Căutând un tată
Autor: Contra Curentului  |  Album: Contra Curentului  |  Tematica: Homosexualitate
Resursa adaugata de victor_802006 in 05/07/2007
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi
Sursa originală: www.contracurentului.com
Căutând un tată

de Frank Worthen

Când aveam 13 ani, pastorul meu m-a luat în biroul său. „Frank”, m-a anunţat el, „eşti homosexual. ” Nu aveam idee ce vroia să spună, de aceea mi-a explicat atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex. Apoi mi-a explicat că homosexualii sunt diferiţi de ceilalţi oameni.

Mă simţisem „diferit” de ani de zile. Viaţa mea de familie nu fusese fericită. M-am născut în 1929 – anul în care a început marea depresiune economică. Mulţi membri de familie s-au mutat în casa noastră ca să supravieţuiască. Tatăl meu şi-a luat o a doua slujbă noaptea, ca să plătească facturile, dar nu reuşea să facă rost de suficienţi bani. Am devenit o familie plină de amărăciune, supărată şi de multe ori am fugit în pod ca să evit certurile zilnice care se dezlănţuiau în jurul meu

Nu voi uita niciodată prima zi la şcoală. Mama a stat toată ziua cu mine, să vadă dacă voi fi bine, iar învăţătoarea i-a spus: „Băiatul dumneavoastră este diferit de toţi ceilalţi băieţi. ” Nu arătam niciodată interes pentru sporturi şi nu m-am potrivit niciodată cu adevărat cu ceilalţi băieţi.

Puţin după ce am împlinit 13 ani, unchiul meu m-a dus la o prezentare ştiinţifică locală, sponsorizată de Institutul Biblic Moody. A fost prima mea expunere la Cuvântul lui Dumnezeu. Am simţit dragostea lui Dumnezeu în acea noapte şi, în secret, L-am primit pe Cristos în viaţa mea.

În anul care a urmat, au avut loc mai multe traume. Tatăl meu a murit, iar unchiul meu care îmi era atât de drag, a fost arestat pentru activitate homosexuală. Apoi a venit un pastor nou în biserica mea şi a preluat rolul tatălui în viaţa mea. Era tot ce visasem cu privire la un tată, dar şi-a dat seama de atracţia mea în creştere faţă de persoanele de acelaşi sex şi m-a încurajat să-i dau curs. De fapt a găsit chiar un potenţial partener masculin pentru mine – un bărbat obez, mai în vârstă, pentru care nu aveam niciun interes.

După absolvirea liceului, m-am îndrăgostit de o tânără. A fost prima mea prietenă adevărată şi am hotărât să mă căsătoresc cu ea. Dar când am cerut-o în căsătorie, a răspuns: „Sunt numai două lucruri în viaţă pe care le iubesc. Unul sunt caii, iar celălalt, femeile. ” Am fost zdrobit. Când m-am dus la pastorul meu, mi-a spus: „Frank, am încercat să-ţi spun de ani de zile că eşti homosexual. ” Apoi mi-a explicat că fusesem atras de acea femeie pentru calităţile ei masculine.

Îmi amintesc cum coboram treptele bisericii în acea zi. „Doamne”, m-am rugat, „el este omul Tău. Accept ce a spus despre homosexualitatea mea. ” Nu mult după aceea, am avut prima experienţă homosexuală. A fost începutul a peste douăzeci de ani de implicare în relaţii homosexuale.

De-a lungul anilor, mulţi oameni au intrat şi au ieşit din viaţa mea. Dar viaţa era foarte diferită de imaginea frumoasă pe care o zugrăvise pastorul meu. Au existat unele momente de plăcere şi speranţă, dar mai mult singurătate şi disperare. Sexul era zeul vieţii mele; nimic altceva nu conta.

Au trecut mulţi ani. M-am ascuns de Dumnezeu şi am ridiculizat Biserica, dar în inima mea ştiam că El mă chema înapoi la El. Tinereţea mea începea să se ofilească, iar fiecare an aducea tot mai puţină fericire.

Apoi Michael, unul dintre angajaţii mei de la lucru, a devenit creştin. Viaţa lui s-a schimbat în faţa ochilor mei şi mi-am amintit de tinereţea mea, când fusese o asemenea binecuvântare să-L cunosc pe Isus şi să fiu în biserică. Contrastul dintre acel tânăr minunat şi viaţa mea plină de poftă m-a sfâşiat pe dinăuntru.

Ştiam că viaţa mea homosexuală era greşită, dar simţeam că nu am putere să mă schimb. Apoi am auzit despre un loc pentru homosexuali din San Francisco, care funcţiona în întuneric total. Am devenit obsedat de acel loc şi am hotărât să mă duc acolo. Pe 24 mai 1973 am decis că voi merge acolo.

Deodată mintea mea s-a întors în vremea morţii tatălui meu, când aveam 13 ani. Mă rugasem lui Dumnezeu: „Tatăl meu s-a dus. Te rog, fii Tatăl meu pentru tot restul vieţii mele. ” Am simţit că fusese cu mine până atunci. Dar a merge în acel loc al întunericului părea cea mai rea respingere a Lui.

M-am trezit apelând la Michael şi spunând: „Te rog, ia-mă cu tine la biserica ta – chiar acum! ” Când am îngenuncheat la altar, am mărturisit toate lucrurile rele pe care le făcusem în trecut.

Multe gânduri îmi treceau prin minte. Toţi prietenii mă vor respinge. Cum aş fi putut să renunţ vreodată la sex? Imposibil! Dar în timp ce mă rugam, m-am simţit eliberat pe dinăuntru, după douăzeci de ani de păcat.

Am început să frecventez biserica lui Michael, iar după câteva luni, el mi-a sugerat să înregistrez pe bandă ce făcea Dumnezeu în viaţa mea. După ce am lucrat la înregistrare luni de zile, am început să-i fac publicitate într-un ziar local „subteran”, unde bărbaţii homosexuali găseau parteneri sexuali. În primul an, aproximativ şaizeci de oameni mi-au scris, cerând înregistrarea.

Apoi Domnul m-a îndemnat să spun unui pastor local despre misiunea mea. În acea zi a luat naştere numele Love In Action şi au început întâlniri de grup. Apoi am descoperit că existau alte misiuni similare. Şaizeci şi doi dintre noi s-au întâlnit pentru un weekend de părtăşie în septembrie 1976 în zona Los Angeles şi au numit mica noastră reţea Exodus. Era un timp palpitant, care îţi dădea fiori, pentru a fi implicat în acest tip de misiune.

Dumnezeu a început să aducă alţi membri ai personalului care să mi se alăture. Curând primeam sute de scrisori din toată lumea.

Au mai trecut zece ani şi mă simţeam din ce în ce mai inconfortabil cu viata de celibatar. Eram singur şi am început să mă rog pentru o soţie. Cam cu un an şi jumătate mai târziu, m‑am oprit în Los Angeles să o văd pe prietena mea, Barbara Johnson, care asigura servicii pentru părinţii homosexualilor. Ea m-a trimis la Disneyland cu o femeie pe care o întâlnisem pentru puţin timp, o singură dată înainte.

Acea zi la Disneyland s-a dovedit a fi cea mai mare distracţie pe care o avusesem în ani de zile. Femeia, Anita Thomas, a făcut o mulţime de glume şi mi-a plăcut întru totul compania ei. Mai târziu, Barbara m-a sunat să-mi spună că şi Anita s-a bucurat de acea zi cu mine.

O femeie mă place cu adevărat, m-am gândit cu încântare. Presupun că am făcut ce trebuie! Câteva luni mai târziu, Anita a vizitat Love In Action şi s-a îndrăgostit de misiunea mea, de personalul meu, de biserica mea – de tot!

Curând, Anita şi cu mine ne întâlneam în San Luis Obispo, la jumătatea distanţei dintre casa ei de lângă Los Angeles şi casa mea din zona San Francisco. Ştiam că relaţia noastră devenea serioasă; în curând vorbeam despre căsătorie. În noiembrie 1984, când Anita şi cu mine am schimbat jurămintele de căsătorie, Barbara Johnson – „peţitoarea” noastră din spatele scenei – stătea în rândul din faţă, cu un zâmbet larg pe faţă. De atunci, căsnicia a fost mult mai bună decât cele mai mari aşteptări ale mele.

În 1990 Dumnezeu ne-a condus pe Anita şi pe mine la Manila, unde am fondat Bagong Pag-asa. După patru ani, am încredinţat misiunea liderilor naţionali şi ne-am întors în California, unde am întemeiat o nouă misiune pentru foştii homosexuali, în San Rafael, după ce Love In Action s-a mutat în Tennessee.

Cred că homosexualitatea este o „căutare de înlocuire a tatălui”. Mulţi ani am căutat susţinerea masculină, dar am căutat numai în locuri greşite. Când mi-am încredinţat viaţa deplin lui Dumnezeu, El a devenit Tatăl iubitor pe care nu l-am găsit niciodată. Şi El mi-a dat o „familie” minunată de fraţi şi surori în Cristos, în toată lumea.

Sunt, de asemenea, recunoscător pentru viaţa nouă pe care Domnul mi-a dat-o. M-am luptat cu homosexualitatea peste patru decenii, dar Isus Cristos m-a eliberat.

[Frank Worthen, Looking For A Father. Copyright © Frank Worthen. Tradus şi publicat cu permisiune. Fondator al Love In Action, Frank Worthen a sărbătorit anul trecut 40 de ani de misiune pentru homosexuali. New Hope Ministries este o continuare a lucrării lui Frank Worthen şi a soţiei lui, Anita, fiind o misiune centrată pe Cristos, care îi ajută pe cei care se luptă cu homosexualitatea să renunţe la stilul lor de viaţă şi să-şi accepte adevărata identitate în Isus Cristos. Datele de contact ale misiunii sunt: New Hope Ministries, P. O. Box 10246, San Rafael, California 94912-0246, USA, telefon: (01)415. 453. 6475, site: www. newhope123. org. ]

Clic aici pentru mărturia soţiei lui Frank, Anita Worthen!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2474
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni