Cele mai mari aspiratii, cele mai intense si pline de fericire vise ale oamenilor ce cred in Dumnezeu sunt in legatura cu paradisul promis in Biblie. In primile capitole ale Bibliei ni se prezinta cum traiau Adam si Eva fericiti  in Eden. Apoi ei cad si urmeaza o istorie dureroasa si fascinanta prin intermediul careia ni se dezvaluie modul cum Dumnezeu s-a implicat in drama existentei umane, punctul culminant fiind Golgota. Iar Biblia in ultimele sale capitole se incheie intr-o nota de triumf, pentru ca oamenii mantuiti sunt readusi din nou in Eden. In cartea Numeri capitolul 13 ni se relateaza cum o generatie intreaga ajunsese la hotarele Canaanului pamantesc ce poate fi folosit ca o ilustratie a celui ceresc. Dupa o iesire supranaturala din Egipt, dupa mai multe intamplari brazdate de elementul supranatural, condusi in mod vizibil de Dumnezeu in stalpul de foc si  in nor, evreii ajung la hotarele tarii promise, Canaanul pamantesc. Tara despre care li se spusese ca acolo curge lapte si miere, tara cea mult dorita si visata. Inimile tuturor nutreau mari sperante, gandeau ca in sfarsit se va termina cu mersul greu prin pustie visau la prosperitate si fericire, o uriasa multime frematand la portile Canaanului.

,,Vom intra, vom stapani tara, vom trai cu putin mai prejos ca in Eden, nimeni si nimic nu ne poate impiedica fericirea.” Asa presupun ca gandeau evreii in acele momente (probabil ca si eu daca as fi fost acolo as fi gandit la fel). Au hotarat ca doisprezece iscoade sa mearga sa aduca vesti tuturor despre tara si locuitorii ei. Cate un om pentru fiecare semintie. Multimea privea cum la orizont cei doisprezece barbati se contopeau in zare spre paradisul pamantesc promis. ,,Da, totul va fi bine, vom trai pana la adanci batraneti in tara cea minunata.” Cam asa suna visul lor, insa s-a intamplat o tragedia neprevazuta, nimeni nu se astepta la asa ceva.

   Iscoadele au patruns in tara, au ramas fascinati de frumusetea tarii promise. Realitatea era mai frumoasa decat cuvintele prin care tara le fusese descrisa in mod profetic. Dupa patruzeci de zile, iscoadele s-au intors aducand cu ei din roadele tarii. Multimea i-a inconjurat asteptand raportul lor, iscoadele au inceput sa descrie frumusetea  si rodnicia tarii, spunand ca este o tara  unde curge  lapte si miere. Entuziasmul crestea, dorinta de a pune mana pe tara era la intensitatea maxima. Dar zece dintre iscoade au inceput sa spuna ca acolo sunt natiuni puternice si ca acolo i-au vazut pe fii lui Anac, uriasii, iar noi inaintea lor eram ca niste lacuste, zidurile cetatii sunt inalte intarite de netrecut.

   Toata fericirea multimii s-a transformat in nefericire, tot entuziasmul si credinta in necredinta si descurajare. ,,Deci nu vom intra este imposibil, visele noastre dragi se vor spulbera.” A urmat dezastrul, cu toata pledoaria lui Caleb si aportul adus de Iosua:  ei au cazut din har si au pierdut tara promisa. Frica de  fiii lui Anac i-au impiedicat sa intre in tara promisa. Au trecut patruzeci de ani pana a murit acea generatie in afara de cei doi barbati ce au dat dovada de credinta si abia urmatoarea generatie a ajuns in Canaanul pamantesc in mod supranatural. Au vazut paradisul cei zece, au admirat tara si totusi nu au putut ramane in ea ca sa o mosteneasca pe vecie. Ei au venit in fata multimii cu minunata solie: ,, Am vazut paradisul promis, totul este fascinant, dar uriasii fii lui Anac sunt mai tari decat noi.” Ma intreb  oare nu se gandeau la Dumnezeul lor minunat? Probabil ca teama ii paralizase spiritual, iar acei uriasi eclipsau  in mintea lor frumusetea tarii promise si puterea Dumnezeului lor. Ma impresioneaza un lucru din acest pasaj dupa ce intr-o incercare disperata de a cuceri tara despartiti de puterea divina mor destui dintre ei, se intorc si pribegesc prin pustie patruzeci de ani. Totusi exista atata iubire si  purtare de grija aici din partea Cerului pentru acesti oameni pentru ca mana cadea in fiecare dimineata, erau in continuare condusi in mod supranatural, cred ca serviciile religioase de la cort continuau, iar harul atingea inima fiecaruia pentru a-l transforma si mantui. Nu se poate afirma cati au raspuns pozitiv si cati negativ insa ceea ce pe mine ma uimeste este aceasta manifestare a bunatatii divine fata de acei oameni. Dumnezeu indeplinea fata de ei minunatele Sale fagaduinte din cartea Numeri 6:22-27. ,,Domnul a vorbit lui Moise, si a zis: ,,Vorbeste lui Aaron si fiilor lui, si spune-le: ,,Asa sa binecuvantati pe copiii lui Israel, si sa le ziceti: ,,Domnul sa te binecuvinteze, si sa te pazeasca! Domnul sa faca sa lumineze Fata Lui peste tine, si sa se indure de tine! Domnul sa-Si inalte Fata peste tine, si sa-ti dea pacea! Astfel sa puna Numele Meu peste copiii lui Israel, si Eu ii voi binecuvanta.”

   Intr-o oarecare masura ne asemanam cu poporul Israel care trecand Marea Rosie au pornit spre Canaan calatorind prin acel desert imens si infricosator. Ocrotiti si educati de prezenta lui Dumnezeu care dorea sa-i duca in tara cea minunata, si chiar daca planul Sau a esuat cu prima generatie din cauza elementului uman. Planurile divine s-au implinit cu cea de-a doua generatie, desi nu fara unele caderi ale unora. Dar au fost educati, disciplinati si s-a dovedit in final ca planurile lui Dumnezeu nu cunosc esecul. Oamenii pot esua in a gasi un loc in planurile lui Dumnezeu insa planurile Sale vor reusi, iar rezultatele vor dainui pentru vesnicie. Inaintand prin acel pustiu, sub soarele dogoritor, israelitii trebuiau sa priveasca la Hristos; in aceasta privire a credintei statea reusita lor. Noi, cei de astazi ce calatorim spre Canaanul ceresc, trebuie sa privim de asemenea prin credinta la Hristos. Privirea noastra trebuie sa-L contemple pe Hristos in lucrarea Sa publica, in lepadarea Sa de sine, demonstrand  iubirea agape pe crucea calvarului, murind pentru pacatele noastre. Hristos cel inviat si proslavit, inaltat apoi la ceruri si mijlocind in sanctuarul ceresc pentru noi. Aici este secretul reusitei in privirea mea fixata asupra Lui cu ochii mintii prin intermediul credintei, aceasta este marea taina si esenta a crestinismului luptator si in final incoronat cu biruinta. ,,Credinta nu este o datorie de implinit ci un act de iubire”, spunea Lev Tolstoi. Strabatand pustiul acestei lumi suntem apasati de aceasta criza economica ce ne afecteaza pe fiecare diferit, loviti de valurile vietii, traim pe frontul marii lupte dintre bine si rau unde suntem confruntati cu ispite si necazuri. Iar in acest context ni se deschide la orizont posibilitatea intrarii in Canaanul ceresc.

   ,,Voi vesti indurarile Domnului, faptele Lui minunate, dupa tot ce a facut Domnul pentru noi!  Voi spune marea Lui bunatate fata de casa lui Israel, caci i-a facut dupa indurarile si bogatia dragostei Lui. In toate necazurile lor n-au fost fara ajutor, si Ingerul care este inaintea Fetei Lui i-a mantuit; El Insusi i-a rascumparat, in dragostea si indurarea Lui, si necurmat i-a sprijinit si i-a purtat in zilele din vechime.” Isaia 63:7;9