva homosexualităţii. S‑ar putea să vă treziţi dimineaţa simţind că nu mai doriţi o astfel de viaţă, însă în timpul zilei să constataţi că emoţiile arată că nu doriţi să renunţaţi la homosexualitate. Nu vă îngrijoraţi, mi s-a întâmplat şi mie, nu disperaţi, emoţiile se vor schimba, însă este nevoie de timp.

Îmi doresc să vă atrag atenţia asupra unui alt aspect. Încercaţi să nu vă concentraţi mult asupra problemei constând în homosexualitate, întrucât dacă vă veţi preocupa mintea prea mult cu ea, emoţiile sexuale se vor intensifica. Dacă sunteţi concentraţi pe acest domeniu, oricum lucrurile nu se vor rezolva, ci mai degrabă va fi afectată starea voastră sufletească. Încredinţaţi problema în mâna Domnului şi lăsaţi-L pe El să lucreze, recunoscând totala dependenţă de El şi neputinţa de a vă schimba singuri.

A încredinţa problema în mâna lui Dumnezeu nu înseamnă că noi încetăm să încercăm a face ce ţine de noi. Ceea ce aş putea să fac eu, în cazul meu, este să renunţ la anumite prietenii care îmi stârnesc pasiuni nesănătoase, să învăţ să fiu mai masculin, iar acest lucru vizează felul în care merg, îmi mişc mâinile, corpul şi modul în care vorbesc, fiindcă sunt un băiat efeminat.

În privinţa vorbirii, mi s-a atras atenţia de către cineva de la Contra Curentului că folosesc diminutive şi lungesc unele sunete din cuvinte. Am început să înregistrez progrese pe această linie şi sper ca în curând să observ schimbări şi cu privire la mişcarea corpului, lucru ce mi se pare destul de greu, dar cu ajutorul lui Dumnezeu voi reuşi.

Despre lupta mea ştie şi pastorul meu. El mi-a spus să nu mă învinovăţesc pentru ceea ce simt, ci să resping minciunile Celui Rău, să nu pun la îndoială faptul că sunt iubit de Dumnezeu şi să mă rog.

Procesul de eliberare începe printr-o mărturisire sinceră înaintea lui Dumnezeu. Mai întâi trebuie să ne recunoaştem starea, iar următoarele rânduri pot constitui un model de rugăciune de mărturisire, pornind de la ceea ce simţim şi am trăit:

„Doamne, cu mintea conştientizez că am nevoie de Tine pentru a mă scoate din păcatul homosexualităţii, dar cu sentimentele nu pot spune acelaşi lucru, întrucât acest păcat mi-a adus plăcere şi sunt ataşat emoţional de el. De aceea, Tată, Te rog zdrobeşte Tu ataşamentul meu emoţional faţă de păcat.

Doamne, ştiu că la Tine totul este cu putinţă şi că Tu Îţi doreşti să mă ajuţi mai mult decât îmi doresc chiar eu însumi. Tată, mărturisesc că am păcătuit împotriva Ta prin faptul că am practicat homosexualitatea la nivelul minţii şi în trup şi Te rog să mă ierţi. Îţi cer iertare că Te-am învinuit, că am simţit ură faţă de Tine şi că am crezut minciunile Celui Rău despre identitatea mea sexuală, nevoia mea de afecţiune şi caracterul Tău.

Spală-mă în sângele Domnului Isus Cristos, umple-mă cu Duhul Tău cel Sfânt şi permite puterii Tale să-mi inunde fiinţa, pentru că vreau să fiu doar al Tău, întrucât ştiu că îmi doreşti binele. Eliberarea totală este ceea ce Tu ai pregătit pentru mine, fiindcă Tu Îţi doreşti ca eu nu doar să nu mai practic acest păcat în trup, ci să fiu liber de homosexualitate şi în inima mea.

Refuz să mai cred minciunile Celui Rău că nu este posibilă schimbarea totală, că un bărbat ar putea să-mi împlinească nevoia de afecţiune pe care numai Tu poţi să mi‑o împlineşti.

Îţi mulţumesc că mă iubeşti, că mă accepţi, că-Ţi pasă de mine şi că nu ai renunţat la mine, deşi eu de multe ori am simţit că îmi doresc să renunţ la Tine. ”

De asemenea, am rostit şi următoarea rugăciune, după ce am mărturisit păcatul înaintea lui Dumnezeu: „Doamne, mă iert pe mine însumi pentru că am păcătuit împotriva Ta prin homosexualitate, Îţi mulţumesc că m-ai iertat şi Tu, şi vreau să Îţi mulţumesc că nu Ţi-ai făcut dreptate şi judecată cu mine, ci mi-ai arătat mila şi îndurarea Ta. ”

Când am fost sincer înaintea Domnului cu privire la ceea ce simt, am primit o mare eliberare şi pace, şi vă încurajez şi pe voi să faceţi la fel.

De asemenea, I-am spus Domnului că simt că îmi doresc homosexualitatea mai mult decât pe El şi că sunt ispitit, dar nu vreau să păcătuiesc. I-am spus că nu ştiu dacă este o manipulare emoţională din partea Celui Rău sau dacă aceste sentimente vin din firea mea pământească, însă vreau să ascult de El.

Am ales să pun şi o rugăciune care cred că va ajuta pe mulţi, întrucât şi în cazul meu s-a dovedit a fi utilă. Ea descrie propria mea experienţă şi percepţie privind acest stil de viaţă.

„Doamne, renunţ la minciuna că pot primi dragoste, fericire şi să fiu împlinit prin implicarea mea în homosexualitate şi afirm faptul că doar în Tine pot găsi dragoste, fericire şi să fiu împlinit cu adevărat. Recunosc că homosexualitatea nu îmi poate oferi decât plăcere de o clipă, iar apoi urmează dezamăgirea, singurătatea şi suferinţa, iar în final distrugerea vieţii. Mărturisesc că golul din inima mea după afecţiune poate fi umplut numai de Tine, Doamne, şi aleg să Te las pe Tine să faci lucrul acesta. Mă rog în Numele Domnului Isus Cristos. Amin. ”

De puţin timp, am început să rostesc această rugăciune şi funcţionează, pentru că mă ajută să îmi amintesc adevărul şi să resping minciuna.

De asemenea, ca să am un somn liniştit şi pentru a nu avea vise homosexuale care să mă tulbure, înainte de a mă aşeza în pat, rostesc următoarea rugăciune: „Doamne, mă predau Ţie şi Te rog să-mi păzeşti mintea şi inima. Lasă pacea Ta peste mine, veghează asupra somnului meu, ocroteşte-mă de orice atac al Celui Rău îndreptat asupra mea. Vreau să Te slujesc pe Tine cu trupul, sufletul şi duhul meu, iar Tu să fii Domnul meu şi în visele mele. Mă rog în Numele Domnului Isus Cristos. Amin. ”

Doresc, de asemenea, să vă relatez o întâmplare din anul 2010, când eram în metrou şi lângă mine era o persoană. Citeam ceva, am crezut că era bărbat şi am fost excitat sexual gândindu-mă la el, însă abia când mi-am ridicat ochii am constatat că era de fapt o femeie, iar astfel emoţiile sexuale s‑au stins. Întâmplarea m-a ajutat să înţeleg că lupta se duce în minte, aşa cum afirmă şi autorii cărţilor creştine despre eliberare pe care le-am citit.

Ispita întotdeauna vine printr-un gând iniţial care, dacă nu este oprit, atrage alte gânduri, urmând ca în final să acţionăm conform lor. Ispita nu este păcat, păcatul rezultă când dăm curs ispitei şi nu ne împotrivim ei. De fapt, dacă ştim să ne analizăm faptele pe care le întreprindem, vom constata că ele se întâmplă de două ori: o dată la nivelul gândurilor, adică în minte, iar apoi în planul fizic, când punem în aplicare ce am gândit mai întâi.

Presupun că este necesar să vă povestesc câteva evenimente care s-au derulat în ultimul timp, fără a intra în detalii. Mi s-a întâmplat să fiu nevoit să dorm în acelaşi pat cu mai mulţi prieteni, în diverse ocazii. La început, sincer să fiu, m-am cam speriat, fiind conştient de lupta mea, însă am ales să mă încred în Domnul.

A venit ispita prin gândul iniţial, care îmi spunea că sunt homosexual şi că îmi doresc să fiu iubit, însă nu am ascultat de el, ci am ales să cred adevărul lui Dumnezeu, că sunt bărbat şi am nevoie doar de dragostea Lui. Am fost uimit să constat că în câteva secunde nu am mai avut niciun gând homosexual, am dormit bine şi fără să am vreun vis erotic. Probabil că dacă aş fi ales să cred minciuna Celui Rău că sunt homosexual, m-aş fi simţit astfel, iar gândul iniţial ar fi atras gânduri care ar fi intensificat emoţiile de natură sexuală, iar urmarea ar fi fost poate căderea în păcatul homosexualităţii.

Tot în anul 2010, un tip de douăzeci şi patru de ani mă privea insistent în autobuz, a intrat în vorbă cu mine, iar după ce am coborât, mi-a spus că lui îi plac băieţii. Am vrut să îi spun că nu mă interesează, dar apoi m-am gândit că s-ar putea ca Domnul să fi vrut să mă întâlnesc cu el şi să îi spun ce a făcut El pentru mine. Am făcut schimb de numere de telefon, însă fără a-i spune ceva legat de lupta mea.

M-am văzut cu el şi mi-a relatat povestea lui, după care i‑am mărturisit că şi eu am practicat homosexualitatea, dar Domnul m-a ajutat să ies din ea. Băiatul acesta mergea de regulă duminica la biserică şi mi-a zis că şi-a dorit să renunţe la homosexualitate, numai că acum nu mai vrea.

După ce ne-am cunoscut mai bine, fiindcă ne-am mai întâlnit de câteva ori, mi-a zis că la început şi-a dorit să aibă o relaţie sexuală cu mine, însă a acceptat să rămânem numai amici. După un scurt timp i-am spus că ar fi mai bine dacă nu ne-am mai vedea, întrucât există riscul de a ne ataşa emoţional unul de celălalt şi nu vreau ca păcatul să fie cel ce ne uneşte, ci Dumnezeu. S-a întristat puţin, însă a fost de acord cu mine. Mă rog pentru el.

Să nu uităm că există şi seducţie în homosexualitate şi trebuie să renunţăm la aceasta. Seducţia se referă la modul în care ne îmbrăcăm, gesticulăm şi vorbim, deoarece prin aceste mijloace putem deveni mai atrăgători din punct de vedere sexual.

Vreau să vă spun ce se întâmplă în fiinţa mea în momentele de luptă cu homosexualitatea. Mai întâi mă simt singur, apoi simt un gol în inima mea, apare o stare de agitaţie sau nelinişte, după care simt că un foc lăuntric mă mistuie, iar atracţiile cresc în intensitate.

Când trec prin aceste stări, afirm în mintea mea că Dumnezeu mă iubeşte, că este alături de mine, mă gândesc la toate persoanele care mă iubesc, privesc trecutul meu, pentru a-mi aminti ce poate oferi trăirea în acest păcat, iar după scurt timp, dorinţele homosexuale se sting. În timpul zilei repet în mintea mea că sunt iubit de Dumnezeu, sub forma gândului „Dumnezeu mă iubeşte”, iar acest lucru îmi dă putere.

S-ar putea ca unii dintre voi să fiţi foarte supăraţi pe Dumnezeu din cauza homosexualităţii care a pătruns în viaţa voastră. Cu siguranţă, ce s-a întâmplat nu reprezintă planul Său pentru voi, însă El va folosi toate experienţele pe care le‑aţi avut pentru ajutorarea altora care se luptă cu homosexualitatea şi care îşi doresc să se schimbe. Dacă nu am fi trecut pe aici, probabil i-am fi judecat, i-am fi respins şi mă îndoiesc că le-am fi arătat dragoste, înţelegere şi acceptare. Dar să nu uităm că nu putem să le slujim celor care vor cu adevărat să iasă din acest păcat decât atunci când suntem liberi pe deplin, în caz contrar riscăm să ne pierdem propria libertate, căci Diavolul este viclean.

În Dumnezeu îmi pun toată încrederea pentru schimbarea totală. Ştiu că Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Cristos ne-a adus o mântuire deplină şi cred că, prin Duhul Sfânt, emoţiile mele vor fi atinse, iar dorinţele şi atracţiile homosexuale intense vor dispărea; când spun lucrul acesta mă bazez pe experienţa din trecut, când Dumnezeu a permis să gust puţin din eliberare, însă suficient cât să îmi dau seama că este posibil.

Gândul schimbării poate produce frică în unii dintre noi, în sensul că ne vom confrunta cu întrebări de genul: „Cine mă va iubi? Cine îmi va acorda atenţie? Cine va fi grijuliu cu mine? ” Altfel spus, ne este teamă de singurătate.

Îmi plac versurile care spun: „Mai bine plâng acum un ceas, Cu Domnu-n părtăşie, Decât fără Cristos rămas, Să plâng o veşnicie. ”

Acum sunt conştient că lupta se dă în interiorul fiinţei mele, fiindcă simt un puternic impuls lăuntric legat de homosexualitate. Mă doare să văd că simt atracţie faţă de lucruri contrare voii lui Dumnezeu. Urăsc homosexualitatea, din cauză că mi-a adus multă nefericire.

În ceea ce priveşte atracţiile şi dorinţele homosexuale, ele fluctuează în intensitate de la o zi la alta. Sunt perioade în care intensitatea lor este ridicată, dar şi momente în care este scăzută.

Libertatea presupune ca acel impuls lăuntric să dispară. Totuşi, aceasta nu înseamnă că nu vom mai fi ispitiţi niciodată, dar în acest caz ispita va fi la nivelul gândurilor. Dacă vom stărui prea mult asupra gândurilor, fără a le ignora sau a le respinge, atunci când au păşit pragul minţii noastre, riscăm ca impulsul lăuntric să apară iarăşi, dar chiar şi aşa el poate fi înlăturat din nou.

Nu mă consider homosexual, deoarece ar fi greşit. Pot să spun că am fost homosexual, însă acum nu mai sunt, pentru că nu mai practic homosexualitatea. Momentan mă lupt doar cu atracţii homosexuale.

Am dat de site-ul Contra Curentului „din întâmplare”. Nu ştiu cum am ajuns acolo, căutam o carte despre ieşirea din homosexualitate, mai ales în ceea ce priveşte scăparea de atracţiile homosexuale. Am scris în motorul de căutare Google cuvintele „ieşirea din homosexualitate”, iar Domnul a făcut să dau de acest site. Am citit cartea Contra Curentului şi m-am identificat cu cei care au depus mărturie.

Apoi le-am scris celor de la Contra Curentului, deoarece sunt hotărât să Îi permit lui Dumnezeu să Se atingă mai mult de viaţa mea şi cred că, prin intermediul unor oameni care s‑au dedicat Lui, El o va face. Mă bucură iniţiativa lor, pentru că ştiu că numai prin Domnul Cristos se poate vorbi de libertate totală şi vreau să le mulţumesc, pe această cale, pentru tot ce fac pentru noi. Domnul cel Atotputernic să-i răsplătească pentru această lucrare!

Cât despre mine, m-am înscris de curând la cursuri de consiliere creştină, pentru că mai întâi am eu nevoie de consiliere, ca apoi să ajut.

Vreau să închei spunând că sunt mult mai fericit şi împlinit cu Dumnezeu decât atunci când trăiam în păcat, iar procesul de eliberare început în viaţa mea continuă. Îmi doresc să ascult de Domnul din toată inima fiindcă Îl iubesc, şi nu datorită fricii de judecată sau dorinţei de răsplătire. M-aş bucura să ne întâlnim într-o zi cu toţii, pentru a sărbători biruinţa Domnului în viaţa noastră. Domnul să vă binecuvânteze pe fiecare în parte!

[Adrian a primit ajutor de la un pastor implicat în lucrarea de eliberare. Şi-a îmbunătăţit comportamentul masculin şi i-au apărut atracţii pentru fete. Dorinţa lui este să devină soţ şi tată. ]

Adrian şi-a îmbunătăţit comportamentul masculin. A primit consiliere de la un pastor care făcea lucrare de eliberare. Între timp, i-au apărut atracţii pentru fete. Îşi doreşte să se căsătorească.
Adăugat în 20/09/2015 de victor_802006
Statistici
  • Vizualizări: 880
  • Comentarii: 1
Opțiuni