Trăind o viaţă de schimbare şi promisiune
Autor: Contra Curentului  |  Album: Contra Curentului  |  Tematica: Homosexualitate
Resursa adaugata de victor_802006 in 05/07/2007
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi
Sursa originală: www.contracurentului.com
Trăind o viaţă de schimbare şi promisiune

Noaptea cădea repede în Columbus, Georgia, iar eu mă cufundam mai adânc în nisipul mişcător al păcatului, scufundându-mă ca să nu mă mai ridic. Cumva, în inima mea, ştiam că mă scufundam pentru ultima oară şi că nu-mi voi reveni. Ani şi ani de zile de viaţă homosexuală îmi distruseseră orice sensibilitate. Gândurile de suicid răsăriseră şi creşteau repede. Îmi uram viaţa şi ceea ce devenisem. Nu am văzut nicio cale de ieşire, în afară de faptul că viaţa mea trebuia să ia sfârşit. Moartea părea să fie un lucru bun, pentru că nu mai vroiam să mă văd trecând prin viaţă, fără nicio speranţă de schimbare.

Nu ştiu ce m-a făcut să dau drumul la televizor în acea noapte. A fost ceva instinctiv, poate un obicei cu care devenisem atât de obişnuit, încât pur şi simplu am făcut ceea ce făcusem întotdeauna când eram obosit şi deprimat. Totuşi, privind în urmă, cred că venise timpul. Timpul să-L cunosc pe Bărbatul a cărui pasiune pentru mine L-a făcut să îndure teribila brutalitate care s-a revărsat asupra Lui.

Când ecranul televizorului s-a luminat, privirea mi-a căzut imediat asupra unei scene tulburătoare. Pentru mine era brutală. Mii de oameni se înşiruiau pe un drum de piatră, care devenea tot mai abrupt, în timp ce şerpuia prin oraş. Oamenii păreau să fie turbaţi. O stare a sufletului rea, a cărei amploare poate fi doar bănuită. O figură singuratică cobora pe drumul dificil. Pe când priveam alarmat, El S-a apropiat de mine sub o ploaie de insulte. Unii strigau la El. Alţii aruncau cu pietre în El. Alţii se întindeau, ca şi cum vroiau să-L prindă şi să-L facă bucăţi cu mâinile goale. Dar El înainta. Iar eu am continuat să privesc fascinat.

Nu era singur. Se lupta cu o cruce grea, din lemn, pe care o purta în spate. Era de două ori mai mare decât trupul Său. Ai fi putut crede că, văzând atâta suferinţă, oamenilor le va fi milă. Dar nu acelei mulţimi. Crucea părea să-i înfurie şi mai mult. El Se lupta în continuare, nespunând niciun cuvânt, neridicându-Şi niciodată ochii. In mintea mea nu ştiam cine este. Era atâta timp de când nu mă gândisem la Dumnezeu sau la biserică sau la Isus, încât nu-I mai cunoşteam identitatea. Am devenit absorbit de situaţia Lui dificilă. Mi-am auzit mintea punând o singură, tăcută, temătoare întrebare. Ce a făcut ca acei oameni să-L urască atât de mult?

Apoi s-a întâmplat ceva ciudat. „Scena” a îngheţat. Toţi şi totul. Nimic nu se mişca în afară de El. Aceasta m-a lovit din plin. În timp ce priveam, ochii Lui s-au ridicat ca să-i întâlnească pe ai mei. L-am văzut şi a fost ca şi cum aş fi privit în ochii cuiva care m-a cunoscut dintotdeauna. Sângele de la cununa de spini înfiptă adânc în capul Lui, I se prelingea pe faţă. Mi-a spus: „Am făcut toate acestea numai pentru tine. ” Apoi Şi-a coborât din nou capul şi a continuat să urce dealul cu crucea Sa, pe cale să dovedească ceea ce tocmai spusese.

Când mi-am venit în fire, m-am uitat din nou la mulţime. De data aceasta, am recunoscut o faţă cunoscută: era faţa mea. Am înţeles, de asemenea, că Cel care îmi vorbise era Isus. Am început să suspin şi să plâng. Nu puteam crede că mă iubea sau că m-ar iubi, după tot ce făcusem. Ce însemnau cuvintele Lui? Chiar m-a iubit destul, ca să sufere nebunia omului şi durerea lui Dumnezeu? Da. Într-adevăr, da.

În cele din urmă, în aceeaşi cameră unde avusesem numeroase relaţii sexuale cu bărbaţi, am căzut cu faţa la pământ înaintea acelui Om. L-am rugat să mă ierte şi să mă cureţe de păcatul meu şi de anii de răzvrătire. În timp ce stăteam întins acolo, se părea că cerurile s-au deschis şi că gloria lui Dumnezeu a intrat. M-am ridicat cunoscând că, indiferent ce avea să se întâmple, Îl voi iubi întotdeauna şi ştiam că El avea să mă iubească întotdeauna. Într-un cuvânt, eram schimbat.

Da, eram liber, dar nu fusese întotdeauna aşa.

Când mă priveam în oglindă când eram copil, tot ce vedeam era un băiat fără putere, timid, plin de teamă, dezgust de sine şi durere. Nu mă puteam raporta la băieţii de vârsta mea decât într-un singur mod. Iar acela era un secret adânc şi întunecat. Speram că nimeni nu-l va descoperi vreodată.

M-am născut într-o familie care aparţinea Bisericii. În tradiţia religioasă a americanilor de origine africană, generaţiile familiei implicate în biserică erau un semn de onoare. Biserica era locul unde, în ciuda greutăţilor pe care le înfruntau din cauza presiunilor din afară – în special rasismul – negrii se puteau simţi speciali.

Din nefericire, nu l-am întâlnit pe tatăl meu până la vârsta de 7 ani. Ne-a dat mie şi fratelui meu câţiva dolari şi a plecat iar; nu l-am mai văzut alţi şase ani. Pe vremea aceea eram plin de furie şi ură, din cauză că ne-a părăsit cu nepăsare.

„Îi spunem tati? ” m-a întrebat frăţiorul meu.

„Nu, îi vom spune doar domnule”, am răspuns eu. Vroiam să sune cât mai rece posibil. Când l-am văzut atunci, ne-a mângâiat pe cap şi ne-a oferit câţiva dolari. De data aceea, am refuzat banii; îl uram atât de mult, încât nu mi-ar fi păsat nici dacă ne-ar fi oferit o mie de dolari.

Lipsa unui tată care să îmi fie alături a avut un efect foarte rău asupra mea; am dezvoltat o dorinţă profundă ca un bărbat să mă ţină în braţe şi să-mi spună că mă iubeşte. M-am luptat cu sentimente de respingere cauzate în parte de absenţa inexplicabilă a tatălui meu. Nu aveam încredere în masculinitatea mea sau în abilităţile mele ca bărbat printre bărbaţi. Am îndurat respingerea şi bătaia de joc a băieţilor de vârsta mea, dezvoltând în acelaşi timp atracţii emoţionale şi fizice nedorite faţă de ei. Nici măcar nu am fost conştient de tendinţa mea de a sexualiza relaţiile cu persoane masculine, până la vârsta de aproximativ 11 ani.

Chiar dacă am crescut în Biserica „sfântă” şi îmi plăcea să merg la biserică, mă luptam constant cu gânduri homosexuale. În mijlocul strigătului şi dansului atât de caracteristice experienţei de închinare a noastre, a negrilor, mi-am ascuns lupta cât de bine am putut. Biserica noastră credea puternic în eliberare. Adică oricare era problema ta, cineva putea să-şi pună mâinile peste tine şi să se roage – şi problema era rezolvată. Vroiam cu disperare ca dorinţele homosexuale să dispară. Era fantezia mea. Că într-o zi vor dispărea toate.

Dar cu toată predicarea despre eliberare, eram confuz. În timp ce spuneau că Dumnezeu putea face orice, se părea că aceasta nu se aplica homosexualităţii. Despre homosexualitate în Biserica creştinilor de culoare se vorbea numai în şoaptă, în particular.

Circumstanţele au făcut din mine un punct de atracţie pentru manipulare, astfel încât, când aveam 13 ani, un băiat mai mare din biserică m-a molestat. Sentimentele din inima mea au devenit un vârtej de conflicte care se luptau între ele. Uram atingerea lui şi tânjeam după ea. Uram faptul că-mi plăcea atenţia lui şi uram să nu am atenţia lui.

În următorii trei ani am fost nevoit să suport obsesia neobosită a lui „Ray” pentru mine. Din fericire n-am făcut niciodată sex. Când în sfârşit am părăsit dezgustat biserica, am plecat de acasă şi am intrat în stilul de viaţă homosexual. Vederea unor bărbaţi dansând împreună şi sărutându-se în public mă făcea să mă simt atât de bine. Simţeam că, în sfârşit, eram în locul căruia îi aparţineam.

În 1980, în primul an de colegiu, am intrat în homosexualitate şi în ce avea ea de oferit. Eram nou pe scena homosexuală; curând toţi se întrebau cine sunt şi cu cine mă întâlnesc. Am mers la petreceri în case, la orgii, am devenit obsedat de capsule de amil-nitril (un drog stimulant) şi am început să beau. Eram ca un puşti într-un magazin de dulciuri, fără părinţi prin preajmă!

În anul 1982 mi-am ascuns homosexualitatea, ca să mă alătur Armatei. Am călătorit prin toată lumea; oriunde, întotdeauna găseam un bărbat cu care să mă culc. Am trecut prin perioade de depresie adâncă, când m-am simţit atât de singur încât vroiam să mor. Când am ieşit din depresie, trebuia să fac sex ca să mă simt puternic şi în siguranţă. Am dezvoltat o atitudine dură faţă de alţii, chiar faţă de iubiţii mei. Oamenii existau ca să-mi dea plăcere; când eram epuizat, renunţam la ei.

De la înălţimea vieţii mele de homosexual, mă simţeam invincibil! Nimeni nu mă putea opri, nici măcar Dumnezeu. „Nu-mi pasă dacă mă duc în iad! ”, I-am spus lui Dumnezeu când m-am simţit condamnat pentru sexualitatea mea. Dar eram tot nefericit şi neîmplinit. Mă chinuiau gânduri care acum ştiu că veneau de la Satan: Poţi găsi parteneri sexuali oricând vrei, dar niciunul dintre ei nu te iubeşte. Era o încercare de a mă împinge mai departe pe calea autodistrugerii. După ani de zile de sex homosexual, în toate formele lui care devalorizează, tot mă simţeam neiubit şi lipsit de valoare.

S-a întâmplat cu paisprezece ani în urmă. Desigur, când am pornit pe drumul vindecării totale, am avut de înfruntat multe probleme. Vindecarea era şi este un proces pe care îl primesc cu toată inima. Dumnezeu m-a îndreptat către o biserică unde am stat cinci ani, ajungând al doilea pastor asistent.

Mă îndepărtam de problemele nelămurite ale furiei, urii şi dorinţelor sexuale nepotrivite. Totuşi, încă aveam de-a face cu noi provocări. Voi fi acceptat în biserică? Îşi vor da seama bărbaţii de trecutul meu homosexual? Eram cu adevărat liber?

În următorii câţiva ani, Dumnezeu Şi-a dovedit credincioşia, îngăduindu-mi să clădesc prietenii cu bărbaţi evlavioşi, care m-au iubit fără prejudecăţi. Ei n-au realizat, dar Dumnezeu i-a folosit ca să mă vindece de sentimentul lipsei de valoare.

În cele din urmă, am întâlnit o tânără care începuse să frecventeze aceeaşi biserică şi am devenit prieteni. În anul următor Dumnezeu mi-a confirmat în multe feluri că aparţineam unul celuilalt. Dorinţele mele s-au schimbat şi ştiam că Dumnezeu mă crease ca să iubesc o femeie, nu un bărbat. Înainte de a o cere în căsătorie pe Dee, i-am spus despre trecutul meu.

„Iubitule”, a răspuns ea, „dacă Dumnezeu te-a iertat, te iert şi eu. ” Ne-am căsătorit şi ne-am început viaţa împreună. Astăzi, cu aproape doisprezece ani mai târziu, acea femeie, Dee, este încă soţia mea şi este încă cea mai frumoasă femeie din lume. Este mama celor patru copii ai mei şi dragostea vieţii mele.

Dumnezeu a folosit-o mult pe soţia mea pentru a face minuni în procesul meu de vindecare. Ea a fost de neînlocuit ca să-I aud glasul, ca să-mi fac mărturia publică, pentru ca alţii să o audă şi să fie eliberaţi.

Mai mult decât orice, Isus m-a asigurat că niciodată nu mă va lăsa, nici nu mă va părăsi (Evrei 13: 5). Nu a fost o călătorie uşoară, dar pentru că Dumnezeu este dragoste, sunt şi voi continua să fiu un om împlinit. Cele mai profunde dorinţe ale mele de dragoste şi de a aparţine cuiva, au fost împlinite prin Isus Cristos şi familia Sa, Biserica.

Datorită şi puterii Domnului Isus, nu mai sunt homosexualul distrus, condus de ură, care eram cândva. Trăiesc şi mă bucur de viaţa mea, slujindu-L pe Domnul Isus, crescându-mi copiii, iubindu-mi soţia şi conducând adunarea pe care Dumnezeu mi-a dat privilegiul să o conduc. Acestea sunt roadele schimbării. O promisiune care poate fi împlinită numai într-o viaţă de supunere faţă de Dumnezeu.

[Pastor Darryl L. Foster, Living a Life of Change and Promise. Copyright © Witness Freedom Ministries, Inc. Adaptare după cartea Touching a Dead Man: One Man’s Explosive Story of Deliverance from Homosexuality de D. L. Foster. Tradus şi publicat cu permisiune. ]

Clic aici pentru o altă mărturie a lui Darryl L. Foster! Iar pentru o înregistrare video cu el, clic aici.

de Pastor Darryl L. Foster

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2204
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni